RSS Feed

Bogat şi sărac: De ce brandul comunist nu se mai vinde bine?

0

iunie 22, 2007 by Românism

Fără riscul de a exagera, se poate spune că alegerile locale se constituie într-un eveniment istoric. Afară se întrezăreşte, într-adevăr, începutul sfârşitului. Dar pentru cine? Pentru guvernarea comunistă? Pentru cariera politică a preşedintelui Voronin?

Nu încape îndoială că şi PCRM, şi liderul învechit în rele al acestui partid intră la apă. Şi totuşi, nu-i vorba doar de un simplu sfârşit de drum între patru scânduri al formaţiunii de guvernământ. Ceea ce se întâmplă acum marchează agonia unui brand până mai ieri de mare succes care, pe neprins de veste, a început să se vândă prost. Asistăm cu toţii, altfel spus, la eşecul unei mărci politice numite Partidul Comunist. Când spun asta, mă gândesc, bineînţeles, nu doar la PCRM. La mijloc e un fenomen mult mai complex.
Partidul Comunist nu a dispărut, de fapt, în 1991, când s-a prăbuşit puterea sovietică. Şi nu a renăscut odată cu fondarea PCRM în 1993. Cum, după dispariţia imperiului răului, nu s-a instaurat, ca prin minune, regatul binelui, Partidul Comunist a continuat să existe, îmbrăcând de-a lungul anilor mai mute forme. Surogatul său de la începuturi a fost Partidul Democrat Agrar din Moldova. Dar şi mişcarea „Edinstvo”. O expresie mutantă a lui s-a dovedit a fi şi guvernarea Lucinschi.
Alchimia brandului comunist e simplă. Pentru a se vinde bine, el a speculat gusturile, dar mai cu seamă prejudecăţile şi superstiţiile publicului. Dacă te temi de şoareci, de exemplu, cumperi o pisică. Sau poate nişte otravă pe care o împrăştii prin casă, nu-i aşa?
Exponenţii Partidului Comunist, indiferent de eticheta pe care au lipit-o pe marfa lor politică, au exploatat din plin nostalgia după sărăcia egalitaristă, frica de concurenţa capitalistă, dar mai întâi de toate, superstiţiile românofobe. Anume pe acestea le-au vânturat şi agrarienii, şi Petru Lucinschi, şi o vreme chiar Mircea Snegur. Până la urmă, PDAM şi compania şi-au pierdut chilipirul în favoarea unei grupări politice care nu şi-a ascuns numele adevărat după nişte eufemisme împrumutate de pe aiurea. Pentru că, orice s-ar spune, sticla cu un lichid spirtos care se numeşte „Russkaia vodka”, expusă într-un bar, se vinde mai bine decât eprubeta dintr-o farmacie pe care stă scris „soluţie pentru fricţiuni la picior”. Era de aşteptat, deci, ca PCRM, în aceste condiţii, să preia in corpore electoratul PDAM şi al mişcării „Edinstvo”,� dar şi o parte a fanilor lui Petru Lucinschi.
Liderul comunist Vladimir Voronin parcă intrase în posesia lămpii fermecate a lui Aladin. Era suficient s-o frece puţin, ştergând-o de praful vremii, ca să apară din ea un spiriduş şi să-i satisfacă toate dorinţele electorale. În consecinţă, voturile i-au curs ca din cornul abundenţei şi în 1998, şi în 2001, şi în 2005. A făcut din românofobie şi tânjala sa după URSS un fel de brand de ţară, care ne-a şifonat imaginea în lume şi ne-a mâncat viaţa acasă. Nu e de mirare că Voronin, aidoma lui Aladin, a refuzat să schimbe lampa sa veche şi ruginită cu una arătoasă. Nu vroia ca de brandul comunist să profite ulterior altcineva. Numai că jucăria s-a stricat pe neprins de veste. În alegerile locale din 2007, aceasta n-a mai funcţionat. Antiromânismul etalat cu înverşunare de Voronin nu numai că nu i-a adus puncte electorale în palmares, ci dimpotrivă, s-a întors ca un bumerang împotriva sa.
Oamenii se îndreaptă spre un mod sănătos de viaţă. Ei se debarasează de românofobie tot aşa cum se leapădă de fumat, încetând să mai cumpere ţigări. Nimic nu-i veşnic sub soare. Mor şi brandurile de succes care altădată se vindeau bine.

autor: Petru Bogatu

sursa:http://www.jurnal.md/article/3457/


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+