Arrivederci și lansarea cărților lui Vasile Ernu la Suceava

0
2

Am participat la câteva din evenimentele programate pe afişul Festivalului Basarabia de la Suceava organizat de Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia.

 

     Arrivederci este un film care din punct de vedere cinematografic îmbină idei și tehnici italiene și rusești. Din punct de vedere al subiectului este de un românism tragic al satului zilelor noastre de pe ambele maluri ale Prutului. Copiii rămași singuri sau în grija unor bunici neputincioși sunt condamnați să supravieșuiscă, să se crească pe ei înşişi și să își crească și frații mai mici. Apoi avem familii destrămate din cauza distanței. E știut și demonstrat că ochii care nu se văd se uită și că relațiile la distanță sunt amăgiri care au toate șansele să se sfârșească înecate în sânge.

     Faptul că filmul a câștigat câteva premii în vest este identic situației filmului lui Mungiu – 4 3 2 și anume prezentarea realității noastre în tușe groase astfel încât occidentalul, care nu se confruntă cu genul ăsta de probleme, să fie șocat și să mulțumească apoi că trăiește într-o lume ceva mai bună. Să nu uităm că pe aceeași rețetă și Hertha Muller a luat Nobelul. Pentru mine acest film a fost previzibil. Cunosc cauzuri reale destul de aproape de mine cu destine ca ale celor din film. Surpriza a fost sinuciderea unui personaj secundar și nu a băiețelului, protagonistul principal. Știm de la Știrile de la ora 5 că pe săptămână se sinucid cam 2 – 3 copii de dorul părinților plecați aiurea în străinătate la muncă și lăsați de izbeliște.

     Regizorul Valeriu Jereghi, cam ciufut de felul său, a fost prezent şi a oferit câteva detalii despre filmări, despre viaţa reală a actorilor şi despre locurile unde a fost proiectat filmul şi ce impresii a produs.

     După film am auzit multe reacții de respingere. E normal. Oamenii se apără. Își apără psihicul. Pentru că toate aceste lucruri se întâmplă mult prea des lângă noi. Fac parte din viața noastră. Realitatea pe care o trăim. În cazul 4 3 2 era refuzul unei amintiri traumatizante. Fugim și ne refugiem în tot felul de mici plăceri sau suntem subjugați de vicii în tentativa de evadare. Când resortul răbdării plesnește, înnebunim sau o luăm pe scurtătură, exact ca bărbatul din film. Cine e pregătit emoțional și echilibrat psihic să caute filmul și să vadă ce e pe lângă noi și într-o altă lumină, nu numai cea cinică a spălătorilor de morți din presă.

La Biblioteca Judeţeană “I. G. Sbiera, cetăţenii de le GIRB l-au chemat pe scriitorul Vasile Ernu să facă şi la Suceava o lansare a cărţilor sale de succes Născut în URSS şi Ultimii eretici ai Imperiului. Eram interesat de eveniment, pentru că auzisem destule depsre Ernu şi mai ales citisem interviuri şi fragmente din prima carte. Omul la arătare e un fel de hipstăraş cu tenişi de gutapercă, pulover strident şi fular la gât. Spre deosebire de milioanele de oameni care se îmbracă aşa că să pară rafinaţi şi cu mansarda mobilată, omul nostru chiar este unul cu ceva în cap şi asta ştiam. De ce îmi place mie de el? Că e al naibii de realist şi merge pe calea ironiei.

     Am descoperit un Ernu cu creierul spălat de bucovenismul radical de Rădăuți, bazat pe multe și puține, dar când argumentele tale pentru Bucovina sunt mânăstirile şi Ştefan cel Mare, deja ceva pute a prostie. Ocupantul habsburgic a furat josnic nordul Moldovei, l-a exploatat barbar şi și-a cam bătut joc un secol de el (din punct de vedere al patrimoniului şi relicvelor româneşti, pe unele chiar culcându-le la pământ şi eliminându-le din peisaj. Când vorbim de Ştefan cel Mare şi mânăstiri să vorbim de nordul Moldovei sau de Țara de Sus, dacă vorbim de multiculturalism și Cernăuți, să vorbim de Bucovina.

 

     Din ce citit-am eu răzleţ de prin Născut în URSS, Ernu mi se pare un Creangă al unei alte lumi dispărute, care surpinde vârsta cea fericită a copilului, prin ochii căruia realitatea capătă conotaţii idilice şi ludice, oricât de căcăcioasă ar fi siutaţia. Toţi copiii sunt aşa dacă au o mamă şi un tată lângă  ei sau doi taţi sau două mame, numai să aibă pe cineva lângă ei, cu condiţiile să nu îi bată, violeze sau să-i arda cu ţigara. Filmul de mai sus ne arată tocmai o anormalitate ce a devenit normalitate în satele noastre şi copiii nu mai au acces la lumea destinată lor.

     Ernu a fost generaţia Născut în URSS, eu am fost generaţia cu cheia de gât, am prins 7 ani de comunism, cozi la lapte şi la butelii, de care eu îmi amintesc în lumină pozitivă, chiar şi cînd mergeam să iau ulei la cotă, tot în roz îmi amintesc, cei de acum sunt generaţia hamburgăr, care va elimina decalajele din mentalităţile de pe amblele maluri ale Prutului şi va reuni cele două comunităţi de români. Întrebarea e ce va rezulta? O naţiune respectată sau o gloată, cetăţeni second hand ai UE care vor consuma tot ce nu e bun mai la vest?

     A fost o discuţie foarte interesantă şi plăcută. Nu are sens să dezvolt, cine nu a fost din lene e fraier. E cam târziu şi mă aşteaptă un uichend hai-hui, aşa că nu mă mai bag la Protestantism şi la Max Webber, la cum BOR pe viitor va avea pur şi simplu un rol filantropic în societate, la produsul societăţii capitaliste de consum şi anume omul abţibild, cum zice CTP, perfect pentru a pune ştampilă cum i se sugerează, etc…, etc…

     Acum vreo câteva luni eram în acelaşi loc şi tare de tot, Lorin Foruna ne spunea acelaşi lucru ca şi Vasile Ernu, nevoia ca statul să poată regla anumite mecanisme la nivelul funcţionării sistemului în care trăim. În momentul de faţă situaţia nu e aşa şi nu dă semnale că s-ar îndrepta într-acolo. Ba din contra.

     Mi-am cumpărat ambele cărţi cu autograf. Am pe acasă din ce în ce mai multe cărţi cu autograf. O fi bine, o fi rău? De citit le citesc. Mi-a plăcut de Ernu şi sunt sigur că el are o contribuţie mai mare la unirea în cuget a celor două maluri de Prut, decât o remorcă de lătrăi de academie de la Bucureşti, Chişinău sau Iaşi, care ne flutură pe la TV slogane şi lozinci patriotarde.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ