Baritonul moldovean Valeriu Caradja s-a plasat pe primul loc într-un concurs internaţional de canto

0
40

� Tânărul solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet, baritonul Valeriu Caradja, a obţinut Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclée”, desfăşurat la Brăila, România.

Concursul “Hariclea Darclée”, lansat în 1995, se organizează o dată la doi ani. Anul acesta în concurs s-au înscris peste 150 de participanţi din 26 de ţări. În finală, după trei etape de selecţie, au fost promovaţi 28 de concurenţi, locul I revenindu-i baritonului moldovean.

Juriul concursului l-au format personalităţi notorii din Italia, Israel, Franţa, Germania şi România, în frunte cu preşedintele de onoare Mariana Nicolesco.
“Sunt patru mari concursuri internaţionale de canto în lume: Belvedere la Viena, Maria Callas la Atena, Luciano Pavarotti la Filadelfia şi Hariclea Darclée la Brăila. Nici unul nu se poate compara cu ce a creat Mariana Nicolesco în acest oraş”, a menţionat dirijorul italian Marco Balderi, membru al juriului.

Valeriu Caradja are 26 de ani şi este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, fiind discipolul profesorului de canto V. Vdovicenco. Din 2005 este solist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet.�

http://www.info-prim.md/?x=24&y=9576

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ