Care sunt efectele aprecierii leului moldovenesc?

0
4

Cetăţenii din Republica Moldova au putut remarca, în ultimul timp, o apreciere aproape sistematică a leului moldovenesc faţă de principalele valute străine, în special faţă de dolarul american. Această apreciere pare oarecum surprinzătoare în condiţiile crizei pe care o traversează economia moldovenească. Corneliu Rusnac a încercat să afle prin ce se explică creşterea leului.

Pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din Chişinău, pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, până la bulevardul Ştefan cel Mare, se află patru case de schimb valutar.

De altfel, situaţia e similară şi cu alte străzi din centrul Capitalei. Miercuri cele mai multe case de schimb valutar din Chişinău cumpărau dolarul cu doar 11 lei 95 de bani.

Este pentru prima dată în ultimul timp când dolarul american, valută la care se raportează întreg bugetul de stat al Republicii Moldova, este cumpărat cu mai puţin de 12 lei.

De ce e leul tare?

Analistul economic, Veaceslav Ioniţă, spune că ea este determinată de oferta mare de valută străină pe piaţa din Republica Moldova.

� Avem o economie, practic, moartă, care nu poate asimila tot volumul de valută străină care vine în ţară şi aceasta duce la aprecierea leului

Veaceslav Ioniţă

Este vorba, în primul rând, de banii proveniţi de la cei aproximativ 600 de mii de cetăţeni moldoveni care lucrează în străinătate.

Situaţia, spune analistul, e cu atât mai dramatică cu cât economia Republicii Moldova nu poate face faţă fluxului mare de valută străină.

„Avem o economie, practic, moartă, avem o economie nefuncţională şi această economie nefuncţională nu poate asimila tot volumul de valută străină care vine în ţară şi aceasta duce la aprecierea leului.”, spune Veaceslav Ioniţă.

Dar ce efecte are aprecierea leului asupra cetăţenilor de rând, mai ales că mulţi dintre ei trăiesc doar din banii primiţi de la rudele care lucrează în străinătate, bani care sunt de regulă sau dolari, sau euro?

Exporturi descurajate

Veaceslav Ioniţă spune că aprecierea leului îi afectează în cel mai direct mod pe oamenii simpli.

„Din 2000 până în prezent, preţurile au crescut de două ori, iar dolarul cum era 12 lei în 2000 şi acum e tot atât, ba chiar şi mai mic. Aceasta înseamnă că populaţia care primeşte bani de peste hotare, în prezent, cu o sută de dolari cumpără de două ori mai puţine mărfuri decât acum cinci ani de exemplu”.

În plus, afirmă Veaceslav Ioniţă, aprecierea leului descurajează exporturile.

„Ca economia noastră să fie competitivă pe plan extern, cursul leului faţă de dolar ar trebui să fie, în prezent, nu mai puţin de 18 lei pentru un dolar. Orice apreciere a leului înseamnă promovarea importurilor şi descurajarea totală a exporturilor.”, spune analistul economic.

Lucrul acesta se vede foarte clar dacă vă uitaţi la volumul comerţului extern. Noi importăm peste două ori decât exportăm. Lucrul acesta nu există în nici o ţară din Europa. Noi distrugem, astfel, economia naţională şi reducem numărul de locuri de muncă posibile.”

Din ianuarie şi până în prezent, importurile în Republica Moldova au crescut cu aproape 40 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Autorităţile nu au făcut comentarii în legătură cu aprecierea leului.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/08/070808_moldova_leu_apreciere.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ