RSS Feed

„Pentru mine muzica e totul”

4

martie 30, 2007 by Românism

� Domnule Vasile Goia, ce înseamnă a fi lăutar în Basarabia?Lăutarii sunt o „naţie” aparte, o specie de muzicieni cu adânci rădăcini culturale, ei au o etică a lor, un mod de viaţă specific. Eu provin dintr-un vechi neam de lăutari din satul Sângerei, judeţul Bălţi, tatăl şi bunicul au fost instrumentişti vestiţi. Bunelul a vândut pe la începutul secolului XX o jumătate din pământul său pentru a-l înscrie pe fiul său la Liceul de muzică din Bălţi. La rândul său, tata, Simion Goia, m-a trimis să învăţ la cea mai bună şcoală de muzică din Chişinău (actualul Liceu „Ciprian Porumbescu”), pe când aveam şapte ani. Am studiat de asemenea vioara şi teoria muzicii la Colegiul „Ştefan Neaga”, apoi am urmat Facultatea de compoziţie şi dirijat la Academia „Gnesin” din Moscova. Eu sunt născut într-o familie cu nouă� copii, trei dintre ei – Pavel Goia, Dumitru Goia şi cel care vă vorbeşte – au devenit muzicieni cunoscuţi nu doar în R.Moldova, ci şi peste hotare.

– Când aţi început să colaboraţi cu teatrele din Chişinău?

Prima colaborare a fost cu Teatrul „Luceafărul”. Am fost conducător muzical în perioada când Ion Sandri Şcurea a montat în premieră piesa lui Ion Druţă „Păsările tinereţii noastre” (1972), scenografia fiind semnată de Ion Puiu. Acest spectacol de mare succes a fost interzis la Chişinău, iar Şcurea, Puiu şi eu am rămas atunci fără posturi. Am avut însă norocul de a fi invitaţi la Riga să montăm două piese de Ion Druţă, „Doina” şi „Horia”.

– Vă rog să-mi vorbiţi de prietenia dumneavoastră cu Nicolae Sulac.

Am fondat în 1986 formaţia „Doina Moldovei”, iar ca prim solist l-am invitat pe marele cântăreţ Nicolae Sulac, care tocmai atunci a fost dat afară de la serviciu sub pretextul că trebuia să iasă la pensie. Eu l-am chemat în „Doina Moldovei” şi am pregătit un program foarte frumos cu cele mai importante piese din repertoriul lui Sulac: „Sus la stele”, „Foaie verde magheran”, „Floarea lui Sulac” ş.a. Acest concert consacrat jubileului său de 50 de ani a fost demagnetizat la televiziunea naţională, dar o copie a lui a fost păstrată totuşi de regizorii de sunet Nicolae Grigoruţă şi Petre Sârbu, care au ascuns-o şi astfel au salvat-o de foarfecele cenzurii. Astăzi, aş vrea să scot un disc cu extraordinarul concert din 1986 şi mă adresez oamenilor de afaceri, tuturor admiratorilor lui Sulac cu rugămintea de a contribui la realizarea acestui proiect. Acum, pregătesc un amplu concert, ce va fi un omagiu unor artişti de geniu: Maria Cebotari, Emil Loteanu, Serghei Lunchevici, Nicolae Sulac şi Isidor Burdin.

– Din ce trăieşte astăzi un artist?

E foarte greu să-ţi câştigi existenţa din muzică în R.Moldova, arta aici nu e preţuită şi nici răsplătită cum se cuvine. Mulţi instrumentişti îşi caută de lucru în străinătate, am avut şi eu câţiva ani la rând contracte avantajoase la Paris şi în alte oraşe ale Franţei. Am cântat împreună cu Vasile Iovu, Petrică Rotaru, Petre Baranciuc ş.a. pe scena unui teatru de varietăţi de pe un vapor care transporta turişti pe Sena. Grupul nostru se numea „Virtuozii din Moldova”.

– La Paris melomanii îşi mai amintesc de Georges Boulanger?

Muzica lui a fost în vogă în epoca interbelică, acum îşi aduc aminte de el doar specialiştii. Georges Boulanger e pseudonimul lui Gheorghe Pantazi, născut la Tulcea, acest compozitor şi violonist a pus bazele muzicii cafe-concert în Europa. Visul meu e să editez un disc cu cele mai cunoscute piese ale lui, de exemplu, „Căruţa poştei”, „Scrisoare de dragoste” şi desigur, „Avant de mourir”.

– În 2006, aţi scris muzica la spectacolul „Avant de mourir” de Val Butnaru. Cum aţi pregătit coloana sonoră la această primă montare a Teatrului Fără Nume?

Am lucrat la un înalt nivel profesionist, am colaborat cu Orchestra de Cameră a Sălii cu Orgă, cu tânărul şi foarte talentatul violonist Ilian Gârneţ. Desigur, am dori ca spectacolul să se joace mai des, dar nu avem un spaţiu în care să fie prezentată piesa lui Val Butnaru. „Avant de mourir” a fost primit foarte bine la Festivalul Teatrelor Studio din Brăila, desfăşurat în martie, şi va fi jucat peste o săptămână în cadrul Zilelor Basarabiei din Timişoara. Igor Caras, un actor de clasă mondială, a fost invitat să facă un rol într-un spectacol ce se montează la Teatrul Naţional din Timişoara.

– Felicitându-vă cu ocazia aniversării, vă rugăm să ne spuneţi ce trebuie să facă un muzician pentru a fi în formă şi la vârsta de 60 de ani?

Să fie în plin proces de creaţie, să nu-şi abandoneze antrenamentul zilnic în meserie, să fie la curent cu noutăţile din domeniul profesional, să nu piardă contactul cu natura, să-şi păstreze în permanenţă bunul-simţ şi dragostea de viaţă. Cred că oamenii care iubesc muzica sunt mai longevivi. Pentru mine muzica e totul.

– La mulţi ani!

Interviu de Irina Nechit

sursa:http://www.jurnal.md/article/2908/


4 comments »

  1. Hi
    I am the grandson from GEORGES BOULANGER, if you like to recieve more information about him,please do not doubt to contact me.
    If you like I can contact you with our Publisher .
    Best regards,
    Jorge Uamana Boulanger

  2. Hi
    I am the grandson from GEORGES BOULANGER, if you like to recieve more information about him,please do not doubt to contact me.
    If you like I can contact you with our Publisher .
    Best regards,
    Jorge Umana Boulanger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+