Românism

(…) Se stie si este unanim ca limba româna are 5 graiuri, numite subdialecte, si anume: moldovenesc, muntenesc, crisean, maramuresean si banatean, fiecare dintre ele caracterizandu-se prin anumite trasaturi specifice. Din aceste graiuri este constituita limba româna, unica pentru toata suflarea româneasca.

Si asa cum presedintele Voronin este autorul Conceptiei politicii nationale a RM in care, in special, se prevede «neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de ignorare a etnonimului «moldovean» si glotonimului «limba moldoveneasca» » («Moldova suverana», 25.XII.2003), sa incercam, sa vedem, continuand lista inserata in «Literatura si Arta» din 1 ianuarie 2004 (nr.1 (3045)) de ziaristul Ion Sofronie, cine se mai face vinovat de «demoldovenizare».

1. Karl Marx: «Administratia ruseasca din toate judetele Basarabiei a ordonat sa fie arse orasele si satele in momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atat mai ridicol, cu cat, dupa cum rusii inteleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia si Moldova…» (opere, ed. II, vol. 10, Moscova, 1958, p.495). «Taranul român din basarabia nutreste pentru «muscal» numai ura» (K. Marx: Insemnari despre români, Bucuresti, 1964, p.167).

2. Friedrich Engels: «Finlanda este finlandeza si suedeza, Basarabia – româneasca, iar Polonia Congresului – poloneza (…). Aici nici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri inrudite, care poarta numele de rus, aici avem de a face pur si simplu cu o cucerire prin forta a unor teritorii straine, pur si simplu cu un jaf». (Opere, ed. v.22, Moscova, 1962, p.30-31). Citește în continuare →

Un protest temerar la Chişinău contra raptului teritorial de la 1812: Ziarul Făclia Ţării (1912) contestă festivităţile pompoase dedicate celor 100 de ani de la „alipirea” Basarabiei la Imperiul Rus.

La 16/28 mai 1912 se împlineau 100 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, în urma războiului ruso-turc şi a semnării Tratatului de pace de la Bucureşti. La Sankt Petersburg, capitala imperiului, a fost luată decizia de a sărbători acest eveniment cu o pompă deosebită, ceea ce s-a şi întâmplat, la Chişinău, în mai 1912.

În România, de asemenea, a fost consemnat acest tragic eveniment în destinul poporului român, dar cu multă tristeţe şi indignare. Românii din Regat au protestat contra răpirii Basarabiei, la 1812, oficiind servicii divine în biserici, organizând procesiuni şi mitinguri de doliu, arborând drapele tricolore, cernite cu panglici negre. Iniţiatorii manifestărilor dedicate tristului eveniment au fost Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor şi Universitatea din Iaşi. Marii istorici Alexandru. D. Xenopol şi Nicolae Iorga, dar şi un şir de colegi de-ai lor de breaslă, au publicat o serie de articole şi studii ce oglindeau tragicul destin al basarabenilor sub ocupaţie străină, demonstrând dreptul istoric şi etnic al românilor asupra teritoriilor dintre Prut şi Nistru. Citește în continuare →

Pentru cei care au ceva mai mult timp liber… ori pentru moldoveniştii înflăcăraţi! Un studiu amplu al conştiinţei naţionale a românilor moldoveni, realizat de regretatul Gheorghe Ghimpu.

http://spiritromanesc.org/vechi/files/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

Dupa 45 de ani de uitare quasi-totala, in lexicul limbii romane toponimul Transnistria a recapatat o larga utilizare. O data, insa, cu aceasta reanimare lexicala a reinviat si contextul utilizarii sale – starea de conflict si disputele privind romanitatea sau slavitatea tinutului. Notiune mai mult naturgeografica decit istorico-geografica, Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice – extremul vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem de actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca. 11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova, dar exista o importanta diaspora moldoveneasca si in principalul oras al Transnistriei – Odesa – si mai ales in raionul Balta al regiunii Odesa.

Evident, pe parcursul perioadei de dupa 1792, cind Rusia a anexat asa zisa Novorusie Occidentala, populatia moldoveneasca a fost in continua diminuare, partial din cauza imigratiei ruse si ucrainene, partial din cauza slavizarii masive a etnicilor romani din regiune. De mentionat ca in 1792 moldovenii transnistreni reprezentau majoritatea populatiei sedentare, peisajul etnic al regiunii fiind unul tataro-romanesc.
Citește în continuare →

Românii uitaţi: moldovenii din stânga Nistrului.

© TVR 2000

Regie: Marian Voicu
Imagine: Radu Vizitiu
Asistent imagine: Dãnuţ Olariu
Editor imagine: Viorel Creangã, Dragoş Brehnescu
Ilustraţie muzicalã Silviu Iuraşcu

De multe ori ma intalnesc cu idei care ii fac pe romani sa se rusineze cumva de propria istorie. M-am intalnit cu astfel de idei si la dezbaterea organizata la Bucuresti de Clubul Liberal pentru Republica Moldova (dezbaterea din 30 noiembrie). Inevitabil, in contextul discutiei privind realizarea unitatii nationale a romanilor s-au strecurat si cateva idei de natura sa-i faca pe romani sa se rusineze cu propria istorie.
Prima chestiune s-a legat de modul in care Basarabia s-a unit cu Romania. Cunoasteti placa: unirea s-a facut cu baionetele, nu s-a facut un referendum etc. Profesorul Ion Bulei prezent la dezbatere a aruncat in discutie spusele lui Bratianu. Intrebat de occidentali de ce nu vrea sa organizeze in Basarabia un referendum cu privire la unirea cu Romania, Bratianu a raspuns sec: pentru ca nici Franta nu organizeaza un referendum in Alsacia si Lorena. Mergand mai departe am putea sa ne amintim cum au facut sovieticii “unirea” cu Basarabia: tot cu baionete si tot fara referendum. Despre ce vorbim?
Apoi vine povestea cu “palma grea a jandarmului roman”. Da, jandarmii romani aveau obiceiul sa bata. Insa nu ii bateau doar pe taranii basarabeni. Jandarmii bateau si in Ardeal, si in Oltenia, si in Valahia, si in Moldova. Bateau la fel ca in Basarabia pe tot cuprinsul tarii. Nu este vorba de un tratament specific pentru basarabeni, este vorba de o problema globala a societatii romanesti din perioada interbelica. Apoi vine gluma aia cu bunelul basarabean batut de jandarmul roman si impuscat de NKVD-istii sovietici. Mari nemernici jandarmii romani…
Invariabil se ajunge la chestiunea “abandonarea Basarabiei”. De ce nu s-au batut romanii cu sovieticii pentru Basarabia? Aici imi vine in minte o scena din memoriile lui Constantin Argetoianu referitor la propunerea de armistitiu din 1917 venita din partea germanilor. La consiliul de coroana de la Iasi generalii romani se intreceau in declaratii belicoase. Fiecare avea sute de mii de baionete si toti clamau in cor “pe aici nu se trece”. La sfarsit a luat cuvantul un colonel de la aprovizionare care a spus scurt: avem gloante pentru trei saptamani de lupte si obuze pentru o saptamana. Concluzia a venit de la sine, in ciuda vointei de a lupta a soldatilor. La fel si in 1940. Armata ar fi vrut sa lupte, poporul sprijinea lupta. Ar fi existat si ceva rezerve pentru o anumita perioada. Insa inca din vara anului 1939 oamenii politici de la Bucuresti aveau o puternica banuiala ca sovieticii si nazistii isi impartisera zonele de influenta din estul Europei. Armand Calinescu o spune limpede in insemnarile sale, chiar in ziua semnarii tratatului Hitler-Stalin (poreclit tratatul Ribbentrop-Molotov) – asta in conditiile in care nu era cunoscut protocolul secret prin care sovieticii cereau Basarabia, iar nazistii erau de acord. Se uita si faptul ca in 1940, atunci cand sovieticii cereau Basarabia, principalul aliat al Romaniei, respectiv Franta, pur si simplu disparuse de pe harta. Celalalt aliat, Marea Britanie, se pregatea sa se bata pentru propria supravietuire si chiar nu avea timp sa se gandeasca la soarta unui stat din estul Europei.
De ce nu s-a batut Romania pentru Basarabia in 1940? Pentru ca orice rezistenta ar fi fost inutila. In plus, batalia pentru Basarabia nu se decide printr-un razboi sau in doua saptamani. Batalia pentru Basarabia se poarta de 200 de ani. Ideile de mai sus si modul de a fi aruncate in discutie astfel incat romanii sa se rusineze de propria istorie fac parte din aceasta batalie pentru Basarabia, care se poarta zi de zi. Originea ideilor expuse mai sus este usor de identificat. Perversitatea consta in faptul ca ele s-au strecurat in spatiul dezbaterilor publice romanesti. Orice intrebare este legitima, doar ca trebuie sa raspundem corect la astfel de intrebari, nu in directia in care si-ar dori altii ca noi sa raspundem.

Autor: George Damian

Sursa: clipa.com

Pe data de 28 noiembrie 1918 in Sala de Marmura a Palatului Mitropolitan din Cernauti se desfasoara Congresul General al Bucovinei. Iancu Flondor este acceptat ca presedinte si in aceasta calitate citesteste, dupa citirea adeziunilor Consiliului National Polonez si a Consiliului National al Germanilor, “Motiunea Congresului general al Bucovinei” , propunind : “Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile ei hotare, pina la Ceremus, Colacin si Nistru, la Regatul Romaniei.” Iancu Flondor s-a adresat apoi delegatilor prezenti la Congres : ” Va asigur ca voi pasi cu toata energia si fara pic de sovaire pe unica cale ce duce la limanul mintuirii neamului nostru”.

Dupa 73 de ani, in aceeasi zi de 28 noiembrie, un roman nascut in Bucovina, ales deputat in  Basarabia , in parlamentul celui de-al doilea stat romanesc se adresa Parlamentului Romaniei. Deputatul era Mircea Druc si vorbea despre reintregirea Romaniei. Re-unirea ramane si astazi “unica cale”. Citește în continuare →

În cartea sa, Rusia şi Bazinul Dunărean, Leon Casso vorbeşte de preliminariile care au dus la anexarea de către Imperiul Ţarist a Basarabiei şi a ruperii acesteia de Moldova. Cartea a fost scrisă în limba rusă dar tradusă şi în româneşte pentru prima oară în 1939.

Leon Casso este un istoric rus , originar din Odessa şi care a  fost numit ministrul educaţiei la Moscova în anul 1910,

Negocierile între Rusia şi Turcia sunt cele care au dus la această ruptură , interesul Rusiei fiind acela de a stăpâni toată Moldova şi Muntenia. Doar conjunctura internaţională a făcut ca acest lucru să nu fie posibil, cu Anglia, Franţa, Austria şi Turcia în opoziţie.

Dincolo de justificarea propangadistică a acestei fragmentări a Moldovei, autorul nu neaga în nici un fel faptul că acesta nu ar fi un teritoriu de drept românesc. El încearcă doar să dea acestei acţiuni o semnificaţie mesianică, de a rupe de sub jugul otoman pe fraţii lor creştini din cele 2 principate.

La sfârşitul cărţii acesta aduce un adevărat elogiu poporului român şi chiar aruncă o critică ascunsă Rusiei pentru că maschează statistic populaţia românească , deşi aceasta este majoritară.

Ultimile fraze ale cărţii sunt edificatoare pentru politica externă dusă până de curând de Rusia şi continuată mai voalat şi acum.

După caţiva zeci de ani  , de la anexarea ei , s-a înţeles că ea nu va fi treapta preliminară pentru cuceririle viitoare în peninsula balcanică şi că ea nu va sluji  ca o etapa de tranziţie în înaintarea rusă spre Bosfor. [...] Din acest ultim punct de vedere, populaţiunea românească a ambelor jumătăţi a Moldovei ca si a Munteniei parcă separă pe slavii de Nord de cei de Sud şi puteau numai să impiedice frăteasca lor unire in viitor.  Această idee a fost rostită între altele de unul din diplomaţii nostri:  Acest popor- românii -  are tresături bine distincte şi nu pot să ascund, că privind harta, mă apucă o dosadă, că aceşti 8 milioane de oameni străini de naţia slavă s-au aşezat aici pe fermecătoarele povărâşuri ale munţilor Carpaţi, formând parcă o săgeată înfiptă între naţiunile slave,împiedicându-le unirea lor. Mai departe exclamă: Dacă în locul acestor romîni ar trăi sârbi sau bulgari, cât de usor s-ar dezlega atunci problema orientală sau slavă.

Mai multe despre această carte puteţi citi intrând pe www.centrul-cultural-roman.ro 

Vă propun spre lectură cartea Părintelui Adrian Făgețeanu, “Viața mea. Mărturia mea”, apărută la Editura Areopag.

Fragment: 

“…Eu sunt născut în 1912. În 1914, s‑a declarat războiul mondial. În satul nostru a venit o ceată de chirghizi din Rusia, foarte sălbatici. Nu numai că prădau tot ce era – şi cai, şi vaci, şi viţei, şi gâşte, şi găini, şi tot ce avea omul, dar erau brutali. Dacă nu înţelegeai ce vorbeau ei – şi cine să înţeleagă ce vorbeau chirghizii, nu? –, dădeau cu patul armei în spate, au tras şi cu puşca în oameni. Erau foarte violenţi, foarte sălbatici. / …Mama era cu mine şi cu sora mea, mai mică cu doi ani ca mine, deci abia avea câteva luni, abia se născuse. Şi ce‑a făcut mama? A ascuns caii în şură, la uşa de la şură a pus snopi peste snopi, că astupau uşa, iar cailor le‑a dat şi ovăz şi fân, ca ei să ronţăiască, să nu necheze, să nu ştie chirghizii că acolo sunt cai. Şi ei au trecut pe acolo, s‑au uitat şi la şură, şi în grajd, şi în toate părţile şi nu au luat caii. Când ei au trecut în alt sat, mama a pus caii la haraba – harabaua e mai mare decât o căruţă obişnuită –, a pus porumb, grâu, făină, toate hainele, covoarele. Mama mâna caii, pe sora mea o ţinea în braţe şi mâna şi caii, iar pe mine m‑a dat în seama unei fetiţe din vecini. Vecinii ne-au rugat: „Dacă vă refugiaţi, luaţi‑o şi pe fata mea, să nu vie chirghizii să‑i facă vreun rău”. Şi ne‑am refugiat cu sute, sute, sute de căruţe… Nu numai din satul nostru, ci din toată regiunea Bucovinei.”

Volumul este disponibil şi în varianta electronică aici.

Sursa: http://ciprianvoicila.blogspot.com