Basarabia şi Bucovina – drum de glorii, drum de jale în istoria naţională

0
30

Basarabia si Bucovina – plaiuri mioritice, părti ale trupului de tara ale cărei coloane de sustinere sunt Carpatii, Dunărea si Marea Neagră, locuite din zorii istoriei de acelasi popor cu dulcele său grai latin – au străbătut o istorie legendară, înfruntând vicisititudini, care pe multi i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demnă de poemele homerice.

Tinuturi ale spatiului geto-dac locuite după venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia si Bucovina s-au circumscris civilizatiei daco-romane si apoi românesti, intrând în întregul etnic, lingvistic, economic, cultural si politic românesc pe care nu l-au put modifica nici una din semintiile aduse de vânturile istoriei. Adăpostiti de codrii seculari în vremuri de restriste, conservându-si limba, obiceiurile si neamul, de fiecare dată au stiut să iasă la lumină sub sceptrul unor voievozi ca Stefan cel Mare – devenit simbol al întelepciunii, tăriei si perenitătii lor pe pământul românesc – renăscând de fiecare dată mai falnici în mijlocul popoarelor din jur, jinduitoare la plaiurile lor mănoase. Într-o vreme când alte popoare reusiseră sau tocmai reuseau să-si creeze cadrul statal necesar evolutiei lor unitare, Mihai Viteazul a unit sub stindardul său pe toti românii. Jinduitorii din jur au doborât însă capul lui Mihai si, odată cu el, prima unire a românilor. Ideea de unire încoltise însă si a continuat să germineze sub mai toti domnitorii care i-au urmat Marelui Viteaz.
Dar – tocmai când o epocă apunea lăsând loc alteia de mari prefaceri pe tărâm economic, social si politic, când mai multe popoare ale lumii, si odată cu ele poporul român, îsi înăltau personalitatea istorică la rangul de natiune modernă – prin târguielile dintre marile imperii, aceste frânturi de rai românesc au fost smulse din trupul căruia îi apartineau în mod organic si încorporate unor imperii vecine: Bucovina, prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774-1775, a fost oferită de turci austriecilor si Basarabia, prin Pacea de la Bucuresti din 1812, a fost dată de acelasi Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui tarist.
Ceea ce nu reusiseră semintiile străine timp de veacuri aveau să reusească acum marile imperii. Atrasi de bogătia ogoarelor si livezilor, de înlesnirile create intentionat de cuceritori, străinii s-au aciuat pe aceste meleaguri si astfel populatia românească a fost împănată cu venetici, deveniti instrumente de opresiune ale stăpânirii.

În urma unui alt mare conflict armat din rasăritul Europei, purtat în Crimeea, la Congresul de la Paris din 1856, trei judete ale Basarabiei – Cahul, Ismail, Bolgrad – se întorceau la Moldova si Unirea românilor devenea o problemă internatională. Era rodul activitătii pe plan international a fruntasilor Revolutiei de la 1848. În 1859, aceste trei judete au intrat în componenta statului national modern care avea să se numească România.

În februarie 1878, pe când bravii ostasi români mai luptau încă la Belogradgic pentru a consfinti Independenta tânărului stat, partenerii lor de luptă pe care-i salvaseră de la o înfrângere categorică si umilitoare din partea otomanilor, încălcând în mod grosolan Conventia româno-rusă semnată la 4 aprilie 1877 si cea mai elementară loialitate fată de un aliat, asezati la masa tratativelor cu turcul învins cu ajutor românesc, puneau la cale răpirea acestor teritorii românesti, iar Congresul de la Berlin a consfintit samavolnicia.

În marea confruntare mondială din 1914-1918, ceea ce era rău în marile imperii, si era mult rău, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputând răbda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. Cehii, slovacii, polonii, slavii de sud si-au făurit state nationale, adunându-si teritoriile risipite prin împărtirea lor între marile imperii. În acest context, românii aflati între granitele impuse de tortionarii istoriei s-au adunat la sânul patriei-mamă, întregindu-i trupul. Prin vointa liber exprimată, basarabenii si bucovinenii s-au unit cu TARA. Era în 1918, anul întregirii noastre, când si Transilvania a intrat între granite românesti.

Timp de douăzeci si doi de ani această tară s-a bucurat de binefacerile întregirii, cunoscând cea mai fertilă evolutie si căpătând un loc demn între statele democratice ale lumii. Dar, tot ca urmare a marii conflagratii mondiale, au apărut în lume fenomene politice noi. Pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsă la mijloc, România a fost din nou sfârtecată în urma întelegerilor secrete dintre Hitler si Stalin ticluite de Rbbentrop si Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, în 1940, un alt calvar începea pentru românii din Basarabia, Herta si Bucovina.

De data aceasta situatia românilor din aceste teritorii a devenit si mai grea pentru că politica imperiului rosu nu se multumea doar cu implantări demografice pe pământul românesc, ci, odată cu acestea, a recurs la reducerea substantială a populatiei românesti, fie prin exterminare economică, socială, politică si natională, fie prin deportări, schimbând radical raporturile etnice. Aceasta a constituit si mărul discordiei aruncat de Hitler si din care România a trebuit să muste, mergând într-un război alături de un “aliat” care-si arăta perfidia într-un mod asemănător la 30 august 1940. După o rază de sperantă în 1941-1942, românii din Basarabia si Nordul Bucovinei au rămas sub talpa stalinistă, fapt hotărât de mai-marii de atunci. Având ca simboluri ale stăruintei lor pe aceste meleaguri pe Stefan cel Mare si pe Mihai Eminescu, la ale căror monumente florile nu s-au ofilit nici o clipă, românii au supravietuit tuturor tertipurilor si torsiunilor ce le-au avut de îndurat.

Cum istoria a demonstrat că, în mod legic, un imperiu nu poate dăinui la nesfârsit, iată că si imperiul rosu – chiar rosu fiind – nu a putut rezista celor mai firave raze de înnoire si sinceritate, numite perestroika si glasnosti, si s-a topit ca un sloi de gheată la primele adieri ale vântului de primăvară. Într-adevăr, la căldura degajată de dorinta de libertate a popoarelor ruse si neruse, imperiul sovietic s-a destrămat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din păcate însă, fortele răului împlântate cu bună stiintă atâta timp în trupul Basarabiei, au început să-si facă efectul. Ele au zvâcnit sub forma atacurilor mârsave ale separatistilor transnistreni. De aceea, romănii basarabeni au fost nevoiti să se bată, să se bată din nou pentru libertatea lor pe pământul strămosesc. Asa cum spunea în acele zile fierbinti un întelept român tăran din Basarabia “ei se bat pentru ca tihna să nu le mai fie mir, viata să nu le mai fie jelanie si stiinta să nu le mai fie năucă”.

Prof. Ion R. Popa 3/3/2006

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ