RSS Feed

A început demolarea Stadionului Republican

0

iunie 22, 2007 by Românism

În sfârşit, a început demolarea Stadionului Republican. Ea este efectuată de trustul de construcţii Basconslux. “Obiectivul nostru prevede demolarea completă a arenei în răstimp de 3 luni”, declară Mihai Rotaru, dirigintele şantierului. Potrivit lui nu va fi nici o problemă în respectarea prevedrilor contractului: “Dacă va fi nevoie de o sută de muncitori pentru a urgenta mersul lucrărilor nu va fi nici o problemă. La fel şi în ceea ce priveşte mijloacele tehnice necesare pentru executarea lucrărilor”. La data de 9 iunie preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, Pavel Ciobanu, într-o conferinţă de presă se declarase îngrijorat de faptul că încă nu începuseră lucrările de demolare a Stadionului Republican. “FMF ar putea pierde investitorul de peste hotare, care şi-a dat acordul să participe la construcţia arenei”, afirmase preşedintele forului supreme al fotbalului moldav. “Or, acesta este gata să înceapă lucrările în orice moment, chiar mâine, dar mai există încă nişte obstacole”, a adăugat el. Principala barieră sunt câteva sectoare de pe teritoriul Stadionului Republican care fuseseră privatizate. Preşedintele FMF a prezentat în august 2006, în cadrul întrevederii cu preşedintele Voronin, planul financiar de reconstrucţie a Stadionului Republican: “Un grup de investitori austrieci sunt gata să efectueze reconstrucţia în termen de 2 ani. E nevoie doar de suportul moral din partea autorităţilor”.

sursa:http://www.flux.md/c/pr100.php?action=show&idu=21288&cat=Cotidian%20National&rub=Sport&num=79


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+