RSS Feed

„Acum 20 de ani în RM s-a produs un miracol”

0

aprilie 27, 2010 by Românism

Cu capetele înălbite dar la fel de emoţionaţi ca şi acum 20 de ani, deputaţii din Parlamentul 1990-1994 s-au adunat astăzi la Palatul Republicii pentru a consemna cei 20 de ani de la constituirea primului parlament ales în mod democratic (la 17 aprilie) şi 20 de ani de la adoptarea Tricolorului ca drapel de stat (27 aprilie). Totodată, deputaţii primului for legislativ şi-au pus semnătura pe Declaraţia de Independenţă restabilită a R. Moldova, după ce s-a constatat că originalul a ars în timpul evenimentelor din 7 aprilie anul trecut. Şedinţa solemnă a fost boicotată de întreaga fracţiune a comuniştilor.

În jurul ore 9.00, câţiva domni în vârstă, printre ei şi unii în baston, au început a veni spre sala de şedinţe provizorie a legislativului. Din modestie, ei s-au dus într-un colţ de sală, făcându-le loc colegilor lor mai tineri. Cam în 15 minute a apărut şi prof. Alexandru Moşanu, pe care vreo zece deputaţi generaţia ’90, îl salută zgomotos cu: „Să trăiţi, domn’ preşedinte!”. În timp ce lumea curgea spre sala de şedinţe, deputaţii care au votat independenţa meditează în gras despre ce s-a ales din documentul istoric votat de ei. „Nici 30% din Declaraţia de Independenţă nu s-a îndeplinit. Nu avem o ţară integră…”, spune prof. Ion Mereuţă, care pledează pentru un sistem uninominal de alegere a parlamentarilor, aşa cum a fost acum 20 de ani, sau cel puţin un sistem mixt, fapt care i-ar responsabiliza mai mult pe aleşii poporului de astăzi.

Deputaţii din primul parlament aveau mult curaj şi voinţă

„Deputaţii primului parlament nu erau aşa de bine pregătiţi ca acei de acum, dar au avut curajul şi voinţa să treacă prin ani extrem de grei. Ca să te rupi de Uniunea Sovietică trebuia să ai mult curaj şi voinţă. Noi am condamnat crimele regimului totalitar comunist până la proclamarea independenţei. În 1993 parlamentul s-a opus aderării la CSI, prima încălcare a Declaraţiei de Independenţă. Deputaţii de acum au o pregătire mai bună. Vom vedea cât curaj, voinţă şi responsabilitate vor avea”, afirmă prof. Alexandru Moşanu, cel de-al doilea preşedinte al primului parlament. El este foarte revoltat pe faptul că actuala guvernare vrea să se ducă la parada de la Moscova. „N-au ce căuta la Moscova nici şeful de stat, nici trupele noastre. Ce se sărbătoreşte la Moscova? Apărarea patriei lor şi reanexarea Basarabiei. Acest subiect trebuie să fie discutat în plenul parlamentului, nu cu uşile închise undeva”, mai spune prof. în Istorie.

Preşedintele interimar al RM Mihai Ghimpu, şi fost deputat în primul parlament, se pronunţă pentru introducerea consemnării anuale a Zilei Drapelului şi Zilei Stemei de Stat, care ar repara o greşeală istorică de ignorarea a simbolurilor independenţei. Iar Premierul Vlad Filat le-a promis foştilor deputaţi mai multe iniţiative cu caracter reparatoriu şi o „redimensionare a atitudinii statului faţă de cei care au votat independenţa”, printre acestea egalarea în drepturi a tuturor deputaţilor.

„Vom vota de câte ori va fi nevoie”

„Acum 20 de ani în RM s-a produs un miracol. Pentru prima dată oamenii au putut alege din doi şi chiar 20 de candidaţi în circumscripţiile lor. Am descoperit în cei 380 de deputaţi noi o serie de politicieni tineri, cu o altfel de mentalitate. Mulţi dintre ei erau atât de entuziaşti încât vroiau să rezolve toate problemele dintr-o lovitură”, a declarat primul preşedinte al primului parlament şi primul preşedinte al RM Mircea Snegur. Fostul preşedinte le sugerează autorităţilor statului să păstreze mai cu grijă Declaraţia de Independenţă restabilită.

După declaraţii, ex-preşedintele parlamentului, Alexandru Moşanu, a dat citire Declaraţiei de independenţa iar colegii lui pe rând au semnat actul reconstituit. „Cât vom fi în viaţa vom vota de câte ori va fi nevoie. Hârtia arde, voinţa politică nu arde niciodată”, a menţionat Anatol Plugaru.

La sfârşitul ceremoniei, Parlamentul 1990-1994 şi Parlamentul 2009-2013 au adoptat o declaraţie comună. „Statul de drept, economia de piaţă şi integrarea europeană au fost cei trei piloni pe care urma să se sprijine statul RM. Evoluţiile ulterioare au fost cu totul altele. În perioada 2001-2009 s-a constatat un regres substanţial la toate capitolele. Toate instituţiile statului au fost subordonate unei singuri persoane, iar economia de piaţa s-a aflat la cheremul partidului de guvernământ. Parlamentul RM va continua drumul neabătut spre un stat de drept, economie de piaţă şi integrare europeană început în 1990”, se aspune în textul declaraţiei.

La şedinţa solemnă au participat şi deputaţii din circumscripţiile Dubăsari, Grigoriopol şi Tighina. Din cei 278 de deputaţi care au semnat Declaraţia de independenţă, în viaţă mai sunt doar 230. Semnăturile parlamentarilor decedaţi vor fi scanate.

* Un articol de: Valentina Baciu
sursa: timpul.md


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+