RSS Feed

…ca doi ochi într-o lumină…

0

septembrie 21, 2007 by Românism

Constantin Tănase

După modul în care se fac reformele (citeşte: nu se fac) în interior şi ritmul cu care se mişcă (citeşte: nu se mişcă) R. Moldova în direcţia integrării europene, este de aşteptat ca în campania de alegeri din 2009 problema relaţiilor cu România să devină unul dintre principalele subiecte electorale. Când vorbesc despre relaţiile cu România, am în vedere, înainte de toate, cele două probleme care-i frământă astăzi pe moldoveni: cetăţenia română şi vizele pentru România.

Dacă în R. Moldova lucrurile nu se vor schimba urgent în bine – nu-mi imaginez însă cum s-ar putea întâmpla aşa ceva -, peste un an-doi chestiunea obţinerii unui paşaport românesc (dar şi simplificarea procedurii de obţinere a vizelor pentru România) va deveni una vitală pentru sute de mii de conaţionali de-ai noştri.

Oricât s-a strădui oficialii de la Chi-şinău să ne convingă că actuala guvernare e una de succes, situaţia este aşa cum este – tot mai multă lume, nemulţumită de marasmul generalizat ce s-a instaurat în R. Moldova în ultimii ani de guvernare comunistă, vrea să plece de aici. Primii care nu-şi leagă speranţele de viitor de R. Moldova sunt tinerii. Liceele şi facultăţile noastre produc braţe ieftine de lucru pentru Italia, Spania, Grecia ş.a.m.d. Mă miră nepăsarea cronică a conducerii noastre „de vârf” faţă de tineret şi problemele lui. Te apucă ameţeala când îl auzi pe Tarlev cum bate câmpii despre „succesele guvernării” într-o ţară unde absolvenţilor facultăţilor li se oferă un salariu de sub o mie de lei, în situaţia când pentru a-ţi ridica o casă la ţară ai nevoie de sute de mii. Despre ce „perspectivă” mai putem vorbi când omul nu are elementarul: un acoperiş deasupra capului?

Nu e nevoie de un sondaj special ca să vezi că astăzi anume aceste probleme frământă societatea. Este grav, foarte grav că guvernarea nu realizează natura şi esenţa acestor frământări din societate. Cum să nu apară caraghios şi ridicol un Tarlev care, căzut parcă din stele, îi îndeamnă pe moldoveni să nu alerge după a doua cetăţenie, pentru că „adevăraţii patrioţi” au numai paşaport moldovenesc? Ce să facă, domnule Tarlev, cu paşapoartele moldoveneşti o pereche de tineri care, după absolvirea facultăţii s-au căsătorit, au un copil, n-au casă şi nici locuri de muncă plătite decent?

Nu trebuie, aşadar, să ne mire „lipsa de patriotism” a sutelor de mii de moldoveni care vor să obţină un paşaport românesc. Nu trebuie să ne mire (sau să ne irite) nici faptul că mulţi moldoveni vor cetăţenie română din alte raţiuni decât „adânca simţire românească”. Dacă ar solicita redobândirea cetăţeniei române numai cei care cu adevărat se simt români, nu ar mai fi coadă la Consulatul României de la Chişinău. Aceasta-i realitatea şi sunt convins că partea română o înţelege. Pericolul depopulării R. Moldova nu e unul inventat de ziariştii „nepatrioţi”. Nu e o poveste cu nouă neveste nici pericolul dispariţiei R. Moldova ca stat în virtualitatea obţinerii cetăţeniei române de către toată populaţia acestei ţări. Îi înţeleg perfect pe cei nemulţumiţi de modul în care Statul român abordează problema cetăţeniei şi a vizelor, dar am convingerea că nemulţumiţii nu prea înţeleg şi nici nu-şi imaginează ce responsabilitate uriaşă şi-ar lua România dacă ar decide să dea cetăţenie la toată lumea, „aici şi acum”.

Trebuie să înţele-gem clar că obţi-nerea cetăţeniei româneşti de către toată populaţia R. Moldova ar însemna de facto dispariţia acestui stat. Altfel spus, aceasta ar însemna „un fel de Unire” de care nu ar avea nevoie nici românii de aici, nici cei de peste Prut. Acest lucru îl înţeleg foarte bine oficialii de la Bucureşti. Problemele care ar apărea ca urmare a acestui act ar fi însutit şi înmiit mai complicate decât îşi imaginează unii. Şi ele nu ar fi, neapărat, numai de ordin economic. Chestia cu pensiile care ar trebui să le plătească contribuabilul român celor câtorva milioane de moldoveni ar putea fi, la o adică, rezolvată prin operarea unor modificări în legislaţia românească ce ar scuti Statul român de această povară. Problema economică există, dar nu ea e principala. Să nu uităm de lecţia reunificării celor două Germanii: e vorba de problema mentalităţilor care nu pot fi omogenizate şi sincronizate peste noapte. Prea mult timp istoria ne-a ţinut separaţi în spaţii de civilizaţie diferite, uneori chiar antagoniste. Prea mult venin antiromânesc s-a turnat în sufletele moldovenilor de la 1812 încoace. Comunismul rusesc aici şi comunismul ceauşist dincolo de Prut ne-a transformat pe mulţi, şi aici şi acolo, în nişte mutanţi naţionali. E nevoie de o lungă perioadă de „convalescenţă”, de „reabilitare şi recuperare” pentru a omogeniza şi sincroniza mentalităţile românilor de aici şi din România. „Lecţia germană” e grăitoare în acest sens: nemţii „din Est” au şi acum probleme de „acomodare”… Pentru Unire încă nu este pregătită nici România, nici R. Moldova şi cei care strigă „Unire aici şi acum!” sunt, dacă nu provocatori şi profitori, cel puţin naivi. (În legătură cu această afirmaţie, îi rog pe patrioţii cu capul pătrat să nu mă treacă în lista antiunioniştilor, antiromânilor şi a sculelor ruseşti).

În virtutea acestor rea-lităţi, chiar şi după sim-plificările operate de Bucureşti în Legea despre cetăţenie, Statul român va gestiona cu foarte multă prudenţă procedura de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni, aceasta însemnând că obţinerea unui paşaport românesc va continua să rămână un coşmar, motiv de speculaţie politică pe ambele maluri ale Prutului. Politicienii – şi cei de aici, şi cei de acolo -, ca toţi politicienii din lume, sunt mari maeştri în a transforma necazurile şi durerile omeneşti în subiecte electorale care le aduc voturi. Oricum, trăim într-o lume relativ deschisă, iar presiunile populare de aici fiind foarte mari, mecanismul de redobândire al cetăţeniei va funcţiona, totuşi, într-un regim mai normal. Personal, nu sunt adeptul cetăţeniei „pentru toţi”. România nu va fi mai fericită şi nu se va simţi mai împăcată moral dacă s-ar trezi peste noapte cu vreun milion de românofobi care cântă ruseşte şi se mândresc că „grăiesc pi moldovneşti”. Cu mult mai morală ar fi elaborarea unor criterii mai riguroase de eliberare a paşapoartelor româneşti (loialitatea faţă de Statul român, buna cunoaştere a limbii, istoriei ş.a.). Nu ar fi niciun fel de discriminare dacă cei care satisfac aceste criterii ar obţine operativ cetăţenia română, iar ceilalţi ar fi lăsaţi să mai citească cărţi scrise şi cu „latiniţă”, nu numai cu „chiriliţă”…

Să revenim în con-textul dat la parti- de şi la alegerile din 2009. Cu siguranţă, partidele nu vor rata şansa de a folosi electoral problema redobândirii cetăţeniei române. Ar fi un mare păcat dacă ele şi de data aceasta ar fi lăsate să pice în vechiul păcat al demagogiei, hrănind electoratul cu iluzii, fluturând din nou drapele şi lozinci mincinoase. Ca aşa ceva să nu se întâmple, e nevoie ca România să taie creanga de sub picioarele politicienilor mincinoşi care, profitând de naivitatea şi sentimentele sincere ale unor oameni necăjiţi de soartă şi de istorie, mai cred că totul ce zboară se mănâncă. Această creangă poate fi tăiată foarte simplu: preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu trebuie să se pronunţe public, deschis şi sincer, în două probleme fundamentale: Unirea şi Cetăţenia română, ca moldovenii să ştie ce şi când îi aşteaptă. Aceasta i-ar mai potoli pe profitorii de la Chişinău care au făcut averi şi carieră politică cu lozinca „Unire, fraţi români!”. Tăcerea liderilor României îi încurajează pe aceşti profitori, dar şi dă naştere la un „folclor antiromânesc” ce pune România într-o lumină urâtă. Bucureştiul trebuie să spună clar şi răspicat politicienilor noştri şi societăţii moldovene care este politica de principiu şi de lungă durată a României faţă de R. Moldova, ce abordări politice şi culturale aşteaptă de la politicienii, intelectualitatea şi populaţia de aici, fără să se jeneze că sprijină financiar proiectele care se înscriu pe linia acestor abordări. O mai mare claritate în chestiunile date ar spori prestigiul României şi ar contribui enorm la opera de deşteptare naţională a românilor din R. Moldova,sau, cum am spus mai sus, la dificila operă de omogenizare şi sincronizare a mentalităţilor românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ca să redevenim ceea ce am fost şi ceea ce voim să fim – doi brazi într-o tulpină şi doi ochi într-o lumină.
Sursa: timpul.md


0 comments »

  1. Nicu spune:

    Apreciez mult curajul domnului Tănase care a identificat realitatea existentă a celor două ţări vecine. Îmi place acest tip de raţionament deschis prin intermediul căruia se poate ţese o perspectivă deschisă ce oferă soluţii practice.
    Încurajez efortul pentru tot ceea ce este frumos, corect şi adevărat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+