2018 – o sută de ani după

3
34

–  political non-fiction  –

Trecând prin Sala Unirii din Palatului Cotroceni, cu paşi repezi şi hotărâţi, cu umerii destinşi şi cu un aer degajat, el se îndreptă spre biroul prezidenţial. Ca de fiecare dată când intra în birou, îl întâmpină privirea falnică a lui Mihai Viteazul, de pe tabloul din spatele scaunului. De data aceasta, însă, Măreţul Voievod îl privi îndelung şi pătrunzător, de parcă ar fi căutat un moment potrivit să-i spună ceva important. Astfel, gândul la treburile de peste zi se împleteau cu amintirile de odinioară, de pe vremea când era un simplu profesor de istorie. Acum nu mai povestea istoria, ci o făcea el însuşi.

Mirosul cafelei învăluia camera. Se aşeză în fotoliu, deschise calculatorul, sorbind, între timp, câteva guri de cafea. Îşi verifică poşta electronică şi citi, pe fugă, vreo două-trei mail-uri mai importante. Înainte de a se uita peste agenda cu activităţile din ziua respectivă, privirea i se opri pe fotografia în ramă de pe birou. Se întinde uşor şi o atinge cu mâna, a mângâiere, zâmbind discret: el împreună soţia şi fiica, toţi îmbrăcaţi în galben, în momentul anunţării rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2014. „Parca mai ieri a fost!” – îşi spune în sinea lui, privind, pentru o clipă, calendarul: 27 martie 2018.

Puse fotografia la loc, trase aer în piept, se aşeză mai bine în scaun şi începu să cerceteze, cu atenţie, agenda de activităţi. La 12:00 avea o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova.

Fanfara începu să cânte marşul de întâmpinare, în timp ce pe poarta Palatului Cotroceni intra, ca şi cum a aluneca, o limuzină. De îndată ce preşedintele Republicii Moldova coborî din maşină, el fu întâmpinat de omologul său din România printr-o strângere viguroasă de mână, moment în care blitzurile aparatelor de fotografiat năvăleau, clipind.

Un ceas mai târziu, după terminarea protocolului de primire, cei doi preşedinţi se aflau, între patru ochi, în biroul prezidenţial. Invitatul din Republica Moldova, deja familiarizat cu Palatul Cotroceni pe care-l vizitase tot mai des în ultima perioadă, îşi scoase un şerveţel să-şi şteargă ochelarii în timp ce discuta cu gazda.

-Eh, nici pe vremea când eram primar al Chişinăului nu era mai uşor, zise el punându-şi cu o mână ochelarii la ochi, iar cu cealaltă mototolind, mecanic, serveţelul.

-În orice caz, trebuie să fim siguri că referendumul din Republica Moldova despre unirea cu România se va desfăşura în condiţii normale, îi răspunse locatarul de la Cotroceni, privindu-l întrebător.

-Nu-ţi face griji, nu mai e situaţia de acum 10 ani, din 2008-2009. De când au scăzut în sondaje, comuniştilor li s-a mai tăiat din elan. Oricum, încă din 2015, când toate partidele unioniste au fuzionat într-unul singur, balanţa a început să încline, mod detaşat, în favoarea noastră. În prezent, comuniştii aparţin doar trecutului. Apropo, ziceau că după unire intenţionează să-şi extindă filialele în toată ţara.

-Hm! N-au decât s-o facă, dar nu vor avea succes. Mă rog, ia spune-mi, sondajele referitoare la referendum dau câştigătoare varianta unirii, nu?

-Da, în mod cert. Aproximativ 60% dintre basarabeni vor vota, pe 1 noiembrie 2018, pentru unirea Republicii Moldova cu România.

-Buuun! În cazul acesta mai rămâne de rezolvat problema recunoaşterii internaţionale. Americanii şi Bruxelles-ul m-au asigurat că vor recunoaşte noul stat, iar cu Moscova discuţiile avansează.

Câteva luni mai târziu, la 30 noiembrie 2018, Parlamentul Republicii Moldova consfinţeşte rezultatul referendumului, după care se autodizolvă. În dimineaţa zilei de 1 decembrie 2018, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, preşedintele, de acum, al României Mari, se adresează mulţimii entuziaste: „Dragi compatrioţi, cu voia lui Dumnezeu şi prin voinţa politică a românilor, astăzi ne este dat să trăim acest moment care ne umple de încredere şi speranţă văzând Ţara Românească, Ţara Transilvaniei şi Ţara Moldovei unite într-un singur stat. Trăiască România Mare!”

Întreaga piaţa se cutremură de urale, iar când mulţimea se mai potoli, fanfara începu a cânta, ca din adâncul pământului, imnul României, susţinută de vocile, parcă regăsite, ale celor prezenţi în piaţă. În acest timp, toţi priveau cum pe clădirea fostului parlament de la Chişinău era ridicat, spre cerul iernatic şi îndurător, drapelul României.

Articol scris cu ocazia concursului „Blog pentru Basarabia” de Tudor Mihăescu.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ