„Victoriabank” a premiat cei mai buni elevi matematicieni

0
38

· În perioada 2-5 martie, la Chişinău s-a desfăşurat Olimpiada Republicană de Matematică, ed. 51, la care au participat peste 300 de elevi din clasele VII-XII. Luni, a avut loc festivitatea de premiere a învingătorilor, la care au venit şi profesorii, şi părinţii elevilor, reprezentaţii Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei.

Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa preşedintelui Societăţii de Matematică, Mitrofan Ciobanu, precum şi a directorului Direcţiei Trezorerie a BC „Victoriabank” SA, Ludmila Vangheli, sponsorul general al Olimpiadei. Menţionăm că a fost pentru prima oară când o bancă comercială s-a oferit să investească în viitorul tinerei generaţii, susţinând o olimpiadă naţională.

Potrivit rezultatelor demonstrate de participanţi, la clasa a X-a nu a fost acumulat punctajul necesar pentru locul I, în schimb, la clasa a XII-a au fost acordate două premii I, acestea revenind liceenilor Iurie Gureico şi Alexandru Zamorzaev-Orleanschi, ambii de la Liceul moldo-turc. Vă reamintim că, acum doi ani, la Olimpiada Internaţională de Matematică, Iurie Gureico a găsit cea mai bună soluţie de rezolvare a unei probleme şi a obţinut punctajul maxim, 42 de puncte, alături de alţi doi participanţi, din China şi Rusia. Locul I a mai fost câştigat de Angelica Linu, cl. VII şi Iulian Gramaţchi, cl. IX (Liceul „Prometeu”), Gheorghe Pupăzan, cl. VIII şi Andrei Frimu, cl. XI (Liceul moldo-turc).

Premiul I, câştigat de elevii din capitală, a fost oferit de BC „Victoriabank” SA şi a constat dintr-un certificat bancar de depozit, în valoare de 1.000 de lei. Ludmila Vangheli, reprezentanta BC „Victoriabank”, le-a înmânat premiile subliniind că „cea mai mare bogăţie a omului sunt cunoştinţele sale, iar voi aţi demonstrat că posedaţi această bogăţie”. De altfel, prima bancă din Moldova a suportat toate cheltuielile şi pentru olimpiada elevilor din clasele a VII-VIII. Pe lângă susţinerea financiară, banca a pregătit pentru fiecare elev câte o diplomă de participare şi, în premieră, pentru profesorii şi părinţii copiilor – câte o diplomă de onoare.

Silvia Ursu,

TIMPUL

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ