10 în cursa electorală pentru primăria Chişinău

0
12

Zece candidaţi au fost înregistraţi până acum pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, obţinând astfel dreptul de a se înscrie în cursa electorală. Printre aceştia figurează atât reprezentanţi ai celor mai importante partide politice, cât şi a unor formaţiuni aproape necunoscute.
După cum şi era de aşteptat, în cursă s-au înscris, reprezentantul Partidului Comuniştilor, al Alianţei Moldova Noastră, al Partidului Democrat, al Partidului Popular Creştin Democrat, dar şi a unor partide cum ar fi cel Umanist sau Conservator.

Primul în buletinele de vot va figura reprezentantul Comuniştilor, primarul interimar Veaceslav Iordan, întrucât şi-a depus primul actele. Preşedintele Consilului Electoral Municipal, Ion Creţu.

„Primii au depus actele Partidul Comuniştilor, dl Iordan, al doilea – Partidul Umanist din Moldova, al treilea – Alianţa Moldova Noastră, al patrulea – Partidul Democrat şi al cincilea Partidul Liberal”, spune Ion Creţu.

Înregistrarea candidaţilor nu a decurs însă fără scandal.

După ce a anunţat că depunerea actelor va începe în câteva zile, Consiliul Electoral Municipal a acceptat, totuşi, să primească actele concurenţelor electorali chiar în ziua în care s-a constituit, ceea ce a provocat nemulţumirea unor partide de opoziţie, mai ales că primii au reuşit depună actele Comuniştii.

„A fost un schimb de replici foarte neplăcut chiar din prima zi. Au încercat să expună obiecţii că noi trebuia să publicăm în presa scrisă şi după aceasta să treacă două zile şi, după două zile, să începem primirea actelor”, spune Ion Creţu.

„Noi le-am explicat destul de clar că nu este o încălcare. Noi nu am putut să refuzăm primirea actelor. Dacă cineva se consideră lezat în drepturi, poate contesta decizia noastră”, spune Ion Creţu.

Şi într-adevăr, decizia respectivă a fost contestată atât la Comisia Electorală Centrală, cât şi în justiţie.

CEC a respins contestanţia, iar instanţa judecătorească, se pare, că nu a luat încă o decizie, deşi trebuiă să o facă în cel mult trei zile.

Alegerile locale vor avea loc pe 3 iunie. Dacă niciun candidat nu va întruni majoritatea absolută în primul tur, atunci se va oganiza un al doilea tur între primii doi clasaţi, în termen de două săptămâni.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/04/070423_chisinau_primarie.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ