Campania Națională „Moldovenii sunt Români” demarează astăzi în Chişinău

0
35

campanie

 

Începând de astăzi şi până pe 5 iulie, Platforma Civică Onoare, Demnitate și Patrie va desfășura cea mai inedită acțiune a verii – Campania Națională „Moldovenii sunt Români”.

În cadrul campaniei, vor fi amplasate două corturi în centrul Chișinăului, în fața magazinului UNIC și în fața Poștei Centrale, iar voluntarii ODIP vor împărți pliante, ziare, vor discuta cu oamenii și îi vor informa cu privire la adevărul istoric și la apartenența noastră etnică. Corturile vor fi deschise zilnic până pe 5 iulie, de la ora 11.00 până la 19.00.

Scopul campaniei este de a promova adevărul istoric, valorile naționale românești și de a arăta că populația Republicii Moldova simte românește și nu își uită rădăcinile strămoșești.

Potrivit unui comunicat al Platformei, cei mai activi voluntari, cei care se vor remarca prin implicare civică, spirit de echipă și patriotism vor avea ocazia să participe în luna iulie la o Școală de Vară în localitatea Crevedia ( 20 km de București).

Școala va avea două serii de cursanți, de câte 4 zile: 13-16 iulie și 16-19 iulie. Taxa de participare în cadrul acestei școli de vară este de 99 MDL, iar toate cheltuielile legate de transport, cazare, mâncare vor fi achitate de organizatori.

http://independent.md/campania-nationala-moldovenii-sunt-romani-demareaza-astazi-chisinau/#.VYPds_ntmko

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ