Apostol Veniamin

1
60

Veniamin Apostol (15 august 1938-14 decembrie 2000) s-a născut la Dubna în judeţul Soroca. A urmat actoria la Chişinău (1964 absolveşte), apoi regia la Moscova, în clasa profesorului Anatolii Efros. A susţinut doctoratul la GHITIS în anul 1977. A fost directorul Teatrului ,,Mihai Eminescu” (cu o altă denumire atunci), apoi, ca urmare a lipsei de loialitate a colectivului (1981),a fost eliberat, şi a ajuns mai tîrziu la Teatrul rus ,,A.P. Cehov” (1985). În anii 1990 a activat în cadrul Institutului de Arte din Chişinău, al cărui rector a fost pînă în anul 1998, cînd a fost îndepărtat din funcţie.

Criticul Pavel Pelin îl evocă astfel – ,,Alături de Valeriu Cupcea, Emil Loteanu, Mihail Grecu, Eugen Doga şi Ion Druţă – Veniamin Apostol pare să încheie lista clasicilor culturii moderne. În orice post, întotdeauna s-a bucurat de simpatia oamenilor – a spectatorilor, studenţilor, clasei politice, oamenilor de cultură şi artă din diferite ţări, funcţionarilor publici, învăţătorilor, chiar şi a ţăranilor”.

Maria Mâţu îl aprecia într-unul din studiile sale – ,,s-a aflat mereu în vîltoarea creaţiei, care ba îl ridica pe culmile sublimului, ba îl arunca în abisul disperării, al tristeţii şi al singurătăţii totale. Dar nici cea mai neagră tăcere nu i-a putut nicicînd atinge sufletul neîntinat, n-a reuşit să-i devoreze credinţa neclintină, în muncă, frenezia debordantă, optimismul încîntător, generozitatea curată în faţa momentului de creaţie…”.

Printre piesele care l-au impresionat în mod deosebit a fost ,,Cervus divinus”. V. Apostol scria într-un articol despre acesta – ,,Stînd în faţa textului druţian, îmi amintesc de nopţile de iarnă, pe cînd eram student la actorie şi veneam în vacanţă acasă. Mama aprindea lampa de gaz, deşi aveam şi lumină electrică, ac să nu bată prea tare la ochi: astfel îi părea mamei mele că putem sta mai liniştit de vorbă. O întrebam despre preoţi, despre mănăstiri, despre religie şi biserică (era credincioasă maică-mea), despre toate evenimentele satului, despre oamenii pe care pe atunci îi mai cunoşteam. Îmi răspundea în glumă maică-mea prin ,,childuri”, cu un umor uşor, cu durere, mă amuzau răspunsurile ei şi mă făceau să lăcrimez”.

A debutat în anul 1969 cu spectacolul ,,Noaptea privighetorilor”, B. Ejov. Pe lîngă mulţi autori străini, i-a montat şi pe ai noştri. Printre piesele autohtone se numără – ,,Unde eşti, Campanela”?, ,,Curajul bărbaţilor” (A. Marinat), ,,Tache, Ianche şi Cadîr” (V. Ion Popa), ,,Toate trei anotimpurile” (A. Busuioc), ,,Preşedintele”, ,,Pomul vieţii”, ,,Abecedarul”, ,,Destinul”, ,,Sperietoarea” (D. Matcovschi), ,,Mîrţoaga cu clopoţei”, ,,Casa mare” (I. Druţă), ,,Cîrlanii” (C. Negruzzi), ,,Kir Ianulidi” (V. Alecsandri).

Un loc deosebit printre omagiile aduse actorului, regizorului şi profesorului, se numără volumul ,,În vîltoarea creaţiei”, ediţie îngrijită de Maria Mâţu, apărută în anul 2004 la Editura ,,Cartea Moldovei” şi însumînd 316 p. Dintre motto-uri spicuim o întrebare retorică şi o cugetare. ,,Cine mai poate trăi sute de vieţi omeneşti într-o singură viaţă”?!
,,O ţară care-şi pierde teatrul e sortită pieirii”. Aici mai putem adăuga – ,,Sălile semipustii ale teatrului sunt rezultatul prieteniei de mulţi ani a spectatorului cu televizorul”.

Îl văd şi astăzi cum era aplaudat atunci minute în şir pe scena Teatrului Naţional ,,Mihai Eminescu”, alături de Dumitru Matcovschi. Şi regret… Cît de uşor a fost uitat un Om.

Autor: Marius Tărâță
Sursa: Memoriamd.blogspot.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ