RSS Feed

Alegerile din Dealul Schinoasei se amână

0

martie 31, 2007 by Românism

Noii şefi de la „Teleradio-Moldova” încă nu au fost aleşi. După mai mult de patru ore de audieri ale candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte al Companiei „Teleradio-Moldova” şi de directori ai posturilor naţionale de radio şi televiziune, membrii Consiliului de Observatori (CO) au ajuns la concluzia că nu pot vota noii conducători din motiv că au fost încălcate unele prevederi ale Codului Audiovizualului.

Membrii CO au fost sesizaţi despre neregulile existente de către Oleg Brega, care a candidat pentru toate posturile scoase în concurs. Candidatul a menţionat că decizia pe care o va lua CO la această şedinţă ar putea fi contestată de oricine dintre participanţii la concurs, deoarece nu a fost respectată prevederea Codului Audiovizualului, potrivit căreia, în timpul concursului, urmau să fie făcute publice numele candidaţilor, CV-urile şi proiectele de intenţie privind strategia de dezvoltare a Companiei. Tot atunci, membrul CO, Igor Munteanu, a accentuat faptul că mai mulţi membri ai CO nu au primit regulamentul Consiliului, învinuindu-l de acest fapt pe secretar. El a mai spus că a fost anunţat abia marţi dimineaţă, când era la Berlin, despre faptul că în aceeaşi zi trebuia să se prezinte la şedinţă. Din această cauză Munteanu nu a putut veni la şedinţa de marţi şi a întârziat cu două ore la şedinţa de miercuri a CO.

Tot la şedinţa de miercuri, membrii Consiliului au solicitat explicaţii din partea candidaţilor despre care s-a menţionat în presă că vor fi desemnaţi câştigători ai concursului. Or, a spus Viorel Cibotaru, care face parte din CO, el personal încă nu ştie pentru cine va vota.

Atât Adela Răileanu, candidatul pentru funcţia de director la Moldova 1, cât şi Valentin Todercan, care s-a înscris la concurs pentru funcţia de preşedinte al „Teleradio-Moldova”, au declarat că nu ştiu nici cu spatele de unde s-au luat asemenea zvonuri. Răileanu chiar a ţinut să precizeze că a decis să participe la concurs după ce a aflat despre prognozele care se fac cu referire la ea. Vlad Ţurcanu, cel despre care se vehicula în presă că ar fi candidatul favorit pentru funcţia de director al postului naţional de radio, s-a retras marţi din concurs fără a anunţa vreun motiv.

http://www.jurnal.md/article/2919/

autor: Mariana RAŢĂ


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+