Campanie de strângere de semnături pentru TVR Chişinău

2
3

Grupul de iniţiativă al campaniei de petiţionare “Vrem TVR Chişinău” colecteză semnături pentru petiţia cu acelaşi nume, la Bucureşti şi Chişinău, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2009.

Grupul de iniţiativă al campaniei de petiţionare “Vrem TVR Chişinau” au lansat la 19 noiembrie o petiţie online prin care solicitau conducerii TVR şi autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău deschiderea unui studio teritorial al TVR la Chişinău. După câteva zile accesul la petiţia online a fost blocat. De aceea, grupul de iniţiativă a decis să colecteze semnături fizice pentru petiţia “Vrem TVR Chişinău”. Colectarea semnăturilor va avea loc la Bucureşti şi Chişinău.
Scopul acestei campanii este de a atrage atenţia conducerii TVR, conducerii de la Bucureşti şi Chişinău, dar şi a opiniei publice din cele două state, în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru ca la Chişinău să fie deschis cât mai curând un studio teritorial al TVR.
Deschiderea acestui studio la Chişinău este absolut necesară pentru a oferi locuitorilor Moldovei informaţii obiective şi de calitate, precum şi ieşirea de sub influenţa post-sovietică în care se găseşte RM. De asemenea, TVR Chişinău ar contribui decisiv la schimbarea percepţiilor negative pe care anumiţi basarabeni le mai au despre România, datorită propagandei anti-româneşti de pe timpul URSS-ului şi a Partidul Comunist din Republica Moldova.

Toţi susţinătorii acestei campanii sunt invitaţi să vină şi să semneze petiţia la:

Bucureşti, 30 noiembrie, cu ocazia lansării CD-ului “Uniţi sub Tricolor”, în Club B52, ora 21.00, strada Popa Tatu, nr.4, persoana de contact Angela Grămadă

sau la:

Chişinău, 1 decembrie, cu ocazia Sărbătorii Marii Uniri, la ora 15.00 în faţa Facultăţii Ion Creanga (Kenfort), persoana de contact Sorin Becciu, tel: 069726403.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ