A cui va fi Transnistria?

0
17

Transnistria – sau cum s-a autodenumit Република Молдовеняскэ Нистрянэ, Republica Moldovenească Nistreană – a rămas o rană deschisă în sufletele voluntarilor care au luptat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, după moartea clinică a Uniunii Sovietice.

Am vorbit cu unii dintre ei la Chişinău. Sunt marcaţi pe viaţă de drama la care au asistat, de neputinţa de a face mai mult, în condiţiile unei dotări militare precare şi a ducerii luptei fie aciuiţi în tranşee, fie postaţi după fragile acoperiri, care doar aparent îi fereau de gloanţele lunetiştilor inamici… Escaladarea confruntării cu separatiştii

Privind la rece evoluţia de atunci a evenimentelor, ţările baltice şi Transnistria şi-au proclamat unilateral independenţa în 1990, în pofida opoziţiei lui Mihail Gorbaciov. Dacă în statele baltice, Kremlinul a trimis trupele speciale pentru a restabili ordinea, declaraţia transnistrenilor a fost ignorată. La Chişinău se visa atunci la un viitor comun cu România, pentru care Republica Moldova este ceea ce a fost Republica Democrată Germană pentru Germania federală.

Lucrurile s-au agravat când serviciile secrete de la Chişinău l-au arestat, pe teritoriul ucrainean, pe liderul transnistrean Igor Smirnov. Camarazii acestuia nu au ezitat să reafirme independenţa şi să ceară ca preşedintele noului stat să fie imediat eliberat, altfel urma să fie întreruptă livrarea gazului şi a energiei electrice de care avea nevoie republica dintre Prut şi Nistru.

Au urmat schimburi violente de focuri între unităţile Ministerului de Interne de la Chişinău şi Garda Naţională Transnistreană. Frontiera dintre cele două entităţi a rămas aceeaşi, dar oraşul rusofon Bender şi-a declarat apartenenţa la Transnistria. Încetarea focului nu a făcut decât să confirme poziţiile ireconciliabile.

Landul românesc de dincolo de Prut neavând armată, emisarii diplomatici americani au obţinut promisiunea oficialităţilor de la Bucureşti de a detaşa ofiţeri români şi de a pregăti blindate menite să ducă acţiuni ofensive.

În tabăra opusă, la Tiraspol se miza pe prezenţa celor 8.000 de militari ruşi din Armata a 14-a şi pe venirea unor voluntari cazaci. În urma unei manifestaţii populare iniţiată de adepţii lui Igor Smirnov, populaţia a preluat din arsenalul armatei, cu acceptul ofiţerilor ruşi, 1000 de pistoale mitralieră, 1,5 milioane de cartuşe şi 1.300 de grenade, pe care le-a dat cazacilor.

Atunci, în Republica Moldova s-a declarat starea de urgenţă, pentru redobândirea controlului asupra oraşului Bender. Igor Smirnov a făcut apel la Comunitatea Statelor Independente/CSI, ca să trimită observatori. Boris Elţîn a refuzat să răspundă acestei invitaţii. Cum însă în Bender se afla o unitate a Armatei a 14-a, aceasta a anunţat că nu va îngădui pătrunderea în oraş a trupelor trimise de Chişinău.

Reţinerea lui Ion Iliescu

Vicepreşedintele rus Alexander Ruţkoi s-a deplasat imediat în Transnistria, pentru a media între Tiraspol şi Chişinău. Dar un discurs rostit de el în favoarea transnistrenilor, la Bender, l-a determinat pe Mircea Snegur să refuze orice dialog cu acesta. Ruţkoi a revenit la Moscova şi a cerut, fără succes, ca Duma de Stat să sprijine deschis independenţa Transnistriei.

Receptiv la reacţia parlamentarilor ruşi, Mircea Snegur a acceptat sosirea unor observatori militari din partea CSI. Apoi l-a invitat la Chişinău pe preşedintele Ion Iliescu. În cursul dialogului cu acesta, Mircea Snegur a abordat problema unirii celor două state româneşti.

Preşedintele României, atent la evoluţiile imprevizibile de la Moscova s-a ferit de ceea ce i se părea o posibilă implicare într-un conflict militar. Acesta este motivul pentru care a evitat să semneze documentele pregătite de Chişinău.

Rolul lui Boris Elţîn

Între timp, Boris Elţin a ordonat ca Armata a 14-a să ia măsurile necesare retragerii din Transnistria. Preşedintele Snegur a crezut că este momentul să acţioneze şi a cerut aprobarea Parlamentului pentru a-i anihila pe separatişti.

Din nou s-a adunat o mulţime de transnistreni în faţa arsenalului Armatei a 14-a, care a preluat controlul unor blindate gata de luptă. Au urmat trei săptămâni de confruntări soldate cu peste o mie de victime. Apoi, Boris Elţîn l-a numit pe generalul Alexander Lebed în fruntea Armatei a 14-a, pentru a readuce unităţile în cazărmi şi a scoate Rusia din acest conflict. Concomitent, la Washington D.C. s-a anunţat că SUA acordă Republicii Moldova clauza naţiunii celei mai favorizate.

Ulterior, la Moscova, Boris Elţîn şi Mircea Snegur au semnat acordul de încetare a focului. De atunci, Transnistria duce o viaţă separată, la adăpostul militarilor ruşi care se mai află pe teritoriul său.

Mesajul lui Traian Băsescu

Pe 28 ianuarie a.c., când s-a adresat studenţilor din oraşul Cahul, pe timpul vizitei în Republica Moldova, preşedintele Traian Băsescu a precizat că le-a spus interlocutorilor săi de la Chişinău:”Noi suntem un bun partener. Nu dorim să vă sufocăm (cu grija noastră – nota autorului), dar putem să vă ajutăm să pregătiţi procesul de aderare la Uniunea Europeană şi să vă oferim sprijinul nostru în Consiliul UE şi în cadrul instituţiilor de la Bruxelles. ”

Cu acelaşi prilej, preşedintele român a semnalat slaba implicare a UE în Transnistria, o zonă cu un conflict “îngheţat”, care constituie un obstacol evident pentru ambiţiile europene ale Republicii Moldova. Traian Băsescu a mai afirmat atunci că:”în acest context, Statele Unite trebuie să fie mai active.”

Soluţia Americană

După întâlnirea de la Praga, dintre Obama şi Medvedev a putut fi observată o tăcere semnificativă, în cercurile diplomatice, în privinţa abordării raporturilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, dar mai ales a viitorului entităţii rusofone oficial inclusă, încă, în cel de-al doilea stat românesc.

Este o tăcere care dezarmează pe cei neobişnuiţi cu procedurile Departamentului de Stat al SUA, aplicate de fiecare dată când se pregăteşte o operaţiune diplomatică de anvergură. Cei care interpretează această reţinere drept o cedare în favoarea Moscovei se înşeală profund. Dovadă fiind discursul doamnei Clinton în capitala Georgiei. Cu un mesaj clar – trupele străine trebuie retrase de pe teritoriul georgian.

S-ar putea ca pionii aflaţi acum pe tabla de şah a Transnistriei să fie mutaţi după alegerile programate în luna noiembrie, în Republica Moldova. Într-un context geopolitic diferit, care să surprindă pe toată lumea.

Articol aparut in numarul 14 al saptamanalului ziuaveche.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ