Caravana Jurnalul: Supravieţuitor al Siberiei, în război cu comuniştii

0
66

de Andreea Tudorica� �

Jurnalul National

Christian Silva/Jurnalul Naţional

Demnitate. La 80 de ani, supravieţuitor al unei Siberii aspre, Leonid Gavrilovici se războieşte prin instanţe de câţiva ani cu autorităţile raionale care nu i-au restituit încă averea

Rămas orfan de ambii părinţi la 10 ani, “tată” pentru patru fraţi, deportat în Siberia, Leonid Gavrilovici se luptă de 13 ani cu conducerea Raionului Ştefan Vodă pentru a-şi recupera proprietatea care i-a fost luată în 1941. În urma proceselor intentate preşedintelui Raionului, suferă cel mai mult nepotul şi nora, bolnavi de insuficienţă renală, cărora nu li s-au asigurat de către stat anumite cheltuieli, care prin lege trebuiau plătite.

Doi ochi mici, verzui, îi lucesc, iar privirea emană o stare de bine, iar barba albă, mare, impunătoare, cere respect. E chipul bunicului perfect, pe care şi l-ar dori orice copil să-i citească o poveste înainte de culcare, într-o seară friguroasă de iarnă, lângă o sobă în care trosnesc lemnele.

DRUMUL SIBERIEI. Când avea 10 ani, Leonid Gavrilovici şi-a pierdut mama, iar peste doi ani, bolnav de tuberculoză, s-a stins şi tatăl său. De-odată, cinci fraţi, din care Leonid cel mai mare, s-au trezit orfani. Leonid terminase deja cinci clase în limba română. În 1941, când au venit ruşii, cei cinci fraţi au fost luaţi din satul Tudora, unde locuiau, şi împreună cu alte 13 familii din sat, printre care şi cea a primarului, au fost încărcaţi în trenuri şi duşi în Siberia. “Ne-au dus până la Gara Căuşeni. Pe bărbaţi i-au pus în nişte vagoane, şi pe noi, copiii, cu femeile în alte vagoane. Pe drum începuse deja războiul. Şi, la gară, soldaţii ruşi au zis că noi suntem familiile duşmanilor poporului şi de aceea am ajuns în Siberia”, povesteşte molcom, cu vocea aproape stinsă. Leonid a făcut o şcoală de tractorişti şi aşa a reuşit să mai pună o pâine pe masă. Unul din ceilalţi fraţi lucra la o fermă, dar mâncarea nu le ajungea, aşa că erau mereu lihniţi de foame, iar despre bani de haine noi nici nu s-a pus problema. Cele vechi erau numai cusături, petice şi rosături. “Am vrut să-i aranjez pe cei mici la orfelinat. Peste şase luni am primit scrisoare că au reuşit să intre la un orfelinat. Dar alţii le luau mâncarea şi aşa mureau de foame. Au vrut să fugă. Doi au şi fugit. Nu prea găseau de mâncare. Pe Vasea, care era mai măricel, l-au luat la instrucţie. Făcea şi el foamea. Nu era de mâncare. A prins un câine, l-a jupuit, l-a fiert, dar i-au luat cazacii mâncarea.” Leonid muncea în continuare ca tractorist. Într-o dimimeaţă de iarnă siberiană, unul dintre fraţi a murit. De foame. “Eu şi un prieten de-al meu l-am îngropat în omăt la marginea sătucului. Era troiene mari. Voiam să-l îngropăm la primăvară, omeneşte, creştineşte. Dar el nu mai era acolo.” Face o pauză pentru a-şi şterge lacrimile. Fiul său, care-l însoţeşte, completează şi spune că tatăl său plânge întotdeauna când îşi aminteşte de moartea fratelui său.

“În 1944 am ajuns pe front, în Harko, în Jitomer, în Ucraina. Şi acolo le trebuia şofer pentru maşină. Din tractorist se făcea repede un şofer. Ziua teorie şi noaptea experimente.” Peste episodul războiului trece în grabă, destul de tulburat. După război, a făcut armata încă cinci ani, iar în 1951 s-a reîntors în Tudora, acasă. “Nu m-au primit. Pentru că eram deportat. M-am dus la Olăneşti, unde mi-am găsit un adăpost, şi m-am angajat mecanic la întreprindere.” A făcut o şcoală tehnică, iar la 40 de ani a devenit student la Institutul Agricol. În 1985 a ieşit la pensie.

LUPTĂ SURDĂ. “Orfanii care au fost ridicaţi atuncea au fost un fel de carne vie. Cel mai sănătos a scăpat tata, şi mă tem că din aceea că a fost în armată pentru că o parte din fraţi au murit sau s-au întors invalizi. Anul trecut, secretarul organizaţiei raionale de pe vremea aceea a spus: «Să mulţumească domnul Leonid Gavrilovici că el şi fraţii săi au fost ridicaţi şi duşi în Siberia atunci, că, dacă nu era aşa, apăi ei nu rămâneau în viaţă. Dacă ar fi rămas aici pe loc ar fi murit»“, adaugă Alexei Gavrilovici, fiul lui Leonid.

În 1991, după ce Leonid Gavrilovici a fost reabilitat prin decret prezidenţial, toată familia s-a reîntors în Tudora, la baştină. “Când ne-am întors în Tudora, am văzut că oamenii, comuniştii erau împotriva noastră. Am vrut, eu cu tata, să construim o casă, dar imediat ni s-a luat locul. Toată lumea era împotriva noastră. Aşa că tot ce am avut atunci am investit pentru construirea unei benzinării. Ne trebuiau bani pentru că soţia era bolnavă de insuficienţă renală şi pe parcurs mi s-o îmbolnăvit şi feciorul, şi trebuia să plătim transplantul renal. După ce am construit benzinăria am constatat că am intrat în graţia oamenilor şi dizgraţia autorităţilor”, continuă Alexei.

Coşmarul familiei Gavrilovici continuă. După ce timp de aproape zece ani au avut parte de linişte, în 2001 necazurile se reîntorc precum un bumerang. Benzinăria pe care familia Gavrilovici a construit-o se află exact între localităţile Tudora şi Palanca. Aproape de hotarul cu Ucraina. “În 2001 s-a făcut un fel de control fiscal la benzinărie. Pe vremea aceea se făcea contrabandă cu benzină. Iar ei, autorităţile raionale, credeau că asta facem. Contrabandă cu benzină. Pentru că au văzut că nu facem contrabandă au zis că nu am achitat impozit. Dar fără nici un fel de dovadă. Ne-au luat documentele, ne-au dat în judecată, iar noi am rămas fără nimic. Iar documentele au dispărut fără urmă.” Rămaşi cu datorii şi cheltuieli mari, o parte din membrii familiei Gavrilovici s-a mutat în benzinărie, unde au stat aproape şase ani. Au încercat între timp să facă împrumuturi la bancă, să mai plătească din datorii, dar nu le putea obţine pentru că nu aveau casă, iar benzinăria ar fi fost un domiciliu ilegal. Până la urmă au obţinut un împrumut, iar în prezent benzinăria este gaj la o bancă, pentru că nu aveau bani ca să plătească datoriile.

În aprilie 2004, familia Gavrilovici a chemat în judecată preşedintele Raionului Ştefan Vodă pentru a i se restitui documentele de proprietate. Într-o cerere adresată în justiţie pentru deschiderea procesului, Leonid Gavrilovici arată că “domnul Iurie Moiseev, preşedintele Raionului Ştefan Vodă, tărăgănează examinarea cauzei. Iniţial a ignorat cererea mea în mod abuziv, iar, după ce m-am adresat către CPR Ştefan Vodă, domnul Iurie Moiseev, prin scrisoarea nr. G-47 din 5 iulie 2005, a prelungit termenul de examinare a petiţiei mele până la şedinţa ordinară a Consiliului raional(…) Până în prezent însă nu am fost informat despre examinarea cauzei. (…) La data de 24.10.2005 am primit scrisoarea sub nr. 84 din 17 octombrie 2005, semnată de preşedintele Raionului, care prezintă în sine refuz în restituirea averii”. Leonid Gavrilovici solicită astfel obligarea Guvernului Republicii Moldova, ca succesor al Guvernului RSSM, să restituie în natură averea confiscată la data de 13 iunie 1941 şi obligarea Guvernului să plătească prejudiciul material suportat din cauza nerestituirii averii odată cu anularea, la 6 mai 1991, a hotărârii privind represiunea nelegitimă.

Potrivit unui document din Arhiva raională de stat, se arată că fraţii Vasile, Grigore, Dumitru, Victor şi Leonid Gavrilovici figurează ca foşti proprietari ai unei case de locuit, trei hectare de pământ arabil, un sfert de hectar de vie, o jumătate de imaş în localităţile Corcmaz, 0,75 ari vie în Tudora şi altele, toate în valoare de 187.500 de lei. Pentru recuperarea întregii averi, Leonid Gavrilovici se plimbă de ani de zile prin instanţe, încercând să-şi afle dreptatea. Ultima acţiune în justiţie a fost deschisă anul acesta, solicitându-i preşedintelui de Raion, Iurie Moiseev, să-i stabilească domiciliul acolo unde l-a avut ca persoană reabilitată. În satul Tudora.

Alexei, fiul lui Leonid, a fost arestat în 2004, 50 de zile. În arest administrativ. “Cică l-aş fi înjuratpe preşedintele de Raion într-o şedinţă. Deşi unul din martori a susţinut că nu am vorbit urât şi nu am înjurat pe nimeni.”

DISCRIMINARE. Nora şi nepotul lui Leonid, bolnavi de insuficienţă renală, se află pe lista de transplant. Nu sunt însă bani pentru achitarea operaţiei. Din 1999, Republica Moldova nu mai face transplant renal. Fosta clinică a URSS, dotată cu toată aparatura necesară, nu mai face transplant renal. Pentru procedura de dializă, norei şi nepotului trebuie să li se achite drumul de la Palanca, locul în care domiciliază în prezent familia fiului, Alexei, la Chişinău, la clinică. “Imediat după ce am deschis proces pentru restituirea documentelor care să dovedească că nu am făcut fraudă fiscală la benzinărie şi nu am încălcat legislaţia banii li s-au luat. Şi din 2004 nu au mai primit până în urmă cu câteva luni. Acum primesc, dar la nivelul unui bilet de autobuz. În legislaţie a fost introdus în 2006 un articol care spune aşa: «Se restituie cheltuielile de transport în scopurile hemodializei cu transportul public», asta în limba română, dar în rusă scrie «cheltuielile de transport», adică nu se precizează că modalitatea de transport e cu autobuzul, cu maşina personală sau altfel. Doar cheltuielile de transport. Indiferent care or fi ele”,spunei Alexei Gavrilovici, care mai acuză însă o “bubă” din sistem.“Tratamentul care corespunde cerinţelor europene se aplică în centru numai persoanelor care sunt funcţionari de stat. Unele persoane care sunt funcţionari de stat beneficiază de tot. Asta e un fel de discriminare. Pentru 2007 programul unic a fost modificat. Pentru restituirea cheltuielilor de transport Compania Naţională de Medicină trebuie să aprobe regulmentul. Adică fiecare trebuie să spună cu ce vine – maşina proprie, autobuzul, rutiera. Un astfel de bolnav nici în Chişinău nu poate să meargă cu troleibuzul. Are nevoie de însoţire, de cineva care să-l aducă. Nici nu se pune problema să se suie în autobuz. Iar compania nu poate să aprobe regulamentul. Şi nici până astăzi nu s-au restituit cheltuielile”, conchide Alexei Gavrilovici.

Soţia lui Leonid Gavrilovici a decedat în urmă cu doi ani. A trăit şi ea împreună cu Leonid la benzinărie. Acum Leonid Gavrilovici nu vrea decât să-şi recupereze proprietatea, pentru a o lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor săi. Dacă nu i se face dreptate în ţară, Leonid Gavrilovici e hotărât să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi recupera averea.

Spre Siberia

“Pe bărbaţi i-au pus în nişte vagoane, şi pe noi, copiii,cu femeile în alte vagoane. Pe drum începuse deja războiul. Şi la gară, soldaţii ruşi au zis că noi suntem familiile duşmanilor poporului şi de aceea am ajuns în Siberia”

Leonid Gavrilovici,deportat

Cererea

În martie 1994, Leonid Gavrilovici s-a adresat Consiliului raional Ştefan Vodă cerând acordarea unui credit preferenţial, în calitate de fost deportat reabilitat, pentru a-şi construi casă. Cererea i-a fost însă respinsă, pentru că lipsea regulamentul privind eliberarea creditelor preferenţiale. Gavrilovici a făcut o nouă cerere în 2005. Dar şi de această dată, după cum susţine bătrânul, autorităţile raionale au refuzat să-i examineze solicitarea. Leonid susţine că nu au analizat cererea nici atunci când Guvernul le-a obligat să facă acest lucru. El susţine că singurul lucru care i-a determinat pe consilieri să analizeze cererea a fost plângerea pe care a depus-o în instanţă împotriva lor în octombrie 2005. Gavrilovici solicitase Consilului raional ca “Banca de Economii” să-i acorde un împrumut de 82.000 de lei pentru construirea unei case în Tudora. La începutul anului trecut, Iurie Moiseev a semnat garanţiile pentru acordarea creditului. Leonid Gavrilovici este nemulţumit că autorităţile nu i-au permis să construiască casa pe terenul aflat în proprietatea familiei, oferindu-i alt loc de casă, mult mai rău. “Banca de Economii” a refuzat să-i elibereze creditul pe motiv că gajul pentru cei 41 de mii de lei pe care va trebui să-i ramburseze băncii din surse proprii este insuficient.

http://www.jurnalul.ro/articole/97433/supravietuitor-al-siberiei-in-razboi-cu-comunistii

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ