RSS Feed

Acum 15 ani, rusii incepeau masacrul de la Tighina

0

iunie 19, 2007 by Românism

Tighina

Astazi se implinesc 15 ani de la declansarea actiunilor militare in orasul Tighina, care au constituit punctul culminant al razboiului de la Nistru, provocat de Kremlin prin intermediul fortelor separatiste din raioanele de est ale republicii.Scurta cronica a acelor zile arata ca in aceasta urbe situatia devine exploziva anume in data de 19 iunie 1992: politistii moldoveni sunt atacati si ucisi de gardisti, sunt puse la cale mai multe inscenari si provocari, care tensioneaza situatia la maxim, scrie Petru Poiata in Flux.

In urma punerii in aplicare a unui astfel de scenariu, peste 1.200 de gardisti si cazaci vor ataca comisariatul de politie din oras. Rachetele Alazan, lansate asupra postului, vor cadea si asupra gradinitei din apropiere. Noaptea tarziu, dinspre satul Varnita, sosesc intariri formate din angajati ai Ministerului de Interne si voluntari, pentru ajutorarea politistilor asediati.
In dimineata de 20 iunie, orasul era in mare parte sub control moldovenesc. Ca rezultat, tancuri grele ale Armatei a 14-a a Federatiei Ruse forteaza podul peste Nistru dinspre Tiraspol, dar sunt oprite de fortele moldovene. Separatistii continua tirul asupra orasului. Incepe un razboi in toata puterea cuvantului, Tighina fiind bombardata si atacata cu armament greu. In acelasi timp, sunt atacate si alte localitati: Dubasari, Cocieri, Dorotcaia, Cosnita. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardisti, dupa atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orasul va fi invadat de armata si de fortele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- ii adreseaza presedintelui Mircea Snegur un ultimatum, prin care cere ca fortele moldovene sa se retraga, in caz contrar, trupele rusesti vor trece la atac. De fapt, era vorba de un razboi declarat al Rusiei contra Moldovei.
La 20-21 iunie, invadarea orasului Tighina de catre tancurile armatei ruse continua, acestea arboreaza fara jena steagurile Rusiei. Orasul este in permanenta bombardat de catre separatisti. In ciuda acestor fapte, Boris Eltin acuza Moldova de agresiune, amenintand ca armata rusa va fi obligata sa riposteze. In fata reactiilor ezitante ale autoritatilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chisinau, cerand arme pentru a lupta contra ocupantilor. Acestia au manifestat si in fata ambasadei ruse.
Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, pana in dimineata de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morti si 300 de raniti din partea politistilor si populatiei civile moldovenesti. Bombardamentele au distrus fabrici, retele de comunicatii, locuinte. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Eltin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile si invaziile secesionistilor au determinat un exod in masa al populatiei civile din zona de conflict.
Acordul de incetare a focului a fost semnat la 21 iunie 1992.

http://www.rgnpress.ro/content/view/22868//#Scene_1


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+