Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov invitaţi în România

0
8

Sursa: BBC�

Tudor Popa
Tudor Petrov Popa cu Eudochia şi Andrei Ivanţoc
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis să îi invite în România pentru o lună, împreună cu familiile, pe Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov, recent eliberaţi din detenţie de autorităţile transnistrene, pentru ca aceştia să urmeze un program medical de refacere şi recuperare.

„Invitaţia va fi adresată de către ministerul de externe prin departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni.”

„Guvernul doreşte astfel să asigure celor două persoane care au cetăţenie română condiţii pentru a intra într-un program de refacere şi recuperare”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului, Camelia Spătaru.

Ea a precizat că cei doi vor urma un program medical de fizioterapie, iar Executivul îi va sprijini să se refacă fizic şi psihic după îndelunga perioadă de detenţie.

„Este un gest de reparaţie morală pe care Guvernul României îl face faţă de Andrei Ivanţoc şu Tudor Petrov Popa”, a spus Camelia Spătaru.

Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov Popa, Alexandru Leşco şi Petru Godiac au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi în 1992, de regimul de la Tiraspol, pentru presupuse „acte de terorism” în timpul războiului de pe Nistru, inclusiv uciderea a doi demnitari transnistreni.

Petru Godiac a ispăşit doi ani de închisoare, Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001, iar Leşco a fost pus în libertate în 2004, după 12 ani de închisoare.

Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa au fost eliberaţi la 2 iunie şi, respectiv, 4 iunie 2007.

Sursa : BBC -� http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/06/070606_tariceanu_ivantoc.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ