Băsescu, victorios şi la Chişinău

0
1

* Creştin-democraţii moldoveni au sărbătorit victoria preşedintelui Băsescu

Membrii şi simpatizanţii Partidului Popular Creştin Democrat, în frunte cu preşedintele PPCD Iurie Roşca, au sărbătorit sâmbătă seara victoria preşedintelui român Traian Băsescu în referendumul din 19 mai. Manifestanţii s-au întrunit la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după ora 20.00, după ce s-au închis urnele de vot şi s-au aflat primele rezultate ale referendumului din România. Aceştia aveau pancarte cu mesaje pro-Băsescu şi steaguri cu imaginea liderului de la Cotroceni. Cei aproximativ 500 de participanţi au scandat „Victorie”, „Băsescu”, „Jos oligarhia” etc., au cântat şi au dansat în jurul monumentului lui Ştefan cel Mare, manifestându-şi bucuria pentru succesul obţinut, în urma referendumului, de către preşedintele României, Traian Băsescu. La mitingul organizat ad-hoc au participat liderii PPCD, Iurie Roşca, Vlad Cubreacov, Ştefan Secăreanu, Alexandru Corduneanu, membri ai fracţiunii parlamentare a PPCD, deputaţii Ion Varta, Adriana Chiriac, Valentina Şerpu, consilierii vice-spicherului de la Chişinău, Mihai Adauge şi Monia Babuc ş. a. Pe o scenă improvizată aceştia au ţinut discursuri în faţa mulţimii adunate. Creştin-democraţii moldoveni i-au felicitat pe cetăţenii români din Republica Moldova, care au dat dovadă de responsabilitate civică şi s-au prezentat la urne pentru a-l susţine pe Băsescu.

Potrivit lui Iurie Roşca, această solidarizare a creştin-democraţilor din Republica Moldova cu preşedintele României este firească atât timp cât PD, al cărui mentor a fost şi este Traian Băsescu, şi PPCD fac parte din aceeaşi familie politică, cea a creştin-democraţilor şi popularilor europeni. „L-am susţinut întotdeauna tranşant şi categoric pe preşedintele Băsescu, apreciindu-i consecvenţa cu care s-a opus grupărilor oligarhice şi mafiote din România, dar şi pentru poziţia sa fermă pentru cauza românilor din Republica Moldova”, a declarat liderul creştin-democrat.
autor:Nicolae FEDERIUC

sursa:http://www.flux.md/p/index.php

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ