Basarabia, drept si datorie

0
70

– Neliniştile unor gânduri răzleţe –

În data de 3 august 2007, în atmosfera gravă a tuturor emisiunilor TV impusă de doliul naţional pentru cinstirea memoriei Patriarhului Teoctist, soţia mea l-a văzut, vorbind pe canalul naţional de televiziune, pe academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova de peste Prut.

Vorbă blândă în dulce grai moldovenesc, amintind de Sadoveanu, informaţie extraordinară  şi o inspirată demonstraţie în termeni foarte simpli a unei probleme existenţiale complexe, amintind de George Călinescu, speculaţie şi mânuire abilă a unor idei abstracte, amintind de Lucian Blaga, verb mucalit şi pipărat, amintind de Arghezi, cunoscător al prezentului, dar împovărat de răspunderea faţă de viitorul românilor, amintind de cronicarul care, cândva, se arăta cu mare grijă faţă de socoteala pe care credea că va trebui să o dea pentru tot ceea ce scrie, Mihai Cimpoi m-a făcut să fiu mândru, şi-l voi cita pe George Călinescu pentru că este prea frumoasă sintagma pe care el a gândit-o, m-a făcut, zic, să mă simt un român filoromân, sentiment ce nu ascunde nicio îngustime necum vreo ură..

Ascultându-l, am înţeles mai profund de ce Eminescu spunea că numele Basarabiei singur este o istorie întreagă şi Destul numai că. într-o vreme în care abia era viaţă istorică prin împrejurimi, Basarabia actuală era pământ românesc stăpânit de Domni români.(Basarabia, Timpul, 3,4,7,8,10,14 martie 1878, în Eminescu, Opere X, pag.69-70).

Impresionată de moment şi ştiind că un asemenea om, cu ceva ani în urmă,  a fost în casa noastră de mai multe ori , soţia a lăcrimat. Se simţea bucuroasă că în casa mare, expresie existentă şi în Moldova, a găzduit cu îndatoritoare nobleţe mulţi oamneni de cultură basarabeni.

În aceeaşi zi, după-amiază, mergând la farmacie, a plâns a doua oară. Paznicul unităţii anunţase poliţia care, prompt şi extrem de operativ, trimisese un echipaj la locul faptei. Poliţista, pentru că în incident fusese implicată  o fată, a procedat conform statutului său ptofesional. Farmacista plângea. Ca mamă de copil, plângea pentru că cea care a fost prinsă furând – după propria-i declaraţie – nu împlinise 16 ani, din solidaritate de sex, plângea că cea reţinută de poliţie  era o foarte frumoasă fată , dar a plâns mai ales când – tot din declaraţia fetei – a aflat că aceasta este de undeva de peste Prut ! A vrut să creadă că nu este adevărat ce spunea  adolescenta în timp ce-şi privea cu indiferenţă mâinile, de parcă toată vina ele ar fi avut-o.

Simţea că, dacă fata ar fi lăcrimat, ea s-ar fi dus să-i şteargă obrazul plâns. Ca păgubaşă, prejudiciul fusese recuperat, nu a formulat nicio pretenţie.

Reamintindu­-şi  de atâţia minunaţi oameni de peste Prut care ne-au călcat pragul casei, soţia simţea că lacrimile îi fac bine şi că întâmplările zilei îi sporesc iubirea pentru basarabeni !

Şi-a mai amintit cum, la primul pod de flori de la Giurgiuleşti de la inceputul anilor ..90, un moldovean pe care nu-l mai văzusem nicidată, ne-a întâmpinat  cu bărdaca de vin roşu şi cu urarea  Noroc, fraţilor !

Seara, aşa pe negândite, mă întreabă: – Ce mai ştii despre consulatele româneşti care urmau să se înfiinţeze  la Cahul şi Bălţi ?

Chiar aşa, de ce trebuie românilor  de peste Prut paşaport pentru a ajunge la Bucureşti ?!

Prof. Gheorghe CALOTĂ

Brăila,  duminică, 5 august 2007

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ