Bucureștiul are trei legende de o valoare inestimabilă – Basarabia, nordul Bucovinei și Maramureșul istoric. Acestea produc regenerarea României

0
22
Basarabia Eminescu
  1. Câștigătorii Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice

Luni, 30 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, a avut  loc cea de-a doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice. Evenimentul a fost  organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).

Preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, a susţinut, în deschiderea serii, un discurs despre importanţa sprijinirii comunităților de români de peste graniță.”Toți românii din afara țării merită atât atenția, cât și dragostea noastră”.

https://www.dcnews.ro/ca-tigatorii-premiilor-de-excelen-a-pentru-romanii-din-comunita-ile-istorice_531094.html?

 

  1. Gala ICR pentru românii din comunitățile istorice, un gest de recunoștință al Țării Mamă pentru comunitățile istorice. Lista premiaților!

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor.

Cu această ocazie, președintele ICR, Radu Boroianu a afirmat: „Toți românii din afara țării merită atât atât atenția, cât și dragostea noastră”. Domnia sa a pledat pentru „sădirea” în sufletele românilor de pretutindeni a „dragostei de unire sufletească”, care „trebuie să fie neapărat românitatea și românismul, dincolo de granițe, dincolo de statalități istorice sau întâmplătoare”, scrie www.agerpres.ro.

„E nevoie să ne simțiți alături de dumneavoastră indiferent unde v-ați afla, dincolo de păstrarea identității, dar, de multe ori și pentru recăpătarea identității”, a adăugat acesta.

Un scurt mesaj din partea Administrației Prezidențiale a transmis și consilierul de stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, Sandra Pralong.

De asemenea, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria omului de cultură basarabean Ion Ungureanu, ministru al culturii și cultelor din Republica Moldova (1990-1994) și deputat în primul Parlament (1990-1994).

http://www.rgnpress.ro/rgn_17/categorii/eveniment/23907-2017-01-31-10-59-07.html

 

  1. Purtăm doliu în suflet

Ion Ungureanu a fost petrecut astăzi, 31 ianuarie 2017,  pe ultimul drum de către familie, prieteni, consăteni, discipoli, oameni de artă, politicieni. Timp de câteva ore, sute de persoane şi-au luat rămas bun şi i-au adus flori regretatului om de cultură, în incinta Palatului Naţional “Nicolae Sulac”, acolo unde a fost depus sicriul pentru omagieri.

Pornind pe ultimul drum, Ion Ungureanu a fost purtat prin faţa clădirii Guvernului, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, acolo unde, în faţa miilor de basarabeni adunaţi cu 26 de ani în urmă,  citea Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Apoi, cortegiul funerar a trecut prin faţa Monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe care, în calitate de ministru al culturii Ungureanu l-a readus la locul său iniţial, dar şi prin faţa Muzeului Naţional de Istorie, unde, a instalat monumentul Lupoaicei de la Roma.

Ion Ungureanu a fost petrecut până la cimitirul central din Chişinău de câteva mii de români care poartă doliul în suflet, chiar dacă actualul preşedinte nu a decretat zi de doliu naţional. Maestrul Ion Ungureanu a fost înmormântat alături de Grigore Vieru.

http://www.jc.md/purtam-doliu-in-suflet/

 

  1. Regretatul regizor și actor Ion Ungureanu va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Central la Chișinău

Autoritățile de la Chișinău spun că regretatul regizor și actor Ion Ungureanu va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Central, după ce corpul său neînsuflețit urma să fie adus în de la București.

După o slujbă la biserica Mitropoliei Basarabiei, „Sfânta Teodora de la Sihla”, sicriul urmează să fie dus la Palatul Național, înainte de înmormântare.

Deputat în primul Parlament post-sovietic și ministru al Culturii la începutul anilor 1990, Ungureanu a murit la 81 de ani în urma unei boli incurabile.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935, în satul Opaci, județul Tighina (acum Căușeni). A fost actor și regizor, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.

http://independent.md/regretatul-regizor-si-actor-ion-ungureanu-va-fi-inmormantat-astazi-la-cimitirul-central-la-chisinau/

 

  1. Copiii și tinerii talentați din Moldova pot participa la un concurs de pictură din România

Salonul de Pictură „Arte mici” (eveniment clandestin de formă, pată şi culoare) organizează o ediţie deschisă artiştilor români, de pretutindeni şi din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani, fiind organizată pe trei grupe (3-6 ani, 7-10 ani şi 11-15 ani) numai pentru secţiunea pictură (acuarelă, tempera, guaşe, acrylic, ulei şi tehnică mixtă).

Orice temă şi tehnică este admisă, pentru a putea permite fiecărui artist să aleagă acel sector al creaţiei care îl reprezintă cel mai bine. Se recomandă ca artiştii să prezinte câte două lucrări (dimensiune minimă 29×20 cm), pentru a permite juriului o judecată cât mai obiectivă în acordarea premiilor.

http://diez.md/2017/01/31/copiii-si-tinerii-talentati-din-moldova-pot-participa-la-un-concurs-de-pictura-din-romania/

 

  1. În premieră, la expoziția Fabricat în Moldova standuri și mărfuri de peste Prut

Made in Moldova cu produse din România. În premieră, la expoziția Fabricat în Moldova, care va fi inaugurată în două zile, își vor face loc pe standuri și mărfuri de peste Prut. În total, 350 de companii vor încerca să surprindă cu produsele și serviciile lor.

Pregătirile au început deja la Moldexpo, unde muncitorii mișunau astăzi, amenajând standurile, transmite Protv Chișinău, preluat de Romanian Global News.

http://www.rgnpress.ro/rgn_17/categorii/economic–social/23903-2017-01-31-09-57-58.html

 

  1. Studenții din România, inclusiv cei basarabeni, vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri

Studenții, inclusiv tinerii basarabeni care își fac studiile peste Prut, la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de miercuri.

http://diez.md/2017/01/31/studentii-din-romania-inclusiv-cei-basarabeni-vor-calatori-gratuit-cu-trenul-incepand-de-miercuri/

 

  1. Vicepreședintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, premiat la București: „În 2018 vom marca Centenarul Marii Uniri, sărbătoare care nu va fi deplină cât timp Basarabia nu va fi la ea acasă”

Vicepreședintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, Artemis Bălan, este unul dintre laureații celei de-a doua ediții a Galei premiilor de excelență pentru românii din comunitățile istorice, desfășurată la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.

Tânărul, originar din Căușeni, a fost premiat pentru activitatea remarcabilă desfășurată în beneficiul românilor din Basarabia, pentru păstrarea și promovarea identității naționale și a valorilor culturale românești.

http://infoprut.ro/46436-vicepresedintele-miscarii-civice-tinerii-moldovei-premiat-la-bucuresti-2018-vom-marca-centenarul-marii-uniri-sarbatoare-care-nu-va-fi-deplina-cat-timp-basarabia-nu-va-fi-la-ea-acasa.html

 

  1. Mircea Druc: Bucureștiul are trei legende de o valoare inestimabilă – Basarabia, nordul Bucovinei și Maramureșul istoric. Acestea produc regenerarea României

Fostul premier de la Chișinău, Mircea Druc, a adresat luni seară un mesaj autorităților române, în cadrul Galei premiilor de excelență pentru românii din comunitățile istorice. Druc a subliniat că Bucureștiul are trei legende care regenerează România: Basarabia, nordul Bucovinei și Maramureșul istoric.

http://infoprut.ro/46445-mircea-druc-bucurestiul-trei-legende-de-o-valoare-inestimabila-basarabia-nordul-bucovinei-si-maramuresul-istoric-acestea-produc-regenerarea-romaniei.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ