A început vizita oficială a lui Băsian Trăisescu în Moldova. Prima oprire: Kabul

2
26



„Mă voi întâlni cu partidele din parlament, voi vizita şi KABULUL”, a spus şeful statului în expunerea programului său din Republica Moldova.

De fapt preşedintele se referea la CAHUL, un oraş situat în partea de sud-vest a Republicii Moldova, aproape de frontiera cu România. Cahulul se află la 175 de km de Chişinău şi are 40 mii de locuitori. Cahul este centrul administrativ al raionului cu acelaşi nume.

Preşedintele a persistat însă în confuzie.

Kabul este capitala Afganistanului. Se află la peste 3800 de kilometri de Bucureşti şi are o populaţie estimată între 2 şi 4 milioane de locuitori.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat la Chişinău, la coborârea din aeronava prezidenţială, cu pâine şi sare de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Între cei doi va avea loc o dsicuţie tete-a-tete.

Traian Băsescu va mai avea astăzi întrevederi cu premierul Vlad Filat, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, precum şi cu lideri şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.

Joi, Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu se vor deplasa la Cahul, unde vor vizita Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi viitorul sediu al Consulatului României.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ