Băsescu: România ar putea avea un serviciu poştal comun cu Moldova

0
7

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Iaşi, răspunzând întrebării adresate de un student basarabean, că România şi Republica Moldova se pot gândi să aibă mai multe servicii în comun, inclusiv serviciul poştal.

Studentul basarabean l-a interpelat pe şeful statului asupra posibilităţii ca România şi Republica Moldova să poată avea şi unele servicii publice în comun „până la integrarea politică şi economică a celor două ţări”, confom cu modelul construcţiei europene. „Putem avea în comun servicii de o mai mică însemnătate, pentru că până la integrarea europeană a Republicii Moldova mai este mult”, a spus tânărul, student la Facultatea de Filosofie, care a adăugat că şi serviciul de telefonie mobilă ar putea fi în comun între cele două ţări.

Băsescu a subliniat că urgenţa majoră este ca România şi Republica Moldova să finalizeze interconectarea infrastructurii electrice, de transport feroviar şi de gaze, dar a menţionat că cele două ţări pot avea şi alte servicii în comun. Şeful statului a amintit că, marţi, ministrul Telecomunicaţiilor a propus un sistem comun de comunicaţii atât în zona IT, cât şi în alte sisteme electronice.

„La fel putem gândi, cu acordul celor două parlamente sau a celor două guverne, în funcţie de prevederile constituţionale, să avem sistemul poştal comun, să avem trusturi media care să acopere teritoriul ambelor state. În mod deosebit mă refer la mass-media deţinută de stat, unde ar trebui să decidem foarte repede pentru ca teleziunea română, radioul român, televiziunea moldoveană şi radioul moldovean de stat să fie de liberă circulaţie pe teritoriul ambelor state. Unul din elementele fundamentale prin care cele două state se pot integra împreună în Uniunea Europeană este să avem cât mai multe lucruri în comun dincolo de limbă, istorie, tradiţii şi iubire”, a spus preşedintele Băsescu.

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a precizat că este de acord cu precizările preşedintelui Băsescu, însă a ţinut să adauge că nu trebuie forţate „malurile Prutului”. „Vreau să adaug că dacă o să încercăm să forţăm malurile Prutului, putem să ne trezim fără apă”, a spus Ghimpu.

Preşedintele Băsescu a mai spus că prima ofertă pe care statul român o face Republicii Moldova, în contextul integrării europene, este să-i dea acquis-ul comunitar tradus în limba română. „A trecut o perioadă de şase ani în care România a avut acquis-ul comunitar tradus în limba română. Noi vi-l dăm tradus în limba dumneavoastră. Ceea ce este extraordinar în ceea ce priveşte procesul de integrare. Traducerea a fost un cost enorm şi un volum de muncă incredibil de mare”, a subliniat şeful statului.

Sursa: realitatea.net

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ