Avem nevoie de un nou recensământ în 2010

1
105

Nimeni nu cunoaşte exact cum arată Republica Moldova sub aspect etno-lingvistic. Ne hrănim cu datele eronate furnizate de autorităţile sovietice sau de guvernul Tarlev I. Ca ţară sud-est europeană cu cea mai mare dinamică a proceselor migraţioniste (cu peste 1 milion de compatrioţi apţi de muncă peste hotare!), dar şi cu cel mai intens proces de recuperare a conştiinţei etno-lingvistice a majorităţii sale autohtone, Republica Moldova are nevoie de un recensământ ale cărui rezultate să nu fie puse de nimeni la îndoială şi să servească drept bază a oricărei politici din stat.

Când am fost număraţi ultima oară?

Ultimul recensământ sovietic avusese loc în 1989, datele acestuia fiind invocate de fiecare dată la elaborarea politicilor economice, sociale şi culturale. Recensământul general al populaţiei din 5-12 octombrie 2004 a fost primul de acest fel efectuat în Republica Moldova de la proclamarea independenţei sale de stat. La recensământul din 2004 a participat o armată de circa 11 mii de recenzori. Presa a scris că majoritatea dintre aceştia au fost angajaţi politic, reprezentat partidul aflat atunci la putere, PCRM.

Un recensământ a fost desfăşurat şi în teritoriile noastre ocupate din Moldova transnistreană în zilele de 11-18 noiembrie 2004. Procesul de colectare a datelor dincolo de Nistru este lipsit de credibilitate, întrucât nu a fost monitorizat internaţional.

Ce au spus monitorii?

Datele furnizate de ultimele două recensăminte (1989 şi 2004), chiar dacă stau sub un drastic semn de întrebare, arată totuşi o dinamică demografică accentuată, mai ales sub aspectul apartenenţei etnice declarate şi a limbii materne a respondenţilor. Au existat voci autorizate care au pus la îndoială corectitudinea datelor rezultate din recensământul din octombrie 2004. Zece echipe de observatorii internaţionali (30 de persoane din 20 de state, în special membre ale Consiliului Europei) au monitorizat modul de desfăşurare a acestui recensământ. S-a putut constata, în foarte multe cazuri, deturnarea rezultatelor. Şi recensământul sovietic din 1989 este susceptibil de falsificări. Precizăm că la acesta nu au existat monitori externi.

Canadianul John Kelley, preşedintele grupului internaţional de experţi, punând la îndoială veridicitatea rezultatelor recensământului la capitolul limbă vorbită şi apartenenţă etnică, avea să declare la Chişinău: „După încheierea recensământului, am atenţionat Biroul naţional de statistică şi opinia publică despre depistarea de către noi a unor nereguli în obţinerea de către recenzori a datelor referitoare la etnia şi limba vorbită de către respondenţi. Atunci, şapte din cele zece echipe de observatori ai CE, care au cuprins aproape toate raioanele Republicii Moldova, au raportat cazuri în care recenzorii încurajau respondenţii să declare că sunt moldoveni, nu români.

Mai mult decât atât, chiar şi în cadrul aceleaşi familii erau neînţelegeri la acest capitol: soţia spunea că e româncă, iar soţul o contrazicea că e moldoveancă. Astfel de cazuri au fost întâlnite într-un număr considerabil şi, prin urmare, de ele trebuiau să ţină cont specialiştii de la Statistică. Apropo, grupul nostru de experţi a atenţionat atunci funcţionarii de la respectiva instituţie să fie atenţi la calcularea, dar şi la publicarea acestor date.” Tot John Kelley a precizat: „am descoperit cazuri în care recenzorii le sugerau respondenţilor să treacă în răspunsuri etnia de moldovean şi nu de român”.

Câţi suntem la număr?

Rezultatele recensământului din octombrie 2004 au inclus pentru prima dată rubrica NAŢIONALITATEA ROMÂNĂ şi LIMBA MATERNĂ ROMÂNA. Etnicii români/moldoveni au reprezentat în teritoriul controlat de administraţia de la Chişinău 2 milioane şi 638 125 de persoane sau 78,4% din ansamblul corpului social. Dintre aceştia 73 276 de persoane (sau 2,2% din ansamblu) au fost înregistrate ca fiind de naţionalitate română. Pe poziţia a doua s-a situat ucrainenii cu 282 406 persoane sau 8,3%. Urmează în ordine descrescătoare ruşii cu 201 218 persoane sau 5,9%, găgăuzii cu 147 500 de persoane sau 4,4%, bulgarii cu 65 662 de persoane sau 1,9% şi alte etnii cu 48 421 de persoane sau 1,4%.

Cumulate cu rezultatele (foarte discutabile) ale recensământului din Moldova transnistreană, cifrele se schimbă şi ne arată: 2 milioane 816 281 etnici români/moldoveni sau 71,5% din total, 442 346 ucraineni sau 11,2%, 369 488 ruşi sau 9,4%, 158 607 găgăuzi sau 4,0%, 76 769 bulgari sau 1,9% şi 76 188 persoane de alte etnii, echivalentul a 1,9%. Aceste cifre cumulate însumează un total de 3 milioane 938 679 persoane, dintre care 3 milioane 383 322 persoane în teritoriul controlat de autorităţile constituţionale şi 555 347 de persoane în teritoriul aflat sub ocupaţie militară străină.

Un fapt destul de curios a atras atenţia generală, şi anume că, în pofida faptului că doar 73 276 persoane au fost trecute ca etnici români în chestionarele completate de recenzorii desemnaţi de guvern (dovada fiind, de regulă, paşaportul românesc), un număr de 558 508 persoane (peste jumătate de milion!) sau echivalentul a 16,5% din ansamblu au fost înregistraţi cu limba maternă ROMÂNA. Luând în calcul observaţiile monitorilor internaţionali privind falsificarea datelor la capitolele etnie şi limbă maternă, în sensul că respondenţii au fost determinaţi de recenzori (în 7 cazuri din 10!) să declare că sunt moldoveni mai degrabă decât români şi că vorbesc limba „moldovenească” mai degrabă decât limba română, ne dăm seama că şi aceste date oficiale sunt mult diminuate şi nu reflectă dinamica reală a proceselor de recuperare a conştiinţei etno-lingvistice grav afectate în perioada ocupaţiei sovietice.

Este recuperabilă conştiinţa etno-lingvistică? Categoric Da!

Oricât ar părea de paradoxal, nu la Chişinău şi nu în marile oraşe, ci în două sate din raionul Hânceşti (fostul judeţ Lăpuşna) avem recordul procentual absolut pe Republica Moldova al persoanelor care şi-au asumat identitatea etnică şi lingvistică românească şi au fost înregistraţi ca atare, ca etnici români vorbitori de limbă română. Aceste sate se numesc Cotu Morii şi Sărăţeni. De la mic la mare, de la primar şi preot la ultimul ţăran, majoritatea zdrobitoare din aceste sate nu s-au temut să declare că sunt români şi că vorbesc româneşte. Au fost create două precedente interesante şi importante pentru istoria recensămintelor de la răsărit de Prut. Chiar dacă nu facem nici o distincţie dintre ceea ce în statistici apare ca români şi moldoveni, fiind vorba de aceeaşi etnie divizată pe criteriul formal al numelui generic sau local, cazul celor două localităţi din raionul Hânceşti ne demonstrează că situaţiile pot fi limpezite, iar populaţia noastră, dacă este lăsată în pace şi nu este derutată cu fel de fel de Concepţii ale Politici Naţionale de Stat (apropo, autorităţile în exerciţiu nu s-au grăbit să anuleze faimoasa şi aberanta „Concepţie” din 2004…), îşi poate lesne recupera conştiinţa de neam. Ne exprimăm convingerea că la următorul recensământ cu mult mai multe localităţi vor completa lista deschisă de satele basarabene Cotu Morii şi Sărăţeni. Procesul se asumare a conştiinţei etno-lingvistice româneşti la răsărit de Prut a ieşit din latenţă şi capătă caracter ireversibil.

Cât de des se desfăşoară recensămintele în alte ţări?

Nu există o periodicitate fixă şi un standard unic pentru desfăşurarea recensămintelor la scară naţională. Franţa, bunăoară, organizează recensămintele generale ale populaţiei o dată la 12 ani. În acelaşi timp, Canada desfăşoară asemenea operaţiuni de înregistrare statistică a datelor despre populaţie la fiecare 5 ani. Potrivit recomandărilor ONU, perioada dintre recensăminte nu trebuie să depăşească 10 ani. Tendinţa generală este ca frecvenţa cu care se organizează recensămintele populaţiei să crească. Cazul Canadei este unul relevant.

În loc de concluzii

Republica Moldova nu este o rezervaţie de aborigeni, un muzeu etnografic în aer liber, ci o parte inseparabilă a Lumii Româneşti, o lume vie, în continuă mişcare şi schimbare. Este în afară oricărei îndoieli că Republica Moldova are nevoie de un recensământ adevărat, profesionist, organizat în conformitate cu uzanţele şi exigenţele internaţionale. Numai un asemenea recensământ ne-ar putea oferi „fotografia” demografică la zi a ţării. Un asemenea recensământ ar fi al treilea din 1989 încoace. Ceea ce ar înscrie Republica Moldova într-un ritm obişnuit pentru asemenea operaţiuni de înregistrare statistică. Decalajul prea mare, de 15 ani, dintre recensămintele din 1989 şi 2004 justifică echilibrarea balanţei de timp şi organizarea unui nou recensământ în 2010. Să zicem, în toamnă. Decizia în această privinţă este pe de-a-ntregul în mâna Guvernului.

Sursa

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ