AIE a pus mâna pe PUTERE

0
7

Dintr-un comunicat de presă difuzat joi aflăm că “Procuratura Generală exercită urmărirea penală în cauza privind evenimentele care au avut loc la 6 – 7 aprilie 2009 în capitală şi întreprinde un set de măsuri orientate spre identificarea organizatorilor, conducătorilor şi instigatorilor dezordinilor în masă. Deoarece dosarul este de mare rezonanţă, procurorii solicită sprijinul societăţii civile întru stabilirea tuturor circumstanţelor cauzei şi a persoanelor implicate în acţiunile de acum un an.”. Şi găsim apoi poze cu unii din manifestanţii din 7 aprilie:
7 aprilie organizatori

Din Ziarul de Gardă aflăm că 24 de poliţişti suspendaţi în legătură cu imaginile video din noaptea de 7-8 aprilie 2009, unde mai mulţi poliţişti lovesc cu picioarele în tineri, au fost restabiliţi în funcţie de către ministrul de Interne, Victor Catan.

O scurtă recapitulare a evenimentelor din aprilie 2009 până în prezent arată că după alegerile parlamentare din 5 aprilie, câştigate zdrobitor de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, pe străzile din Chişinău au început proteste de masă ale tinerilor împotriva menţinerii la putere a comuniştilor. Clădirile Parlamentului şi Preşedenţiei, abandonate de orice forţe de ordine reale, au fost devastate de protestatari în data de 7 aprilie, imaginile făcând înconjurul lumii. Valuri de simpatie au stârnit imaginile în statul vecin, România, datorită scandărilor şi simbolisticii pro-româneşti folosite de tineri. În toate oraşele din România au avut loc manifestaţii de susţinere. În noaptea de 7 aprilie şi în zilele ce au urmat împotriva tinerilor protestatari s-a declanşat urgia. Începând cu arestări abuzive torturi şi violuri în secţiile de poliţie, terminând cu crime, întreaga republică Moldova a fost cuprinsă de frică.

Întrevedere a lui Vladimir Voronin cu liderii opoziţiei, Vladimir Filat, Serafim Urecheanu şi Dorin Chirtoacă:

Profitând de mobilizarea exemplară a opiniei publice după abuzurile comise de puterea comunistă şi de migrarea lui Marian Lupu din PCRM către PD, opoziţia de la Chişinău a câştigat alegerile repetate din 29 iulie 2009.

După instalarea în funcţii, repartizarea fotoliilor între cele 4 partide politice ce formează AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană) – PL, PLDM, PD ŞI AMN şi luarea unor măsuri care să câştige încrederea observatorilor vestici, liderii fostei opoziţii au început să preia puterea pe deplin în luna mai. Semnele de simpatie faţă de fostul ocupant rus, odată cu trimiterea armatei Moldovei la Parada Zilei Victoriei de la Moscova au început să creeze scindări în interiorul alianţei.

Manifestanţii neafiliaţi politici din ziua de 7 aprilie au început să fie „demascaţi public” prin pozele emise de Procuratura Generală, condusă de Valeriu Zubco (propunerea Partidului Democrat). Ministerul de Interne, condus de Victor Catan (general-maior de poliţie care a mai îndeplinit funcţia de ministru al afacerilor interne şi între 22 mai 1998 – 12 noiembrie 1999, propus de PLDM), a reîncadrat în funcţie poliţiştii identificaţi în înregistrările din noaptea de 7 aprilie:

Pentru a completa tabloul fricii reinstaurate de către putere, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, nu pro-român ci român, după cum singur se declară, participant la 6 mai 1990 la Podul de Flori nu a autorizat desfăşurarea unei remomorări a istoricului moment, pusă la cale de Consiliul Judeţean Botoşani împreună cu Consiliul Raional Râşcani.

Unul din cei „vinovaţi” de arborarea tricolorului românesc pe clădirea Preşedenţiei mărturiseşte că se teme. Convingerile lui româneşti se pare că vor fi din nou subiect de persecuţie la Chişinău. Pe 9 mai comuniştii din Moldova au ieşit în stradă. Nu prea erau morţi, nici proaspăt scoşi din cimitir:

Autor: George Simion

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ