Astazi, 12:41 – Incidente la eliberarea unuia dintre membrii grupului Ilaşcu

0
15

Andrei Ivanţoc, unul dintre ultimii doi membri ai grupului Ilaşcu aflaţi în detenţie, nu voia să părăsească Transnistria pentru că o consideră parte a Republicii Moldova, transmite reporterul Realitatea TV. Aceasta este cauza incidentelor produse astăzi, la punctul de graniţă de la Tighina, la eliberarea sa. Ivanţoc a coborât dintr-un microbuz în partea transnistreană a graniţei şi a început să alerge către alt microbuz, fiind urmat de două persoane. Corespondentul Realitatea TV, aflat de partea moldoveană a graniţei, a precizat că nu a putut vedea foarte bine ce se întâmplă, dar la un moment dat i s-a parut că Ivanţoc ar fi bătut în spatele celui de-al doilea microbuz.

Ivanţoc a fost urcat cu forţa într-o maşină a Republicii Moldova, care, în acest moment, se îndreaptă spre Chişinău. Autorităţile transnistrene i-au comunicat lui Andrei Ivanţoc că a fost declarat persona non grata şi că trebuie să părăsească teritoriul republicii.

Ilie Ilaşcu a spus că Andrei Ivanţoc a declarat înainte de eliberare că doreşte să meargă la mama sa care este bolnavă în Transnistria şi nu doreşte să se întâlnească cu niciun reprezentant al Republicii Moldova. Ilaşcu spune că pe drum spre graniţă Ivanţoc şi-a dat seama că nu îi va fi respectată dorinţa, a devenit nervos şi de aceea s-a întâmplat acest incident.

Unul dintre foştii colegi de detenţie ai lui Ivanţoc, Alexandru Leşco, comentând incidentul pentru Realitatea TV, a declarat că este posibil ca presiunea psihologică să fi fost prea mare pentru Ivanţoc şi aşa să se explice reacţia lui de a fugi.

Cei patru membri ai grupului Ilaşcu – Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa – au luptat pentru ca Republica Moldova să-şi păstreze integritatea teritorială, în războiul civil care s-a terminat prin desprinderea Transnistriei. Cu puţin înainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, cei patru au fost arestaţi şi judecaţi pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte, Alexandru Leşco la 12 ani de închisoare, iar Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au primit câte 15 ani de închisoare. În urma presiunilor internaţionale, Ilie Ilaşcu a fost graţiat şi eliberat, după 8 ani de detenţie şi după ce a fost ales senator în Parlamentul României, pe listele partidului România Mare.

Trei ani mai târziu, în 2004, a fost pus în libertate şi Alexandru Leşco, dar la expirarea termenului de detenţie. În acelaşi an, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Republica Moldova şi Rusia în cazul Ilaşcu şi a cerut punerea în libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflaţi în detenţie în Transnistria. Autorităţile transnistrene nu s-au conformat însă, iar Federaţia Rusă a susţinut că nu are cum să intervină în favoarea deţinuţilor.

sursa:http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=1508

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ