Călător printre românii din Sudul Ucrainei – Costumul popular românesc cu tricolor naşte ură la Utkonosovka

4
6

Utkonosovka este denumirea în limba rusă pentru cel mai mare  sat din raionul Izmail din regiunea Odesa. O localitate de vreo 4.400 de oameni care apare în cronicile de război ale lui Ștefan cel Mare şi Sfânt. Pe atunci se chema Erdec – Burnu, adică „Cioc de raţă” în limba turcă. Cronica unde e consemnată bătălia pe care Ștefan cel Mare a dus-o cu turcii este cunoscută în istorie drept lupta de la Cătălbuga. Satul datează încă din 1752, însă în formaţia sa de astăzi a luat fiinţă în 1822, când peste vechii locuitori au mai venit, de s’au mai aşezat încă 93 familii de moldoveni, una de ţigani şi una de bulgari. În 1867 s’a ridicat în piatră biserica „Sf.Mihail”. Astăzi satul se compune din 224 case, cu o populaţiune de 1920 locuitori. Rutenii s’au romanizat cu desăvârşire. Locuitorii posedă 199 cai, 480 vite mari, 570 oi; grădini şi vii; 4700 deseatini de pământ, mare parte dealungul lacului Catlabuh, precum şi dealungul golfului Taşbunar”, scria profesorul Arbore în 1904.

.

Școala din Utkonosovka are 28 de clase, organizate pe 11 ani de studiu, trei cicluri după legea ucraineană. Pentru fiecare an de studiu există câte două clase de limba română şi una de ucriaineană, în ciuda faptului că 98% din populaţie este de origine română. Limba maternă, româna, se foloseşte doar la Cabinetele de chimie, matematică, biologie şi evident literatură română, în rest materiile se predau în limba rusă. Rezultatele la clasele de limbă ucraineană sunt foarte slabe pentru că nici profesorii nu ştiu prea bine “noua” limbă de stat, iar acasă părinţii vorbesc doar româneşte. Clasele de ucrianeană sunt mici, de 8-14 copii, şi au rezultate jalnice. Cu toatea acestea, părinţii insistă să-şi dea copiii la aceste clase în ideea că le va fi mai uşor să răzbească la Izmail, Odesa sau Kiev dacă ştiu limba de stat. Cu limba română nu se poate face prea mult, atâta vreme cât diplomele obţinute în România nu sunt recunoscute sau echivalate. Până în anul 2008, copiii puteau da examen de admitere la orice universitate în limba maternă şi erau admişi pentru că erau foarte bine pregătiţi. Din anul 2008, au fost introduse testele naţionale. Oficial acestea se pot susţine în limba maternă, însă, neoficial, se dau de obicei în limba ucraineană pe care puţini oameni din regiune o stăpânesc cum trebuie, cu atât mai puţin copiii. Limba română se poate studia doar la Facultatea de limbi străine a Universităţii din Izmail, unde există grupe de limbă română-engelză şi română-ucraineană. Pe vremea URSS, la Cetatea Albă existau un fel de şcoli tehnice cu predare în limba română care scoteau cadre în domeniul sanitar, pedagogic sau agronomic. Acum, românii din sat nu mai au nici măcar manuale după care să înveţe. Câtă vreme le mai veneau cărţi din România, au învăţat după acestea. Erau bine făcute, ne-au spus profesorii din şcoală. Acum, manualele vin de la Odesa şi sunt aceleaşi coşmaruri concepute de biologul Liuba Fetescu, soţia românofobului şi promoldoveanului Anatol Fetescu, răsplătit de autorităţile de la Kiev cu postul de viceguvernator al regiunii Odesa pentru lupta dusă în “stârpirea” românilor din zonă. Profesorii se plâng că noile manuale sunt foarte proaste, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi a modului în care sunt redactate. În plus, suferă schimbări frecvente din cauza modificării periodice a legislaţiei educaţiei din Ucriana. Până în anul 2000, s-a studiat în limba română, însă de atunci a început “prostia” cu limba moldovenească, cum îi spun românii de aici “reformei” lingivistice pornite la Chişinău de fostul general sovietic de miliţie Voronin. Oricum, acoliţii lui Voronin s-au mişcat foarte repede ţinând cont că în anul 2004 apăruseră deja primele manuale de limbă moldovenească. În plus, aceste manuale sunt şi gratuite.

Materialele didactice de la Bucureşti sosesc foarte greu şi pe căi ocolitoare. Practic ele pot fi introduse în Ucriana numai dacă figurează ca fiind aduse de la Chişinău. Profesorii se plâng că Regiunea Odesa (sud) nu mai ţine contactul cu Cernăuţiul (nord), unde se învaţă în limba română. Această izolare are rezultate negative printre românii din zonă. Nu însă şi pentru autoarea de manuale de limbă şi literatură molodovenească, Liuba Fetescu, care îi adună periodic pe învăţătorii din satele din Buceag la Chişinău pentru a le explica „adevărul”. Ea i-a instruit pe tinerii dascăli că semenii lor din Regiunea Odesa habar nu au de nimic, că limba pe care o vorbesc de secole este moldovenească, nu română aşa cum ştiau din moşi-strămoşi. Ex-viceguvernatorul Anatol Fetescu a avut grijă ca la Odesa să se facă cursuri de perfecţionare în limba moldovenească cu profesori aduşi din Transnistria. O operaţiune de spălare de creiere, de reeducare prin noua cultură, pentru că profesorii tineri nu cunosc scriitorii de valoare, n-au avut de unde să-i înveţe, şi acceptă introducerea în programă a unor iluştrii necunoscuţi, dar care s-au remarcat pentru apetenţa lor pentru teoria moldovenismului, susţin profesorii români.

Andrei Kropotinskz, profesor la Universitatea din Tiraspol şi redactor-şef la Revista „Luceafărul” editată de Anatol Fetescu, se laudă la cursurile de perfecţionare cu scriitorii cu care a băut el. Și asta îi este, se pare, de ajuns pentru a câştiga admiraţia sau măcar simpatiea tinerilor dascăli care, vorba aia, au în faţă o „legendă vie”. Kropotinskz a fost critic literar la Chişinău în perioada sovietică scormonind prin rahatul lăudătorilor comunismului după vreun trădător de ideologie. Acum, evident, face specializările de limbă moldovenească la Odesa.

Prima şcoală din sat a fost ridicată de Guvernul Românei în 1927. Acum în aceea clădire funcţionează grădiniţa din sat. Puterea sovietică a construit în 1968 un local nou, demn de măreaţa revoluţie culturală pe care se baza pentru a răsândi pe tot globul plaga inventată de Lenin. În şcoală, ca şi la intrarea în clădire, sunt amplasate inscripţii în limba română. În şcoală există internet, şi chiar cabinet de informatică, însă conexiunea este de viteză foarte slabă, ca de altfel în toată Regiunea Odesa, ceea ce face ca informaţia care poate fi acumulată de pe Google să fie greu de obţinut.

Casa de cultură din Utkonosova a fost ridicată în ultimii ani ai URSS, în 1986. Funcţionează în incinta ei o bibliotecă, însă pe rafturi nu există nici o carte în limba română.

.

Există însă în Casa de cultură mult suflet românesc. El este strâns în sălile unde ansamblul “Dor Basarabean” face repetiţii sau dă spectacole. Ansamblul popular condus de fraţii Popescu este unul din cele mai puternice din întreaga Regiune Odesa. Și pe cât e de celebru şi de puternic, pe atât este de vânat de autorităţi, care de multe ori sunt chiar “fraţi” moldoveni. Cel mai mare duşman al românilor din Utkonosovka este evident un tot un român, ajuns primar cu sprijinul românilor. Dar odată pus în funcţie, Dumitru Oprea şi-a sucit sufletul şi şi-a schimbat mintea. El i-a jurat credinţă viceguvernatorului Regiunii Odessa, Anatol Fetescu, la rândul său omul fostului preşedinte Vladimir Voronin. Aşa a devenit Dumitru Oprea, peste noapte, din român moldovean. Aşa a uitat Dumitru Oprea limba pe care a auzit-o de când s-a născut şi a îmbrăţişat noua invenţie a mileniului III, limba moldovenească. Și atât de îndoctrinat a devenit Dumitru Oprea că la o şedinţă a Comisie de monitorizare din care făceau parte oficiali ucrianeni de la Odesa, Oprea a refuzat să recunoască că ştie limba română, deşi a răspuns la o întrebare pusă în limba română şi a răspuns în limba română. Furia sătenilor a fost atât de mare încât primarul Oprea şi-a atras huduielile tuturor celor prezenţi, iar cineva din sală i-a strigat chiar: „ Nenorocitule!”. Oprea are şi un aliat pe cinste. Un lingău al lui Anatol Fetescu, Grigore Cepoi, preşedintele Asociaţiei molodevnilor din localitate. Cepoi vrea astfel să contrabalanseze influenţa pe care Anatol Popescu o are cu Asociaţia Naţional-Culturălă „Basarabia”. Cuplul Oprea-Cepoi nu ratează nici o ocazie pentru a promova cultul moldovenismului inventat de Fetescu. Aşa s-a întâmplat şi în 2009. Cităm de pe blogu lui Anatol Popescu: „La cererea organizatorilor tradiţionali ai manifestării de a organiza cea de-a VIII-a ediţie a „Pehlivanului Satului”, primarul Dumitru Oprea a replicat: „Veţi organiza în afara satului, şi aşa dacă vă voi da eu voie!!! Anul acesta organizator este Grigorii Grigorievici Cepoi, cu Asociaţia moldovenilor a lui A. Fetescu!!!”. Ce-i drept, până la urmă satul a avut parte de două festivaluri, organizate în acelaş timp: unul lângă Casa de Cultură, „organizat” de neamurile tovarăşului Cepoi G. G. (în sat cunoscut ca Чапаев), având 4 luptători şi ca premiu special un berbec donat de Cooperativa Agricolă „Victoria” (adică tot din banii satului „moldovenii” lui Fetescu ne organizează sărbători!). Cel de-al doilea festival, al tradiţionalilor organizatori s-a deplasat la 3 km Nord, pe malul lacului Catlabuga, în atmosferă de iarbă verde, cu tot alaiul de sportivi şi artişti, şi public dornic de adevărată tradiţie şi sărbătoare.”

.

Un alt personaj plin de ură la adresa românilor, dar loial regimului care-l hrăneşte, este miliţianul satului. Lumea nici nu vrea să-i pronunţe numele. „Nu are importanţă cum îl cheamă, şi-a tradat neamul pentru un pumn de arginţi”, ne-a spus un sătean. Miliţianul satului este şi el tot român. Născut şi crescut în familie de români, dar „educat” – aidoma câinilor din „Ferma animalelor” a lui George Orwell – la noua ideologie de stat ucraineană. Miliţianul nu vorbeşte în public decât în limb rusă, pentru că ucraineana n-o cunoaşte. Acasă, în schimb, grăieşte în limba natală, româna. Miliţianul a fost cel care a informat miliţia raională că ansamblul Dor Basarabean a plecat să colinde regiunea în costume populare româneşti. Și nu costumul i-a deranjat pe miliţienii Kievului, ci brâul cu tricolorul românesc. Ansambul a fost oprit în drum spre Izmail de patrulele de miliţia şi sub diverse pretexte a făcut cale-ntoarsă în sat. De altfel, tricolorul românesc de pe brâul costumelor populare în care danseză, i-a împiedicat pe cei din „Dor basarabean” să participe la mai multe spectacole pe care le aveau nu numai în Regiunea Odesa, dar şi în Basarabia sau România. Cu toate acestea, fraţii Popescu nu se lasă! Ei se încăpăţânează să danseze şi să cânte româneşte. Ne-am întâlnit cu cei doi chiar în faţa monumentului soldatului sovietic. „Haideţi să vă arată sala de repetiţii!”, ne-a luat repede Viorel Popescu. Și în vreme ce ne urneam spre Casa de cultură, pe uliţă au trecut doi băieţi pe biciclete care când l-au văzut pe domn’ profesor de dans au lăsat hârjoana. „Diserară va aştept la repetiţii, să nu cumva să lipsiţi…şi anunţă pe toată lumea”, le-a spus, pe un ton sever, Viorel Popescu. Și am mers la Casa de cultură unde sălile purtau etichete româneşti. Pereţii erau tapetaţi cu poze care înfăţişau istoria ansamblului. Erau şi afişe care anunţau Campionatul de trântă care avusese loc în Utkonosovka cu câteva luni în urmă să ajungem noi acolo. Nu lipseau cupele, diplomele, casetele, cd-urile cu muzică populară şi, evident, celebrele costume populare cu brâu tricolor pentru care miliţia îi prigoneşte pe artiştii din Utkonosvka. Cât despre celălat frate Popescu, Anatol, nu este necesar să aratăm ce face el pentru menţinerea sufului românesc în zonă. A sintetizat mujicul din Nova Pokrovka care ne spunea: „Îl cunoaşteţi pe unul Popescu? Dacă am să-l văd, am să-l împuşc!”. Era vorba de Anatol. O sinteză a luptei dintre români şi români în Utkonosovka, spre bucuria autorităţilor, a făcut, în câteva cuvine directoarea şcolii, mama fraţilor Popescu: „Dacă noi românii n-am fi fost aici deloc, ar fi fost perfect pentru ucraineni!”

Cătălin F. Vărzaru, George Damian – www.ziuaveche.ro

Sursa

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ