RSS Feed

"Avem cititori, dar nu avem cumpărători de carte"

0

martie 18, 2007 by Românism

– Câţi ani a împlinit Editura Ştiinţa? Astăzi se află într-o perioadă fastă?

În 2009, facem 50 de ani. Azi, dacă e să fiu sincer, trăim o perioadă mai degrabă nefastă: ne strîngem cureaua. Convertind starea de lucruri la un mesaj pozitiv, aş putea spune că sîntem la faza acumulării manuscriselor (crude, deocamdată) pentru proiectele de anvergură.

– Pentru cititorii autohtoni cartea e o marfă? Sau un obiect sacru? Poate că pentru unii e o necesitate vitală?

Ca marfă (cuvînt „capitalist”, nesuferit de cititorul nostru cu auz subţire), unora li se pare cam scumpă, iar ca obiect sacru străluceşte deseori (doar) pe raft, cu îngustimea (doar) a titlurilor de pe cotor. „Încă” – sesizezi optimismul meu? – nu-i o necesitate vitală: ar fi fost prea frumos. Îmi oferi o dată în plus ocazia să constat că avem (parcă) cititori, n-avem cumpărători de carte. O ţară de cititori înseamnă o ţară de cumpărători de carte, pentru că cele dăruite, de regulă, se plictisesc pe rafturi. Încerc să molipsesc lumea de un principiu (pe care-l respect, cît mă ţine chimirul): cărţile prietenilor – autorii preferaţi fiindu-ne şi ei prieteni – trebuie cumpărate, nu adunate ca nişte cadouri. Cîştigul ar fi (fost) triplu: fiecare dintre noi s-ar alege cu nişte cărţi bune (prietenii nu ne-ar fi prieteni dacă ar scrie prost); am asigura un succes „de top” în vînzarea cărţilor prietenilor respectivi; i-am susţine financiar pe aceşti prieteni, care-şi cîştigă onorariile doar din fiecare exemplar vîndut. Ce compliment, egal cu o felicitare frumoasă: „Bătrîne, ţi-am cumpărat cartea!”

– Care sunt cele mai sonore titluri apărute în ultimul timp la Ştiinţa?

„Sonor” fiind un fel de epitet metaforic, aş începe cu o parafrază la spusa Anei Blandiana despre poezie: o carte nu trebuie să strălucească; o carte trebuie să lumineze. O editură (iar în particular, un titlu de carte) nu trebuie să pretindă (ca şi un om, de altfel) să fie atrăgătoare (mă rog: charismatică), să-i convingă, să-i seducă, să-i încînte pe toţi. Un cititor anume caută volumele enciclopedice din colecţia Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei (încheind tipărirea ultimelor din cele 8 volume, am şi început – în paralel – editarea unei colecţii cvasisimilare: Mediul geografic al Republicii Moldova. În topul celor mai solicitate cărţi rămîn – vădit detaşate – titlurile din colecţia Dicţionare şcolare. Pentru anumite categorii de cititori prezintă un interes aparte cărţile din colecţiile Liantul social, Strategia schimbării, Istoria orală, Opera aperta. În ultima, titluri „sonore” sînt Poeţi romantici, „debutul” lui Nicolae Manolescu la o editură basarabeană (un studiu excepţional, ca analiză, ca text, ca scriitură, deopotrivă critic şi istoric); Hyperion 1. Viaţa lui Eminescu (o „revenire acasă” a lui George Munteanu); excelentul volum eseistic al lui Eugen Lungu Raftul cu himere, premiat recent de Academia Română. Bineînţeles, intră în această listă cărţile din colecţia Literatura din Basarabia în secolul XX.

– Aţi depăşit scandalul din mediul literar, cauzat de apariţia antologiei Literatura din Basarabia în secolul XX?

Pe partea de polemică, sîntem chiar uşor dezamăgiţi că, într-un fel, cazul s-a consumat. Scandalul propriu-zis ne-a amuzat un pic, dar numai pînă în punctul în care a degradat într-o gîlceavă a orgoliilor rănite şi a atacurilor la persoană. Vreau totuşi să amintesc că cititorul s-a ales cu nişte texte bine selectate, cu o analiză a fenomenului (evident, fără a închide tema), tirajul unor titluri fiind deja pe sfîrşite. Pe de altă parte, pentru prima dată – ca o consecinţă absolut fastă a acestei ediţii – în presa românească s-a scris atît de mult şi, ceea ce-i absolut important: critic, analitic (nu festivist şi nici superficial-nihilist, ca pînă acum) despre fenomenul literar basarabean. În acelaşi context (în primul rînd datorită prietenului nostru Ion Simuţ, dar şi altora), s-a scris masiv şi despre cărţile autorilor basarabeni antologaţi de noi, inclusiv despre cele apărute la alte edituri. Colegii noştri, editorii, cred că ne datorează un cuvînt bun.

– Ce alte provocări pregătiţi pentru public?

Pregătim – ca să împrumut de la tine cuvîntul – cel puţin încă o provocare, de acelaşi fel, dar una de proporţii. Alte „provocări” vor ţine de ambiţia noastră de a face carte enciclopedică (originală, dar de calitate „occidentală”) şi carte didactică, modestă ca preţ, dar de bună ţinută. Plus, o industrie întreagă de dicţionare.

– Care sunt principiile politicii editoriale de la Ştiinţa?

O politică editorială tipic basarabeană este următoarea: facem cărţi solicitate de public (în primul rînd, literatură didactică sau alte cărţi finanţate în urma vreunui concurs de editare) şi, dacă reuşim să cîştigăm ceva, edităm cărţi „pentru suflet”. În chingile acestea (care se strîng, uneori – dureros şi imprevizibil), încercăm să impunem un stil.

Cum vă promovaţi producţia?

Nu mai ţin minte cînd am făcut nişte lansări, iar avizele noastre publicitare (rare şi ele) sînt o modalitate insuficientă. Critica literară şi presa e cvasiabsentă pe piaţa editorială din Basarabia, poate, cu unele excepţii ocazionale. În contrapunct, presa românească a scris masiv despre mai multe titluri, mai ales despre colecţia Literatura din Basarabia (Ion Simuţ, Dan Mănucă, Dan C. Mihailescu, Alex. Ştefănescu, Ion Bogdan Lefter, Adrian Dinu Rachieru ş.a.). Dînd la o parte modestia, vreau să vă spun că eu, unul, respectînd un fel de normă etică n-am scris despre cărţile pe care le edităm noi, în schimb am publicat cronici la cărţile editate de „Arc”, „Cartier”, „Litera”, „Prut Internaţional”. Pe cînd vreo replică politicoasă? (Scuzele mele, cîteva cărţi au fost prezentate de Em. Galaicu-Păun la „Europa liberă”).

– Vorbeşte-mi, te rog, despre cele mai importante proiecte ale editurii.

Proiectele noastre au vectori previzibili: continuarea unor colecţii şi inaugurarea altora, dar, cum spuneam, ca ramificări ale celor dintîi. „Specializarea”, cum ziceam, e miza pe dicţionare şi ediţii enciclopedice, pe de o parte; antologii (cu aparate în regulă), pe de altă parte. Plus, cele de zi cu zi, mult lucrate, modest plătite, dar care ne întreţin.
Aristocraţi în forul nostru interior, sîntem totuşi nişte sclavi ai muncii editoriale (ai Măriei Sale, Virtualul Cititor). Iar sclavii – nu s-a schimbat nimic de la Esop încoace – sînt asiguraţi cu hrană şi îmbrăcăminte doar în măsura în care … să poată continua să muncească. Aristocraţi şi creativi, dar înrolaţi în armata de supravieţuitori, lucrăm, cel mai adesea, în conformitate cu algoritmul instrucţiunii de utilizare a lopeţii soldăţeşti: 1) „Beri bol’şe!”; 2) „Kidai dal’şe’!”; 3) „Poka letit – otdîhai!” Ei bine, în faza de graţie „poka letit …”, reuşim să elaborăm proiectele noastre de anvergură, unele din ele – destul de elegante.

autor: Irina NECHIT

sursa:http://www.jurnal.md/article/2804/


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+