Basarabia în cel de-al doilea război mondial

0
82

Ilarion Tiu – Jurnalul NationalDespre organizarea politică şi administraţia Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial am stat de vorbă cu profesorul universitar Gheorghe Buzatu. Domnia sa apreciază că teritoriul de la est de Prut a fost atunci în permanentă nesiguranţă; tocmai de aceea elitele provinciei au locuit la Bucureşti şi la Iaşi pe timpul conflagraţiei.

” Jurnalul Naţional: Domnule profesor, care a fost politica guvernului român, condus de generalul Ion Antonescu, faţă de Basarabia până la 22 iunie 1941, când a debutat „războiul de reîntregire”?

Gheorghe Buzatu: Guvernul generalului Antonescu dintru început şi-a propus ca scop recuperarea provinciilor istorice. Şi în arhivele noastre se păstrează materiale prin care se arată că la Cabinetul generalului Antonescu veneau informaţii referitoare la persoanele care făceau politica noilor administratori sovietici. Erau cunoscuţi Bucureştiului liderii comunişti de la Chişinău. Erau reţinute pentru arhivă fotografii… Inclusiv, sau mai ales, cele care apăreau în presă şi care reprezentau pe primul secretar al republicii.

” Cine erau noile autorităţi care guvernau Basarabia? Comunişti localnici sau activişti aduşi din „republicile unionale” pentru a „democratiza” nou-proclamata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească?

În principal au fost aduşi activişti din Ucraina. Au fost implicaţi şi agenţii locali comunişti, însă numărul lor era insuficient pentru guvernarea Basarabiei. Sovieticii nu erau nici foarte siguri pe fidelitatea localnicilor comunişti. Mai ales că noua republică sovietică moldovenească era o regiune foarte importantă în desfăşurarea războiului cu germanii care era iminent, deşi cele două state semnaseră Tratatul Ribbentrop-Molotov de împărţire a Europei. Faţă de noi, românii din Basarabia, au aplicat în mic modelul clasic de comunizare, acumulând experienţă pentru ce se va întâmpla după al doilea război mondial în ţările din estul continentului.

” Până în iunie 1941, au existat tentative de revoltă ale populaţiei faţă de noile autorităţi sovietice?

Din câte cunosc eu, nu a fost vorba de aşa ceva. Vor fi fost, pe ici-pe colo, nişte evenimente spre zonele de frontieră, pe zonele de graniţă ale României, dar fără să fie vorba de mişcări de masă.

” La 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu a dat celebrul „ordin de zi” către armată – „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”. În câteva săptămâni Basarabia şi Bucovina de Nord au fost realipite României. Care au fost primele măsuri luate de guvernul de la Bucureşti în vederea reintegrării celor două teritorii în statul român?

Din punctul nostru de vedere, al guvernului de la Bucureşti, s-a urmărit reinstalarea noilor autorităţi. Şi în context, în decursul mai multor săptămâni – iulie, august, septembrie 1941 –, guvernul Antonescu s-a preocupat de acest proces de întărire. În primul rând de punere în program a noilor autorităţi, de consolidare şi de organizare a lor. A fost vorba de faptul că în Basarabia şi Bucovina au fost înfiinţate „guvernământe” în fruntea cărora au fost puşi oameni credincioşi lui Antonescu. În cazul Bucovinei a fost colonelul Rioşeanu, în cazul Basarabiei a fost generalul Voiculescu. Aceşti guvernatori aveau în subordine un fel de miniştri ca directori pe probleme sociale, economice, educaţie. După s-a organizat printr-un decret-lege, semnat de către Mihai Antonescu (ministru de Interne şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), la 3 septembrie 1941 se instala autoritatea acestor guvernatori. În Bucovina guvernatorul decedase şi a fost numit generalul Calotescu. El şi cu generalul Voiculescu vor rămâne la conducerea provinciilor până în martie 1943. Atunci au fost înlocuiţi de doi generali, respectiv Olimpiu Stavrat la Chişinău şi Corneliu Dragalina la Cernăuţi. Autoritatea lor s-a extins şi peste Transnistria în etapa următoare, unde preluase guvernământul civil profesorul Gheorghe Alexianu.

” De ce era nevoie de o administraţie militară în provinciile eliberate în vara anului 1941? Aveau un statut special Basarabia şi Bucovina sub raportul celorlalte provincii ale României?

Sigur că da. A fost şi Transnistria. Unde situaţia trebuia supusă necesităţilor războiului. Vă daţi seama apoi că a fost şi un transfer de populaţie foarte intens. A fost şi trimiterea de specialişti din România, de funcţionari care să acopere necesităţile. În primele luni au fost trimişi circa 10-12.000 de funcţionari care să completeze instituţiile.

” Care au fost criteriile după care s-au organizat „guvernământele” de la est de Prut?

Între obiectivele stabilite, pe de o parte s-a avut în vedere că era vorba de obiective civile şi obiective militare. Se voia şi o curăţare a terenului de operaţiunile militare şi asigurarea transporturilor pentru frontul care continua în sud-est. Organizarea însăşi a acestor provincii s-a urmărit sub toate aspectele: social, economic, cultural. În respectivele sectoare, până în 1943 toamna şi începutul lui 1944, s-au obţinut succese importante. În primul rând a fost creşterea producţiei pentru că acolo se desfăşuraseră operaţiuni militare. S-au luat măsuri şi s-au realizat însămânţări şi realizarea unor producţii importante la cereale şi celelalte produse adiacente să le spunem. Oricum, în al doilea an după eliberare, în Basarabia, spre exemplu, a fost semănat aproape integral pământul arabil. În ceea ce priveşte organizarea producţiei, a bazelor economice, a industriei s-a avut în vedere asigurarea legăturilor cu ţara. În cadrul Cabinetului militar al mareşalului Antonescu funcţiona un cabinet civilo-militar care era subordonat secretarului general al guvernului care discuta direct şi trata problemele.

” Care a fost politica guvernului român faţă de fostele autorităţi sovietice din perioada 1940-1941? Organizase Moscova retragerea lor?

Au retras ce s-a putut.

” Ce s-a întâmplat cu cei rămaşi acolo? Statul român a avut vreo politică specială faţă de ei? Au fost arestări în masă ori procese politice în rândul lor?

Toate persoanele care erau bănuite au fost cercetate. În privinţa unora s-au aprofundat cercetările şi unele persoane au fost descoperite ca fiind agenţi ai NKVD-ului. Aceştia au fost arestaţi şi condamnaţi.

Au fost şi execuţii?

Au fost. Mai ales că în cursul retragerii ruşilor din Basarabia şi Bucovina, aceştia s-au dedat la distrugeri. În timpul ocupaţiei din 1940, o parte din populaţia Basarabiei s-a dedat la crime faţă de trupele române şi acuma asistăm la ceea ce se cheamă revanşa pentru ceea ce se petrecuse. Acest lucru nu trebuie pierdut din vedere.

” Cum caracterizaţi activitatea administraţiei româneşti de război în Basarabia?

Nu s-a întâmplat nimic spectaculos faţă de perioada 1918-1940. Basarabia era doar parte a României. Au existat şi unele „incidente”, să le spunem. În cursul acestei operaţiuni foarte complicate în vreme de război, de reintrare în posesia ţării, s-au produs multe acte ilegale pentru că mulţi s-au dus acolo pur şi simplu să se îmbogăţească. Au fost acei îmbogăţiţi de război care au profitat, au revenit la afaceri. Au furat. A fost vorba de bunurile statului. Nu mai există cred o evidenţă clară a ceea ce luaseră sovieticii în retragere şi ceea ce rămăsese. Era o nebunie. A fost foarte uşor pentru cei veniţi de la Bucureşti să intre în posesie ilegală.

” Care era „starea de spirit” a populaţiei Basarabiei în această perioadă a războiului? Bănuiesc că exista destul de multă incertitudine – pleacă românii, vin ruşii şi viceversa…

Să avem în vedere faptul că pentru românii din Basarabia sentimentul de eliberare a fost cât se poate de clar. Sunt fie amintirile tipărite ale unor români care au ajuns prin forţa destinului să trăiască acele timpuri, fie referinţe, fie declaraţii pe care autorităţile de la Bucureşti le-au solicitat şi le-au obţinut sistematic de la românii de acolo. Şi ele se găsesc în arhive. Şi informaţii despre persoanele care au fost supuse unor tentative sovietice de a fi cooptate ca agenţi. Declaraţiile lor sunt în volume speciale aflate la Arhivele Naţionale. Ce credeau românii? Sentimentul care se degajă din documente este acela că ei sunt bântuiţi de nesiguranţă. Şi din câte înţeleg din documente, îmi dau seama că îi urmărea această obsesie, iar refugiul a fost unul în neanturi pentru cei presaţi de întrebarea „ce se întâmplă cu noi”. Această stare de incertitudine s-a menţinut tot timpul în Basarabia.

” Care a fost poziţia elitelor locale privind starea de nesiguranţă de la est de Prut? Au încercat să-i încurajeze pe localnici să creadă în victoria României?

Situaţia a fost de incertitudine. Aşa-zisa elită de acolo, inclusiv cea din Transnistria, trăia la Bucureşti cu speranţa că după terminarea războiului se va întoarce să guverneze. Au fost câţiva intelectuali care au rămas. Puţini însă. Profesorii mari de la universitate erau la Iaşi sau la Bucureşti, şi de aici coordonau planurile postbelice asupra Basarabiei.

” În 1943 sovieticii au reuşit să rupă liniile germane, în chiar zona apărată de soldaţii români, şi se îndreptau cu viteză spre vest. A existat un plan de retragere din Basarabia în cazul în care frontul atingea linia Nistrului?

La sfârşitul anului 1943 a existat un plan de retragere a conducătorilor civili şi a militarilor. Iar în ianuarie 1944, mareşalul Antonescu a iniţiat un plan clar de retragere a autorităţilor sau a unei părţi a populaţiei. Un plan elaborat care s-a aplicat strict. Ideea acestui plan a fost că populaţia din Transnistria rămâne pe loc, cu excepţia autorităţilor. Exista posibilitatea ca o parte din minoritatea românească de acolo să se retragă în Basarabia, dar nu în Regat. Autorităţile din Basarabia şi Bucovina s-au retras în ţară. Şi o parte din populaţie. Nu a fost o masă enormă. A fost vorba nu numai de retragerea populaţiei, dar şi a bogăţiilor – animale, bunuri, toate acestea au fost aduse.

” Care erau criteriile pe care trebuia să le îndeplineşti pentru a avea „norocul” de a ajunge la vest de Prut?

În primul rând au fost evacuate materialele. Criteriile erau totuşi elitiste – cine era „fruntea” mergea înapoi cu autorităţile în retragere, cine nu…

” La 23 august 1944 Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea guvernului, iar România devenea aliată a Uniunii Sovietice. Care a fost statutul Basarabiei după acest moment?

Probleme nu s-au mai pus pentru sovietici, deoarece au revenit la graniţa din iunie 1940. S-a trecut din nou la organizarea socialistă a agriculturii, cu sovhozuri şi colhozuri. În fruntea ţării a fost pus un prim-secretar care conducea un soviet suprem. Este de altfel şi o fotografie din martie 1944 pe care a difuzat-o TASS-ul (agenţia de presă a URSS-ului, n.n.), care arată doi soldaţi care împung graniţa. Ei au stabilit graniţa – de aici începe URSS-ul – Basarabia a fost a lui Stalin din 1940. Au considerat o eliberare această graniţă, haideţi să-i spunem „istorică”. Şi întotdeauna vor avea pretenţii că graniţa asta este stabilită printr-un tratat – dar a fost luată prin ultimatum. Nu există tratat, există ocupaţie!

Vine Armata Roşie!

După ce au pierdut bătălia de la Stalingrad (1943), trupele germane s-au aflat într-o continuă retragere. Armata Roşie a reuşit să „împingă” frontul tot mai mult spre graniţele Rusiei Sovietice. Înfrângerile aliaţilor germani şi români erau tot mai dese pe frontul de est. În ţară, politicienii se gândeau cum să scoată România din război, intensificând în acest scop contactele diplomatice cu aliaţii occidentali. Se înteţise şi psihoza venirii Armatei Roşii, abil folosită de-a lungul războiului de propaganda antonesciană. Deja mulţi basarabeni se retrăgeau peste Prut, de teama represaliilor sovieticilor. Pentru a „linişti” opinia publică din România, Viaceslav Molotov, ministrul de Externe sovietic, declara la 2 aprilie 1944 că URSS „nu urmărea dobândirea vreunei părţi a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente în România.” Din 20 august 1944, sovieticii au declanşat însă „Operaţiunea Iaşi-Chişinău”, ofensivă menită să ocupe România. 900.000 de soldaţi au fost implicaţi în atacul asupra teritoriilor româneşti. În acele zile, mareşalul Antonescu tocmai promisese generalului german Friessner că soldaţii români vor rezista pe linia de apărare Focşani-Galaţi. Nu şi-a mai respectat promisiunea, pentru că la 23 august a fost arestat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ