RSS Feed

Bedros Horasangian: Basarabia pământ românesc

0

octombrie 22, 2011 by Românism

Recentele declaraţii ale preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, legate de situaţia din Transnistria şi de administraţia de sub conducerea unui dur filomoscovit precum Igor Smirnov au atras atenţia mediilor internaţionale. Preşedintele Rusiei a reiterat faptul că actuala situaţie din Transnistria şi poziţia lui Igor Smirnov împiedică reintegrarea. Intrebare: a cui şi la cine? Reintegrarea în Republica Moldova nu ar fi atît de complicată dacă liderii de la Kremlin l-ar trimite pe Igor Smirnov ambasador în Cuba. Dar este Moscova, care nu crede în lacrimi, interesată de rezolvarea pe cale amiabilă a unei situaţii de „conflict îngheţat“, cum sînt denumite aceste situaţii punctuale de către puzderia de experţi ai OSCE şi UE?

Avem mari rezerve faţă de bunele intenţii ale Kremlinului. Parcă îl vedem pe premierul Vladimir Putin că se răţoieşte la Medvedev că Rusia nu are nimic de cedat. Şi va fi considerat un real patriot, ca şi înainte şi după cel de-al doilea război cecen, război care l-a adus la putere. Să fie doar o manevră bine orchestrată de Kremlin în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale, în care Putin este deja marele favorit şi adulatul unei consistente majorităţi?

Ce va urma? Ştim şi nu prea ştim ce se întîmplă în Republica Moldova. Îmi vine greu să folosesc acest termen – care este unul oficial, altminteri – cînd ştiu bine că este vorba de Basarabia. Pămînt românesc. Trecutul şi cele întîmplate de-a lungul istoriei nu pot fi schimbate, chiar dacă, de multe ori, istoria poate fi ignorată, mistificată, uitată sau coafată după cum o cer interesele de moment.

Trecerea Basarabiei în mîna ruşilor s-a produs la 1812, pentru ca, apoi, cu intermitenţe, să rămînă în mîna lor. Unirea de la 1918, cel mai glorios an din istoria acestei ţări, facută sub sceptrul Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, cărora le datorăm mult mai mult decît ne închipuim noi astăzi, a consfinţit alipirea Basarabiei la Regatul României. Cele trei mari provincii româneşti – plus Banatul şi Dobrogea, care au avut mereu parte de situaţii fluctuante şi conjuncturale – au intrat sub flamura tricolorului românesc.
Dar Marea Unire n-a durat mult. Conform acordului Ribbentrop-Molotov şi anexelor sale secrete, mai ales, şi apoi Dictatului de la Viena – leşinul ministrului Afacerilor Străine de la acea dată, economistul Mihail Manoilescu, la vederea noii hărţi fiind mai mult decît sugestiv – şi ultimatumului sovietic, România a fost sfîrtecată între Germania nazistă şi URSS Basarabia a intrat în componenţa URSS şi a fost ocupată de trupele sovietice. Intrarea în război alături de Germania nazistă, împotriva URSS, a urmărit recuperarea Basarabiei. La încheierea războiului, URSS, ţară învingătoare, a rămas stăpînă pe Basarabia, redenumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Din România comunistă, basarabenii n-au avut nici un sprijin. Ani în şir, în perioada cînd în România a fost un regim, zice-se, democrat-popular, nu s-a mai vorbit/amintit despre Basarabia. Era un subiect tabu. (Singurele tăieturi în romanul Sala de aşteptare, apărut în 1987, operate de lectorii de la Consiliul Culturii, au vizat cuvîntul Basarabia – s-au pus croşete, la insistenţa mea – din documentele istorice reproduse în carte. Uitasem de acest detaliu…) Exista URSS, marele nostru aliat, dar care ne-a călărit mereu, fără ca românii şi România să beneficieze de ceva. Istoria noastră a fost modificată, Unirea de la 1918 şi revenirea Basarabiei la România era considerată în istoriografia comunistă (de la Bucureşti şi Moscova) un act „imperialist“. Faptul că mentalul colectiv rusesc asociază şi azi românii cu fascismul este o prostie/ticăloşie bine întreţinută nu doar de istoriografia, istoricii şi clasa politică de la Moscova, uitîndu-se actul de la 23 August 1944.
Pentru Republica Moldova, după puciul eşuat al lui Dmitri Ianaev din august 1991, a fost un moment de cumpănă. Atunci, în acele zile fierbinţi de august, ar fi fost posibilă realipirea Basarabiei la România. Dacă exista voinţă politică la Bucureşti pe cît a existat la Chişinău. Dar FSN-ul lui Ion Iliescu şi guvernul condus de Petre Roman s-au speriat de o asemenea posibilitate – trimişi ai Chişinăului au existat, făcînd propuneri concrete de unificare – şi o ocazie unică s-a risipit în negura anilor care au urmat. Au urmat bezele, cu poduri de flori şi cu poezii de Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, dar şi durul război din Transnistria în care a pierit sau a fost schilodită elita basarabeană. Autorităţile de la Bucureşti au stat cu capul în păpuşoi, trimiţînd bezele preşedintelui Snegur. În ultimele două decenii, comuniştii şi filoruşii au tot izbutit să fie la putere, dar o nouă generaţie de români basarabeni a crescut şi s-a educat cu un alt etos identitar.
Dincolo de redobîndirea cetăţeniei române şi de şansa basarabenilor de a învăţa în licee şi universităţi din România, ceva-ceva tot a mişcat la Chişinău. Se vrea integrare europeană, Rusia nu mai este singura alternativă politică, iar România este principalul susţinător spre UE al Republicii Moldova. Unificarea este însă ceva mai complicată. Pe de o parte, legile şi acordurile la care sîntem parte în UE nu ne permit să acţionăm de capul nostru, pe de altă parte, ruşii cu gazul lor şi interesele strategice ale americanilor sînt obstacole însemnate în calea unei reapropieri.
Cea mai delicată chestiune a momentului este situaţia din Transnistria, o bucată de pămînt de dincolo de Nistru, spre Bug, alipită arbitrar Moldovei de către autorităţile moscovite în anii ’30, unde s-au concentrat nu doar mare parte din industria ţării, ci şi un uriaş potenţial militar. Faptul că în Transnistria sînt cantonaţi încă mii de soldaţi ruşi (contrar unui acord semnat acum cîţiva ani la Istanbul) şi există uriaşe depozite/cantităţi de armament, arme şi muniţii amplifică tensiunea.

Ce să facă Republica Moldova în această situaţie, cînd Guvernul de la Chişinău nu controlează teritoriul, ci o altă administraţie, aşa-zis legală, dar întreţinută de Moscova, în cap cu un fost general şi politruc, Igor Smirnov, are controlul? Un blocaj există de cîţiva ani buni. Dacă doreau, într-adevăr, să-şi retragă trupele, ruşii o puteau face. Menţinerea trupelor ruseşti în Transnistria este în folosul Moscovei, aşa cum sînt şi alte enclave cu baze militare, cum ar fi cea de la Kaliningrad, vechiul Königsberg, capitala Prusiei Orientale şi oraşul lui Immanuel Kant.

Pe scurt, România va trebui să privească spre Chişinău şi spre Basarabia cu alţi ochi, cu alte sentimente şi cu proiecte economice şi politice concrete, în aşa fel încît să le arate Republicii Moldova şi cetăţenilor ei că susţine pragmatic ţara dintre Prut şi Nistru; lălăitul din chitară, cu versuri obosite, nu este o cale de apropiere şi de unificare.

Autor: Bedros Horasangian
Sursa: Observator Cultural


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+