“Chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa voi spune adevărul – am fost amenințat cu moartea de mascați!", declară un tânăr care a fost arestat şi torturat în aprilie 2009

1
245
“Chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa voi spune adevărul - am fost amenințat cu moartea de mascați!

Damian Hâncu

“Chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa voi spune adevărul – am fost amenințat cu moartea de mascați!”, declară un tânăr care a fost arestat şi torturat în aprilie 2009

„Zilele de atunci îmi amintesc de durere, speranța schimbării, lacrimi, cautarea cu disperare a victimelor prin comisariate, teroare, crime… Îmi pun niște întrebări: Ce am obținut de atunci ? Câte elucidari s-au produs asupra evenimentelor în cauza? Câți dintre criminali au fost decoperiți?  Câți membri ai  organelor de drept, care au dat curs comenzilor șefilor de atunci, care au tras în oameni și au ucis, au fost demiși si trasi la raspundere?”.

Așa începe mesajul lui Damian Hâncu, tânăr torturat la 7 aprilie de către organele de forță, expediat la adresa UNIMEDIA.

Potrivit lui, la 7 aprilie 2009 aproape fiecare cetățean căruia nu-i era indiferent destinul statului nostru a avut de suferit în urma evenimentelor. „Personal, am fost dus la Comisariat dupa ce am fost luat din strada, noaptea, ca pe vremea NKVD-lui. Când  eram batut la Comisariat timp de 2 zile, mi-am pierdut cunoștiința de câteva ori în timpul loviturilor. Printre bătăi, auzeam indivizii purtând cagule vorbind între ei: „Uite, înca unul îi gata!” Am fost scos afara la aer pentru ca dupa ce-mi revin, sa fiu batut din nou pâna la lesin. Maltratarea a durat astfel timp de 2 zile fără încetare”, mai precizează tânărul în mesajul său. „Am spus-o și o mai spun o dată: am  scapat ca prin miracol cu zile. Și nu mă pot liniști când știu că au murit câțiva tineri în timpul acelor evenimente. Iar situatia, mai mult ca niciodata, așteaptă un deznodământ”.

„În numele acelor tineri care astăzi nu mai sunt în viata, din ziua când am fost eliberat din închisoare, mi-am zis că voi denunța public acest regim criminal și voi spune tot ce știu despre 7 aprilie 2009. Chiar daca ar fi să-mi risc viața spunând Adevarul, spun aici ca eu și familia mea am fost amenințați cu moartea de către indivizii mascați. Acest lucru s-a întâmplat atunci când eram torturat și ceream avocat. Mascații mă amenințau cu moartea dacă voi îndrazni să spun presei ce mi se întamplă”, mai precizează tânărului, student acum la drept în Franța.

UNIMEDIA amintește că în urma protestelor tinerilor din aprilie 2009, sute dintre ei au fost bătuți și torturați. Câțiva tineri au decedat în condiții suspecte. Potrivit declarațiilor lui Vladimir Voronin și Gheorghe Papuc, forțele de ordine au acționat la comanda directă a acestora. Totodată, ultimii declară că nu cunosc nimic despre tortura din comisariatele de poliție.

Sursa: UNIMEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ