Basarabia necunoscută

0
13

Iurie Colesnic şi-a început cariera ca „învăţător de cultură fizică în satul Buda”, pentru a ajunge respectat director de edituri şi de studiouri cinematografice, precum şi autor al unor volume de versuri, eseuri şi scenarii de film. Nu ştiu care-i cel mai merituos dintre cele 15 titluri ce-i ornează lista creaţiilor literare, dar sunt sigur că seria de volume intitulată „Basarabia necunoscută” reprezintă o contribuţie deosebit de preţioasă la înfiriparea unei istorii culturale a românilor de peste Prut. Care-i neaşteptat de bogată, spectaculoasă şi, în egală măsură, ignorată – cel puţin la noi.

Evocând un impresionant şir de personalităţi de la sfârşitul veacului XIX şi până-n zilele noastre, Colesnic este convins că „Nu mai suntem singuri atâta timp cât ochiul lor veghează deasupra noastră. Nu mai suntem singuri din momentul în care i-am regăsit şi i-am pus la locul lor pe fresca memoriei noastre.” O atenţie deosebită acordă foştilor deputaţi în Sfatul Ţării, mai toţi cu destin tragic curmat în universul concentraţionar sovietic, dar şi intelectualilor care, în 1940, au ales să rămână în „Republica Moldovenească”.

Unul dintre cei care, deplin încrezător în propaganda moscovită, a refuzat să se refugieze peste Prut a fost scriitoraşul Al. Terziman (Isaac Alterzon), autor al unor strofe modest-epigonice de calibrul „Stau şi-ascult în fapt de seară / De pe culmea unui deal / Sfântul cântec de la ţară / Doina tristului caval.” Premoniţie: tristul caval din fanfara NKVD n-a rezonat deloc la declaraţiile lui Terziman precum că a rămas în URSS din simpatie pentru mişcarea de stânga şi din preţuire pentru valorile comunismului stalinist. Dimpotrivă: a ajuns să fie catalogat drept „spion român”, cu atât mai mult cu cât şi-a permis să militeze pentru curăţarea limbii „moldoveneşti” de zgura importurilor din rusă şi ucraineană. Drept pentru care a ajuns deţinut în „Iujlag” NKVD din Taişet, unde şi moare în 1943. Sigur că prima reacţie în faţa unei astfel de biografii s-ar rezuma în cuvintele „aşa i-a trebuit!”; am evocat-o pentru a se vedea cât de paradoxale pot fi uneori farsele destinului: oricum o întorceai, orice motivaţie invocai, de NKVD nu scăpai!

Cazul cel mai flagrant reprezentându-l acela al fostului deputat în Sfatul Ţării Ştefan Balamaz. De origine albaneză sau macedoneană, a rămas în istorie prin faptul că-i unul dintre cei trei deputaţi care au votat, la 27 martie 1918, împotriva unirii Basarabiei cu România. Şi el a ales să rămână dincolo de Prut, convins fiind că votul contra îi va conferi statut privilegiat şi va intra în graţiile noii stăpâniri. Care, împotriva oricăror aşteptări, îl… arestează. Povesteşte Balamaz: „Când m-au luat la cercetări, care au durat zile şi nopţi în şir în bătăi crunte, fără hrană şi fără somn, am încercat să le spun anchetatorilor despre atitudinea mea anti-unionistă şi pro-sovietică – la care ei, între loviturile pe care mi le dădeau cu pumnii şi picioarele, îmi zbierau în faţă: Tu, porcule, eşti o curvă mai mare decât trădătorii care au votat pentru unire, deoarece ai făcut asta din ordinul Siguranţei, al cărui agent ai fost, pentru ca prin exprimarea unui vot contra să creezi în faţa opiniei publice mondiale aparenţa unui sufragiu liber exprimat. Înţelegi dar, rahatule, că eşti mai rău decât ei? Unealtă blestemată a burgheziei româneşti! Iată ce am primit în loc de mulţumire!”

Ai primit ce meritai – am spune noi, dar nu putem trece cu vederea absurditatea situaţiei în care ruşii i-au oropsit crunt taman pe cei care i-au servit! Şi cărora, de fapt, se cuvenea să le mulţumească şi să-i răsplătească. Răsplata lui Balamaz a urmat firul logicii staliniste: întemniţat, i s-a pierdut orice urmă într-o groapă comună din imensitatea Gulagului sovietic. Poate că-i mai bine aşa…

Autor: Mircea Radu IACOBAN
Sursa: Monitorul de Suceava

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ