Studenţii creştini ortodocşi l-au cinstit pe marele Voievod

0
22

Stefan
La 2 iulie s-au împlinit 550 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare (1457-2007). Cu această ocazie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi Mănăstirea Putna a organizat un şir de manifestări închinate de-a lungul întregului an 2007 acestui evenimnet, manifestări care au culminat pe 2 iulie, zi în care Ştefan cel Mare este sărbătorit de Biserică.Programul liturgic şi cultural al zilei a fost împodobit de pelerinajul organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români de la Suceava la Putna în ziua de 1 iulie şi de retragerea cu torţe din seara zilei de 2 iulie la care au participa circa 300 de studenţi. Pelerinajul a început duminică, 1 iulie, cu citirea Acatistului Sfântului Voievod Ştefan şi săvârşirea Sfintei Liturghii la Cetatea de scaun a Sucevei.
La Mănăstirea Bogdana s-a citit din Acatistul Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi au fost depuse flori pe mormintele strămoşilor lui Ştefan cel Mare aflate în această mănăstire. Din satul Bivolărie până la Mănăstirea Putna, coloana s-a deplasat pe jos, studenţii având în mijlocul lor şi un car alegoric. Pe acesta se afla o urnă comemorativă, care a rămas un simbol al sărbătorii 550, tot aşa cum Eminescu, Slavici şi studenţii anului 1871 au marcat organizarea la Putna a primei serbări a tuturor românilor prin urna comemorativă ce se păstrează până astăzi în muzeul mănăstirii. În urna comemorativă a fost transferat pământul adus din toate colţurile ţării cu ocazia sărbătorii din 2004 – “Ştefan cel Mare şi Sfânt – 500”.
În dimineaţa zile de 2 iulie a fost citit mai întâi Acatistul Sfântului Ştefan, iar apoi a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei înconjurat de ierarhi membri ai Sinodului Mitropolitan, stareţi, consilieri, protopopi şi preoţi din întreaga Moldovă. După lăsarea serii, la ora 2300, pe Dealul Crucii de lângă mănăstire studenţii au scris cu torţe “ŞTEFAN”, numele sfântului care a fost declarat cel mai mare român. Apoi, cu torţele aprinse, au coborât dealul şi au înconjurat mănăstirea. Lumina torţelor în mâinile acestor tineri a fost ruga întregului popor către Strămoşul cuminte: Sfinte Ştefane Voievod, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

http://www.flux.md/c/pr100.php?action=show&idu=21487&cat=Cotidian National&rub=Cultura&num=85

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ