AMN cere demisia şefului Consiliului Audiovizualului

0
80

� Constatăm a câta oară că şi după aprobarea noii componenţe a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a Consiliului de Observatori de la Teleradio Moldova, televiziunea publică naţională, Moldova 1, continuă să promoveze doar politica partidului de guvernământ

Leonid Bujor

„În opinia mea, lucrurile s-au schimbat spre bine. Bineînţeles că există încă lacune. Dar nu există nici un radio difuzor în această ţară care nu are lacune în respectarea legislaţiei. Dar tocmai despre aceasta am vorbit în acest raport: este important ca să nu fie administrate doar sancţiuni, dar să fie elaborate şi recomandări şi administrate acestea pas cu pas. Pentru că dacă vom jongla doar cu sancţiuni, la sancţiuni şi vom rămâne”, a afirmat Corneliu Mihalache.

Deputaţii Alianţei Moldova Noastră s-au arătat nemulţumiţi de activitatea CCA şi prin vocea lui Leonid Bujor au cerut demisia preşedintelui CCA, Corneliu Mihalache.

Alternativ, deputaţii AMN i-au cerut să-şi suspende activitatea pe perioada cât se rezolvă problema cu implicarea a câtorva membri CCA în presupuse cazuri de luare de mită şi până la soluţionarea problemelor ce ţin de fostele posturi publice municipale.

Comuniştii se impun la vot

„Constatăm a câta oară că şi după aprobarea noii componenţe a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a Consiliului de Observatori de la Teleradio Moldova, televiziunea publică naţională, Moldova 1, continuă să promoveze doar politica partidului de guvernământ, în continuare reflectă evenimentele prin prisma interesului Partidului Comuniştilor.”, a spus Leonid Bujor.

� În domeniul audiovizualului, la ziua de azi, şi aceasta s-a subliniat în câteva rânduri, de câţiva ani la rând, nu există o concepţie de dezvoltare a audiovizualului în ţară

Victor Stepaniuc

„Cerem de a nu mai admite pe viitor ca postul public de televiziune Moldova 1 să rămână în continuare în calitate de o simplă secţie de propagandă şi agitaţie a Partidului Comuniştilor din Moldova”, a spus deputatul AMN.

La rândul său, Victor Stepaniuc, deputat din partea PCRM şi preşedintele Comisiei pentru cultură, ştiinţă, tineret şi mass media, a respins acuzaţiile aduse de Leonid Bujor, partidului de guvernământ, dar a adus şi el critici.

„În domeniul audiovizualului, la ziua de azi, şi aceasta s-a subliniat în câteva rânduri, de câţiva ani la rând, nu există o concepţie de dezvoltare a audiovizualului în ţară, un program naţional în această problemă, deşi s-a cerut în câteva rânduri”, a declarat deputatul PCRM.

După un schimb de replici între deputaţi şi o sesiune de întrebări adresate preşedintelui CCA, raportul a fost aprobat de deputaţii PCRM şi cei ai PPCD. Fracţiunea AMN nu a votat raportul de activitate al CCA.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/07/070705_moldova_audiovizual_raport.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ