Aldea-Teodorovici Ion si Doina

0
4

Doina si Ion Aldea-Teodorovici

Două suflete pereche
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au păşit pe plaiuri româneşti conştienţi că sunt acasă. Despre acest „acasă”, ascuns minţii şi sufletului în toţi anii comunismului, vor fi auzit pe furiş de la părinţi, bunici, rude, care priveau peste Prut doar în taină. Iar despre ţară au auzit mult mai multe de la Grigore Vieru, omul care simţea că amândoi sunt făcuţi să cânte dumnezeieşte despre patrie. Li se potrivea misiunea aceasta ca mănuşa pe gerul aspru pornit dinspre nord. Ea – dotată cu un har artistic deosebit şi cu o inteligenţă şi o frumuseţe fizică sclipitoare, el – înzestrat cu geniu componistic şi cu o voce ce îţi cutremura întreaga fiinţă.

Un geniu componistic
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut în 1954, de Buna-Vestire, în orăşelul Leova. Dragostea faţă de muzică i-a fost cultivată de părinţi. Tatăl său, Cristofor, a fost preot, dar în perioada de ocupaţie sovietică a trebuit să se retragă din biserică, pentru a evita persecuţiile. În 1969, Ion se înscrie la „Şcoala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul. În 1973, când termină studiile, este înrolat în armata sovietică, în oraşul Zaporojie, şi devine artilerist. Din fericire, este salvat de manevrele militare de un general ucrainean, mare amator de jazz-band, care într-o zi a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostaşi, piesa „Crede-mă, iubire”, interpretată de Sofia Rotaru şi semnată de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici. Din 1975 şi până în 1981, când devine student la Facultatea de Compoziţie şi Pedagogie a Conservatorului „G. Musicescu” din Chişinău, activează în cadrul formaţiei de muzică uşoară „Contemporanul”, condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici este instrumentist, compozitor şi solist. Ion Aldea-    Teodorovici a scris peste 300 de piese patriotice, lirice, pentru copii, muzică pentru filme, piese de teatru. A compus muzică instrumentală, varietăţi pentru pian, cvintet pentru coarde.

Patrioţi desăvârşiţi
În 1981, Ion se căsătorea cu Doina. Fiică de jurnalist şi de profesoară de limba română, Doina s-a născut la 15 noiembrie 1958, la Chişinău, şi a absolvit Şcoala nr. 1 româno-franceză, ulterior şi cursurile Universităţii de Stat din Chişinău, Facultatea de Filologie, Limba şi Literatura Română. Doina şi Ion au avut un singur copil, pe Cristofor (Cristi), care avea aproape 11 ani în momentul dispariţiei lor. Doina a fost şi profesoară de literatură universală, şi interpretă de muzică uşoară, dar şi dansatoare în ansamblul de dansuri populare „Moldoveneasca”. Peste ani, Doina şi Ion au format celebrul duet care a dat spectacole în Rusia, Germania, Mongolia, Algeria, Iugoslavia, România. Pe Doina şi pe Ion românii de pe ambele maluri ale Prutului şi-i amintesc în special pentru patriotismul lor şi dacă astăzi se vorbeşte româneşte şi se învaţă în limba română în şcolile din Moldova, este şi datorită lor. În 1991 au cântat la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună românilor: „Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău să vă aduc salutul libertăţii noastre”. Dar, mai presus de toate, în mai 1992, Doina şi Ion, împreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. Ce gest extraordinar! Nu există cântece patriotice mai tulburătoare, mai pline de sens precum cele semnate de Ion Aldea-Teodorovici.

Zbor frânt prematur
În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi cântăreţi a fost curmat în timp ce maşina cu care se deplasau de la Bucureşti la Chişinău a intrat într-un copac, la 49 de kilometri de capitala României, în dreptul localităţii Coşereni. În acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, cel mai frumos cuplu al muzicii româneşti, a fost percepută ca o tragedie naţională. Post-mortem au fost decoraţi cu Ordinul Republicii.

Elena Popa

Mirabela Dauer:
„Nu pot uita cât erau de fericiţi!”
„Am fost cumplit de lovită sufleteşte. Ei se numărau printre puţinii mei prieteni adevăraţi. Ei au fost prietenii mei de suflet. Între mine şi Ion a fost o legătură extraordinară. Nici nu am apucat să colaborăm ca lumea, pentru că până în 1990 nu aveam cum să facem asta. Mi-a dat Ion multe piese, dar nu am reuşit să le facem. «Melancolie», care a fost piesa lui Petre, fratele lui, sau «Mi-e dragă viaţa». Am avut multe proiecte cu el, dar asta e. Mi-e aşa greu să vorbesc despre ei. Eram prieteni foarte buni şi nu pot uita cât erau de fericiţi, urmau să primească cetăţenia română, să primească un apartament, aveam multe proiecte împreună. Nu a fost să fie”
, spune Mirabela Dauer.


Grigore Vieru
:
„Un ultim sărut lăsat pe obrazul fiului”
„Mama Doinei mi-a mărturisit un lucru cutremurător. Când au plecat Doina şi Ion pentru ultima oară spre Bucureşti, dânsul s-a întors din drum să-l sărute pe Cristi, feciorul său, şi să-i spună să fie cuminte şi să asculte de bunici. A fost ultimul sărut lăsat pe obrazul fiului. Şi ultimul drum spre Bucureşti. S-au întors la Chişinău în două sicrie. Moartea lor este o mare enigmă. Numai Bunul Dumnezeu ştie adevărul. Ceea ce se ştie cu exactitate este că moartea lor este o uriaşă pierdere. Este ca şi cum ni s-a furat încă o bucată, poate cea mai bună, din teritoriul Basarabiei”, ne mărturiseşte Grigore Vieru.

Sursa: Taifasuri.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ