Acasă la autorul Leului

2
12

240-autorleu1

Într-o casă cu trei nivele, cu paznic la intrare şi cu câteva maşini de ultimă generaţie parcate în curte, cu servitori, înconjurat de bodyguarzi şi cu mofturi de vedetă — probabil aşa apare în imaginaţia tuturor autorul leului moldovenesc. Din nefericire, realitatea e alta — uitat de cei pe care i-a ajutat, neglijat de conducerea de vârf a statului, cu idei şi vise nerealizate, dar cu multe împliniri sufleteşti. Pe lângă faptul că este autorul designului leului moldovenesc, a mai elaborat Stema de Stat şi Drapelul R. Moldova, simbolica Municipiului Chişinău, a Curţii Supreme de Justiţie, a Departamentului Vamal şi a ilustrat peste 100 de cărţi.

Gheorghe Vrabie, căci despre el este vorba, a ajuns la 70 de ani. E la pensie! — ar exclama cei mai mulţi. El însă lucrează zi şi noapte. E dedicat meseriei sale trup şi suflet. Când l-am întâlnit, ţinea o carte în mâini. Vrea să scrie o lucrare despre religie, dar consideră că nu este foarte bine informat. Deşi este cunoscut în special ca un mare artist plastic, literatura nu-i este străină. Îţi spune fără a clipi numele marilor clasici ai literaturii universale, vorbeşte despre capodoperele acestora, despre viaţa şi activitatea lor cu o uşurinţă demnă de invidiat. Biroul său de lucru este împânzit cu sute de cărţi, reviste, planuri şi chiar vise. Pereţii goi sunt acoperiţi cu Eminescu, Stema R. Moldova şi harta României. Poate să-ţi povestească în amănunt cum a realizat sutele de lucrări şi ce semnificaţie au. Planurile de viitor, dar şi regretele n-au cum să nu existe, căci are doar 70 de ani.

Stema R. Moldova — între înjurături şi încăpăţânare

Chiar dacă deţine sute de lucrări care vor rămâne în istorie, elaborarea Stemei R. Moldova este una dintre cele mai importante realizări ale artistului. Nu a fost însă deloc uşor, pentru că invidia, ura şi interesele meschine conduceau R. Moldova anilor ‘90. «Iniţial, eram 7 pictori care am fost chemaţi la Comitetul Central al Partidului Comunist, unde peste 20 de savanţi trebuiau să propună schema viitoarei Steme. După ce i-am ascultat pe toţi, nu am fost de acord cu ideile celor care doreau capul de bour drept element principal. Eu insistam ca şi acvila să fie pe stemă. Ulterior, după ce pictorii au decis că merg pe ideea savanţilor, am început să lucrez singur. În concurs au fost 100 de participanţi cu 130 de proiecte. Din ele, în etapa finală au fost alese 6, care au fost duse la Bucureşti. Ulterior, proiectul meu a fost cel câştigător! Era singurul care avea şi acvila. Acum, toţi recunosc că doar capul de bour era insuficient.»

Premiul mare al concursului era de 3000 de ruble. Dat fiind faptul că Maria Dogaru, doctor în istorie, a introdus câteva precizări în lucrare, în etapa finală figurează şi ea în calitate de coautor pe probleme de teorie, iar premiul a fost împărţit în mod egal. Deci, cele 1500 de ruble au fost singurii bani pe care Gheorghe Vrabie i-a câştigat în urma elaborării Stemei R. Moldova. Faptul că acum în buletinele de identitate sau pe numerele de înmatriculare ale autovehiculelor fugurează stema elaborată de el nu-i aduce nici cel mai mic beneficiu, ci doar regrete… «Ce-ar fi fost dacă…».

«Lupta a fost una sălbatică, pentru că fiecare credea că el este cel care va câştiga», îşi aminteşte maestrul. «Au fost înjurături, ameninţări, nemulţumiri. Spuneau că seamănă cu simbolistica României. Dar ce, doreau să semene cu cea a Chinei?», se întreabă acum artistul. Elaborarea Stemei l-a adus pe Gheorghe Vrabie în atenţia şi graţia autorităţilor de atunci. Ulterior, pe adresa artistului au început să apară oferte de la diferite instituţii care doreau să le fie elaborată stema.

240-autorleu2Leul moldovenesc — în loc de bani, geamuri sparte

Astfel, anume Gheorghe Vrabie a fost cel desemnat să elaboreze designul leului moldovenesc. Şi acest proces a fost unul anevoios. «Trebuia de lucrat în mare taină. Am început a lucra la Chişinău zi şi noapte. Ulterior am plecat la Bucureşti, însă mi s-a cerut ca nici soţia să nu ştie unde voi fi. Rubla rusească «jecmănea» economia şi trebuia de ieşit de sub incidenţa ei. La Bucureşti am lucrat cu santinela lângă mine, pentru ca nu cumva să afle cineva». În urma acestei munci enorme nu s-a prea ales cu mare lucru. Acum, faptul că banii se retipăresc nu-l ajută cu nimic. Trăieşte din pensia de 1098 de lei şi din salariul de la Academie. Conducerea ţării a hotărât să-l uite.

«Eu n-am ştiut să le pun condiţii. Eram absorbit totalmente de munca de creaţie pe care o depuneam. Acum, când o carte se reeditează, autorul primeşte o anumită sumă de bani. Eu nu am semnat un contract. Este o lume şmecheră şi cu prea multă ignoranţă». Artistul povesteşte cu tristeţe că în loc de bani s-a ales cu geamurile de la atelier sparte. «Concurenţa era mare, iar oameni invidioşi foarte mulţi.» Totuşi, amintirile despre acele vremuri îl fac mândru. Ar putea vorbi ore în şir, fără să te plictiseşti când îl asculţi.

După cum spuneam, banii nu îi dau târcoale. Trăieşte modest, cu gândul la zvonul că ar putea să-i fie acordat titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Chişinău, alături de cea de-a doua soţie şi copii. Sunt o familie de artişti. În viaţă a trecut prin multe greutăţi, iar acum apreciază fiecare clipă. Din cauza acestui regim politic, crede că intelectualii au fost divizaţi în agreaţi şi ignoraţi. «Am impresia că Vladimir Voronin nu înţelege arta.» La ceremoniile organizate de putere, acolo unde Stema şi Drapelul R. Moldova sunt la loc de cinste, autorul lor lipseşte. Deşi deţine mai multe distincţii, printre care Premiul Uniunii Artiştilor Plastici, titlul de Maestru al Artei sau medalia «Mihai Eminescu», toate acestea i-au fost conferite până în anul 2001. De atunci, Voronin a hotărât că Gheorghe Vrabie nu merită nici o distincţie, că nu a făcut nimic pentru ţară. De fapt, poate Vladimir Voronin nu cunoaşte cine este Gheorghe Vrabie, de vreme ce pe pagina oficială a preşedintelui R. Moldova numele persoanei care a elaborat Drapelul şi Stema ţării lipseşte.

Autor: Victor MOŞNEAG
Sursă: Ziarul de Gardă

2 COMENTARII

  1. «Au fost înjurături, ameninţări, nemulţumiri. Spuneau că seamănă cu simbolistica României. Dar ce, doreau să semene cu cea a Chinei?»
    Ce tare ! Bravo ! 😀

LĂSAȚI UN MESAJ