RSS Feed

A plecat din România pentru a lucra în Transnistria

0

august 3, 2007 by Românism

Un preot originar din judeţul Suceava, România, a venit să lucreze în R. Moldova, pe partea cealaltă a Nistrului. Mai exact, în comuna Molovata Nouă, raionul Dubăsari (fostul judeţ Chişinău). A găsit aici un sat fără biserică, s-a confruntat cu scepticismul unor locuitori, la piaţa din oraşul Dubăsari nu vroiau să-l servească, numai pentru că vorbea româneşte, a fost reţinut şi pe la aşa-zisele vame, dar a trecut peste toate şi acum este decis să rămână pe malul Nistrului. S-a întors în România cu gândul să nu mai revină, dar, spune el, acolo n-a găsit „acea bunătate sufletească” ca la cei din Molovata Nouă.

Până la venirea preotului Gavriil Dranca în comuna Molovata Nouă, aici mai activaseră patru preoţi. Biserica se afla într-un depozit aparţinând fostei cârmuiri a colhozului. Ca arhitectură şi ca faţadă nici pe departe nu semăna a locaş sfânt. Iar pentru că nu erau nici clopote, se trăgea într-o jeantă şi într-o butelie de gaz. Cu banii adunaţi de la oamenii de bună credinţă din localitate, cu ajutorul agenţilor economici, susţinuţi de preot, construcţia la noua biserică a durat patru ani şi jumătate. Apoi, au invitat un pictor din Gura Humorului, jud. Suceava, Mihai Gabor, care a� pictat fresce neobizantine. Azi, satul are şi o clopotniţă. „O biserică face parte din cultura satului, ea reprezintă satul”, zice cu mândrie Gavriile Dranca.

Nu ştia prea multe de Transnistria

„La început, m-a surprins situaţia politică, restricţiile, vămile. Eram proaspăt venit aici şi sigur că frica nu mi-a fost mică când ba se stingea lumina, ba se închidea gazul. Erau momente când situaţia devenea foarte tensionată. Ţăranii nu aveau acces la terenurile de pământ. Personal, nu am avut probleme la vămi, mi s-a mai întâmplat atunci când veneam cu materiale de construcţie să mi se ceară actele, să fiu reţinut, dar până la urmă ajungeam la o înţelegere”, îşi aminteşte părintele Gavriil.

La scurt timp după absolvirea Academiei teologice, lui Dranca i s-a propus un post de preot în R. Moldova. A acceptat, neştiind că va merge să activeze într-o „zonă de conflict”. Dranca deţinea cunoştinţe vagi despre localitatea în care urma să se stabilească împreună cu soţia şi copiii. „Înainte să vin aici, despre fenomenul Transnistria nu cunoşteam prea multe. Ştiam câteva date istorice. Am mers prima oară la Chişinău la vârsta de 16 ani. Era în 1992. La radio, la televizor se vorbea despre luptele care se dădeau în Transnistria. Nu credeam vreodată că voi veni aici, dar ceea ce omul nu gândeşte, Dumnezeu plănuieşte”, susţine preotul.

Problema limbilor

„Suntem impresionaţi de slujbele de la biserică. Preotul a lucrat alături de oameni la construcţia locaşului. Vorbeşte o limbă literară, dar, din stimă faţă de noi, de oamenii mai bătrâni, a deprins câteva cuvinte ruseşti. La un moment dat, l-am auzit zicând, „chiroane”,� „ţiment”, mi s-a făcut ruşine şi i-am zis să nu-şi stâlcească limba, ci să ne permită nouă să învăţăm limba de la el”, afirmă Valentina Verlan, şefa bibliotecii publice din Molovata Nouă. La început, şi pomelnicele în grafie chirilică erau o problemă, preotul le descifra cu greu. Serile, studia limba rusă din manualele şcolare, iar enoriaşii, înainte de a merge la slujbă, au început să buchisească pomelnice în grafie latină ori să apeleze la ajutorul copiilor şi al nepoţilor.

A învăţat rusa de nevoie

„La piaţa din or. Dubăsari am dorit să cumpăr odată nişte produse, dar pentru că vorbeam în limba română, femeia care vindea a refuzat să mă servească. M-am adresat la o altă vânzătoare, dar şi aceea a procedat la fel. O ţărancă moldoveancă care m-a văzut şi i s-a făcut milă, m-a îndemnat să cumpăr de la ea. Mi-a explicat că am fost refuzat din cauză că vorbeam româneşte. Am înţeles că dacă vreau să activez în această regiune, trebuie să cunosc limba rusă. La început, rugam oamenii să vorbească mai rar, dar acum m-am acomodat şi, cu timpul, am învăţat şi eu câteva cuvinte ruseşti”, zice preotul.

S-au întors în România

Totuşi, anul trecut, soţii Dranca au decis să se întoarcă în România. Îşi doreau ca fiul lor, Gabriel, să frecventeze o şcoală de acolo. Au plecat în jud. Călăraşi, s. Bahmut. Acolo, însă, potrivit preotului, n-au găsit acea bunătate sufletească ca în localitatea de pe malul Nistrului. Peste câteva luni, s-au reîntors în Molovata Nouă. „Aici am depus nişte ani de muncă, ani dintre cei mai frumoşi, şi de ce nu, nişte nervi. Munca asta mă leagă de locuri şi de oamenii din acest sat. N-am simţit niciodată faptul că aş fi străin. Oamenii m-au primit cu o bucurie deosebită, chiar dacă nu toţi. Dacă situaţia politică sau orice altceva îmi va cere vreodată să plec, sufletul meu va rămâne aici”, este convins părintele.

autor: Svetlana COROBCEANU – Jurnal de Chisinau


0 comments »

  1. cretuanatol spune:

    Am avut posibilitatea sa-l cunosc personal,imi exprim toata stima si admiratia pentru acest
    Domn al neamului rominesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+