Autorităţile locale din Piteşti vor acorda asistenţă SA „Apă-Canal Chişinău”

0
65

Autorităţile locale din Piteşti vor acorda asistenţă SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC). Doi experţi români vor activa o perioadă în cadrul ACC, unde vor ajuta specialiştii moldoveni să elaboreze o nouă strategie de dezvoltare a întreprinderii. La această înţelegere au ajuns primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă şi directorul general al SC „Apă Canal 2000” din Piteşti, România, Gelu Mugea.

În cursul întrevederii, interlocutorii s-au referit la activitatea instituţiilor prestatoare de servicii şi furnizare de apă, precum şi colectarea, transportul şi epurarea apelor uzate din oraşele Piteşti şi Chişinău.

Potrivit lui Gelu Mugea, acum patru ani, întreprinderea piteşteană se afla într-o criză economico-financiară la fel de dificilă, asemănătoare celei din prezent de la SA „Apă-Canal Chişinău”. Însă, datorită susţinerii obţinute din partea Consiliului local şi a unui management bazat pe implementarea proiectelor investiţionale, situaţia s-a schimbat şi în anul trecut întreprinderea a înregistrat deja un beneficiu de peste 3 mil. euro.

Întreprinderea piteşteană a devenit anul trecut prima societate furnizoare de servicii de apă şi canalizare din România certificată de Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii pe cele trei standarde şi recunoscută internaţional de The International Certification Network.

SC „Apă Canal 2000” din Piteşti a reuşit, în ultimii ani, să obţină mai multe proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

http://www.info-prim.md/?x=24&y=9399

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSă nu ne răzbunaţi!
Articolul următorVama…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ