Articol scris de Sever Bocu în „Voinţa Banatului” (1924)

0
16

„Uneltirile Rusiei Sovietice împotriva Basarbiei dărâmă încă una din iluziile legate de socialism: iluzia într-un nonimperialism al concepţiei socialiste. Reprezentanţii la noi ai himerelor socialiste ne cântă de atâta vreme pe toate strunele că ce mare noroc e pentru noi faptul de a avea la spate o Rusie socialistă şi nu una ţaristă care ar însemna războiul imediat şi inevitabil între noi şi Rusia pentru Basarabia.

Vană iluzie întocmai cum vane s-au dovedit toate lozincile antimiliariste şi pacifice marxiste. Azi Rusia Sovietică este poate prima putere militară, înarmată până în dinţi mai rău ca o monarhie militară, reprezentând o permanentă ameninţare a păcii în Europa. În Palatul Romanovilor s-au schimbat zadarnic chiriaşii în persoana Braunstein-ilor şi Schwartz-ilor, sacerdoţii de lege nouă ai utopiilor umanitare şi internaţionale, pornirea nomadă a milioane de ruşi spre calea lor cunoscută a invaziilor spre mările calde, spre ţările şi oraşele Orientului strălucitor în soare şi lumină nu poate fi, desigur, împiedicată şi înlocuită prin programe mincinoase şi lozinci imbecile, ea răspunde unor legi dinamice de expansiune, constituind una din forţele motrice, permanente, s-ar putea spune, ale istoriei lor.
Împotriva cui se înarmează Rusia Sovietică neîncetat? Cine se gândeşte s-o atace? Nu e oare clar pentru toată lumea că ea îi caută României cearta cu lumânarea prin atâtea conferinţe pe care le iniţiază fără să le ducă pe niciuna la bun sfârşit? Şi ce este această pretenţie, ai putea-o caracteriza tocmai din punctul de vedere pretins rusesc. Samoopredelenie mizerabilă asupra Basarabiei? Nu e Basarabia românească? Nu a aparţinut ea atâtea veacuri Moldovei, trup rupt din trupul ei, dacă ruşii au stăpânit-o 100 de ani prin rapt şi silnicie, constituindu-şi azi nu ştiu ce drept din aceasta?
Nu, sovietică sau ţaristă, pentru noi Rusia este aceiaşi, ceea ce ea este de altfel pentru toată Europa: ameninţarea perpetuă a liniştei şi siguranţei la hotarele noastre împotriva căreia apărarea este şi ea perpetuă, cci acest conflict, când se va rezolva, el se va rezolva sau în detrimentul sau al barbariei, şi deci al Rusiei, sau al civilizaţiei şi deci al Europei, al nostru. În această gigantică luptă, rolul nostru, al poporului român, este un rol de o măreţie tragică, de singurateci apărători ai civilizaţiei, care se confundă cu existenţa, cu viaţa noastră, rolul celor de-a pururi singuri într-o lume străină în acest neorânduit Orient, care ne ste vrăjmaş prin instince şi moştenire. Împotriva acestui vrăjmaş al ordinei europene europene s-au constituit alte dăţi puteri, cum a fost şi Monarhia Austro-Ungară, drept dig de apărare. Azi ţinem noi locul glorios, dar extrem de periculos şi greu, de barieră imediată din spre Răsărit contra barbariei, rol de adevărat jandarm al civilizaţiei la frontiera anarhiei. Căci steagul roşu nu e un steag al păcii şi al libertăţii, cum s-a crezut, el e un simbol de sânge, de foame, de carceră, de crimă.
Soarta mi-a rezervat şi mie un rol în peripeţiile reîntoarcerii Basarabiei la sânul patriei mame. Am stat la un post de observaţie interesant, în Kiev, tocmai în perioada când se desfăceau şi slăbeau una câte una legăturile care ţineau încătuşate Basarabia la imperiul moscovit. Am stat în acest timp în strânse relaţii cu mişcarea naţională ucraină, cu şefii ei Vinnicenko, Sulghin, Petliura, Haruşewsky, marele lor istoric etc., şi am putut supraveghea, poate chiar înrâuri din apropiere, evenimentele nemijlocit, personal. Eşalonul nostru care dădu în noaptea de 6 ianuarie 1918 lupta cu bolşevicii lui Cătărău şi Pântea în gara din Chişinău a plecat din Kiev la propunerea mea făcută guvernului din Iaşi. Pe urmă eşalonul, din greşeala unui maior care-l comanda, fu dezarmat de bolşevicii aduşi cu arme şi mitraliere în număr mult mai superior şi soldaţii noştri purtaţi desculţi pe străzile Chişinăului în proferări de huiduieli şi insulte. Erau ei primii mucenici ai ideii naţionale în Basarabia căci soarta decisese aşa: Vechiul Regat să tragă sabia pentru Ardeal, iar primul sânge vărsat pentru Basarabia să fie sânge ardelenesc şi bănăţenesc! Timpul de a face posvestirea exactă şi documentată a lucrurilor întâmplate nu-i sosit încă. Cel puţin eu, deşi le am scrise, păstrate în sertarul meu, îmi impun încă rezerva în publicarea lor fiindcă nu vreau să dau duşmanilor noştri prilej de răstălmăcire a faptelor care să poată fi întoarse împotriva noastră.
Basarabia este însă azi în tot cazul în posesiunea noastră, parte integrantă din trupul, din sângele nostru şi orice se va întâmpla nimic nu o mai poate desface nici pe ea, nici pe o altă provincie din trupul ţării. România va învinge sau va pieri cu ea împreună.”

Sever BOCU
Voinţa Banatului, nr. 12, anul IV, 1924

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ