Românism

(…) Se stie si este unanim ca limba româna are 5 graiuri, numite subdialecte, si anume: moldovenesc, muntenesc, crisean, maramuresean si banatean, fiecare dintre ele caracterizandu-se prin anumite trasaturi specifice. Din aceste graiuri este constituita limba româna, unica pentru toata suflarea româneasca.

Si asa cum presedintele Voronin este autorul Conceptiei politicii nationale a RM in care, in special, se prevede «neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de ignorare a etnonimului «moldovean» si glotonimului «limba moldoveneasca» » («Moldova suverana», 25.XII.2003), sa incercam, sa vedem, continuand lista inserata in «Literatura si Arta» din 1 ianuarie 2004 (nr.1 (3045)) de ziaristul Ion Sofronie, cine se mai face vinovat de «demoldovenizare».

1. Karl Marx: «Administratia ruseasca din toate judetele Basarabiei a ordonat sa fie arse orasele si satele in momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atat mai ridicol, cu cat, dupa cum rusii inteleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia si Moldova…» (opere, ed. II, vol. 10, Moscova, 1958, p.495). «Taranul român din basarabia nutreste pentru «muscal» numai ura» (K. Marx: Insemnari despre români, Bucuresti, 1964, p.167).

2. Friedrich Engels: «Finlanda este finlandeza si suedeza, Basarabia – româneasca, iar Polonia Congresului – poloneza (…). Aici nici nu poate fi vorba de unirea unor neamuri inrudite, care poarta numele de rus, aici avem de a face pur si simplu cu o cucerire prin forta a unor teritorii straine, pur si simplu cu un jaf». (Opere, ed. v.22, Moscova, 1962, p.30-31). Citește în continuare →

Biserici demolate, preoţi bătuţi, monumente vandalizate, cimitire desacralizate, limba română alungată din şcoli, deznaţionalizare şi purificare etnică – aceasta este soarta de azi a românilor din Bugeac, sudul Basarabiei, Basarabia istorică sau regiunea Odesa din Ucraina după denumirea oficială, pământ românesc răpit României şi făcut cadou Ucrainei odată cu celelalte (Bucovina de nord şi Herţa). Regiunea cuprinsă între limanul Nistrului, Marea Neagră, Delta Dunării şi actuala Republică Moldova a făcut parte din principatul medieval al Moldovei până în anul 1812 când a fost anexată de Imperiul Ţarist, a revenit în componenţa României în anul 1856 pentru a fi ocupată din nou de Rusia în 1878.

Citește în continuare →

Cine plăteşte pentru reactivarea agresivă a teoriilor moldoveniste? Văzând insistenţa în promovarea limbii ruse şi inventarea legăturilor cu spaţiul slav în cele mai recente acţiuni de propagandă pro-moldovenistă, nu este greu de imaginat de unde vin banii. Cât despre scopurile acestei noi ofensive, nu sunt foarte multe de spus, ele fiind cât se poate de evidente. Citește în continuare →

1. Reţetele rusificãrii
    Beneficiind de experienţa acumulată de înaintaşii săi, Petru I cel Mare (1696-1721 ţar, 1721-1725 împărat), Ana Ivanovna (1730-1740), Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796) şi Pavel I (1796-1801), în deznaţionalizarea românilor refugiaţi (1711, 1739, 1774, 1792), înrobiţi (1650, 1661), deportaţi (1739) în teritoriile controlate de ţar şi a românilor cazaci (1739-1801), prin acţiunea directă asupra elitelor lor socio-economice şi politico-militare, sau acţiunea de manipulare a elitelor din Principate prin promisiuni de redobândire a libertăţii (1711, 1736, 1768, 1788), “constituţii liberale” (1769) şi chiar Unire (1772, 1789), ţarul Alexandru I (1801-1825) a elaborat un amplu program de rusificare a românilor, potrivit principiului – “Cumpără păstorul, că turma îl va urma”. Predecesorii săi visaseră, ca formă intermediară, constituirea unui “Regat dac” sau “daco-român”, cu un arhiduce pus de Moscova pe post de rege. El însuşi crezuse (1801-1810) că poate acţiona direct, ocupând Principatele şi adjudecându-le în contextual unui război cu Poarta (1806-1812). Dar concurenţa germană pe de o parte, iar pe de alta interesele franceze l-au lămurit, în cursul tratativelor (1807-1809) cu Napoleon I că nu poate să se înstăpânească asupra restului teritoriilor româneşti, neocupate de romano-germani, decât făcând risipă de inteligenţă diplomatică şi pe etape. Citește în continuare →

    În epoca migraţiilor, spaţiul etnogenetic românesc, închis între Nipru (E), Dunărea Mijlocie (V), Carpaţii Păduroşi (N) şi linia Skok-Jirecek-Philippide (Albania, Nordul Greciei actuale, Rumelia) (S), a servit drept culoar de tranzit, bază de aprovizionare şi atac pentru populaţiile care s-au revărsat spre Bizanţ sau Roma, forţând frontiera nordică a Imperiului, menţinută până în anul 602 pe linia Dunării. Iar această determinantă geo-politică, plasarea, potrivit lui Grigore Ureche, “în calea răotăţilor”, la care s-a adăugat, ulterior, tentaţia bogăţiilor solului şi subsolului românesc, pentru statele cu pretenţii de dominaţie în zonă (Ungaria, Polonia, Hoarda de Aur, Imperiile otoman, habsburgic şi rus) avea să marcheze sensul întregii istorii a românilor, conferinu-le, în evul mediu şi modern imaginea, plastic definită de Simion Mehedinţi de “popor asediat”. Într-adevăr, concluziona Nicolae Iorga, “Când Nordul a vrut să meargă spre Sud, când Apusul a vrut să se atingă cu Răsăritul, aici s-au întâlnit”. În aceste condiţii, românii au fost obligaţi, pentru a rezista, să găsească, pornind de la modul social specific – obştea ţărănească – forme adecvate de structurare socială şi organizare politico-militară.

Citește în continuare →

    In politica nu exista sentimente! In politica exista doar interese si inteligenta! Cine vorbeşte de sentimente in relaţiile internaţionale… ori face propaganda de circumstanţa, ori face, voluntar sau involuntar, jocul adversarilor! Din aceasta perspectiva, lupta pentru unitatea politica a romanilor, declanşata in veacul XVI al Renaşterii romaneşti si nefinalizata in integrum nici astăzi, înregistrând victorii strălucite dar cunoscând si momente de regres, poate fi definita drept un război psihologic si imagologic, purtat in domeniul politico-diplomatic si, uneori si militar, pe parcursul a 4 secole, in cadrul unor jocuri de interese interne si intemationale, având aliaţi sau adversari conjuncturali atât in interiorul cat si in afara graniţelor.

    Reuşita lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600 a fost rodul acţiunii politico-militare si diplomatice in cadrul unui conflict internaţional – “Nemce Seferi” sau Războiul Ligii Creştine împotriva Imperiului Otoman, Mihai având adversari interni – aristocraţia alogenilor ocupanţi sau colonişti in Transilvania, conservatorismul si obiectivele unor vârfuri ale elitei romaneşti care puneau interesul personal si de grup deasupra interesului naţional si adversari externi care vizau stăpânirea, sub o forma sau alta a spaţiului romanesc: Imperiul Romano-German, Republica Polona si Imperiul Otoman. Pentru a reuşi, el a început, urmărind stabilirea unor raporturi pe baze noi cu Imperiul Otoman, prin a sprijini militar Liga Creştina, după care, aliat al sultanului, sub spectrul ameninţării cu spargerea Ligii, sau prin ameninţări directe otomane la adresa Poloniei, a înfăptuit Unirea. Reacţia Europei catolice – care nu putea accepta apariţia unei mari puteri ortodoxe in relaţia cu Islamul – a fost prompta si violenta – asasinarea domnului tuturor romanilor pe Câmpia Turzii la 9/19 august 1601.

Citește în continuare →

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea, voievodatul Moldovei a fost nevoit sa piarda o parte importanta a teritoriului sau. In 1774, nordul i s-a luat de catre Imperiul Habsburgic, care, pentru ca bastinasii sa uite de trupul din care au fost rupti, l-a botezat Bucovina (“Tara fagilor”). Iar, dupa aproape patru decenii, Rusia i-a rapit si partea sa de est, teritoriul cuprins intre Prut si Nistru. In acelasi scop ca si cuceritorii austrieci, l-a numit Basarabia, preluand toponimicul ce se referea doar la cele trei judete din sudul acestui teritoriu. Demersul rus tintea unul dintre obiectivele sale mai vechi, trasate de Petru cel Mare Ð obtinerea iesirii la Marea Neagra. Marsul rusesc spre vest a inceput in 1792, cand si-a luat in stapanire Transnistria, pe care a numit-o Novorossia (Rusia Noua). Ar fi trecut si Nistrul tot atunci, smulgand de sub suzeranitatea turceasca intreaga Moldova pana la Carpati (poate si Muntenia), daca nu s-ar fi temut de ostilitatea Austriei. A facut pasul abia in 1812, dar s-a oprit cu prudenta la Prut, in ajunul campaniei napoleoniene.
Citește în continuare →

La 13 decembrie 2001, Curtea europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a dat publicitatii o Hotarâre judecatoreasca în Cazul Mitropolia Basarabiei si altii vs. Moldova. Guvernul Republicii Moldova este gasit vinovat de faptul ca a încalcat libertatea religioasa, refuzând sa înregistreze Mitropolia Basarabiei.

Am primit la redactie telefoane si scrisori prin care cititorii ne solicita informatii legate de istoricul acestei mitropolii. Ne-am adresat parintelui Florin Serbanescu, profesor la Institutul Teologic din Bucuresti, care ne-a oferit un amplu si lamuritor material, a carui publicare o începem în acest numar.

Vom urma, într-o succinta privire, drumul strabatut de “blânda Basarabie”, cum o numea Eminescu, si de biserica ei, aflata, multa vreme, la sânul neamului si al bisericii românesti, apoi, în rastimpuri, rupta brutal si “înlantuita” întru muceniceasca petrecere a înstrainarii.

Dupa Pogorârea Duhului Sfânt si întemeierea Bisericii Crestine în Ierusalim, sortii au hotarât ca Sf. Apostol Andrei sa fie mesagerul vestii celei noi, a crestinismului, în partile Dunarii de Jos. Potrivit istoricilor bisericesti, el a propovaduit învatatura lui Hristos “în Pont, Tracia si Scythia”. In secolul XIV, istoricul bizantin Nichifor Calist scria ca apostolul Andrei si-a întins activitatea misionara pâna în “pustiurile scitice”, adica în regiunile din nordul Marii Negre, printre care putem recunoaste si teritoriul Basarabiei de astazi. Cercetari mai recente acrediteaza, de asemenea, prezenta misionara la Dunarea de Jos si a Sfântului Apostol Filip. Dupa cucerirea Daciei de catre romani, crestinismul a continuat sa se raspândeasca prin intermediul colonistilor, al militarilor sau al negustorilor din diferite parti ale imperiului.

S-au identificat numeroase bazilici, precum si diferite obiecte de arta crestina care atesta existenta unei bogate si înfloritoare vieti religioase în fosta provincie romana si în tinuturile dunareano-pontice. Amintim dintre marturiile cu deosebire relevante în prezentul context pe acelea din zona de confluenta a Prutului cu Dunarea unde, la Barbosi, s-au descoperit diferite obiecte de cult: o cruce, o amfora cu monograma crestina si altele. Recent, sapaturile arheologice din aceeasi zona au scos la iveala un mormânt paleocrestin, apartinând unui daco-roman, pe nume Inocens.

Teritoriul dintre Prut si Nistru face parte organic din aria de formare a poporului român, pe cuprinsul careia etnogeneza si crestinarea neamului nostru au mers mâna în mâna. Limba româna si crestinismul din aceasta parte a pamântului românesc sunt, în acest sens, o dovada de necontestat.

In satele românesti existau bisericute, cladiri mici, din lemn sau din nuiele împletite, în care preoti ortodocsi tineau credinciosii în jurul altarelor dreptei credinte. Este de înteles ca în spatiul românesc existau episcopi, caci numerosilor preoti le era greu sa strabata, în conditiile vremii, distantele foarte lungi, pentru a fi hirotoniti la Târnovo, Vicina sau Vidin. In anul 1353, este atestata documentar existenta episcopului Chiril Românul în tara bolohovenilor, situata pe teritoriul Bucovinei. Citește în continuare →

Basarabia si Bucovina – plaiuri mioritice, părti ale trupului de tara ale cărei coloane de sustinere sunt Carpatii, Dunărea si Marea Neagră, locuite din zorii istoriei de acelasi popor cu dulcele său grai latin – au străbătut o istorie legendară, înfruntând vicisititudini, care pe multi i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demnă de poemele homerice.

Tinuturi ale spatiului geto-dac locuite după venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia si Bucovina s-au circumscris civilizatiei daco-romane si apoi românesti, intrând în întregul etnic, lingvistic, economic, cultural si politic românesc pe care nu l-au put modifica nici una din semintiile aduse de vânturile istoriei. Adăpostiti de codrii seculari în vremuri de restriste, conservându-si limba, obiceiurile si neamul, de fiecare dată au stiut să iasă la lumină sub sceptrul unor voievozi ca Stefan cel Mare – devenit simbol al întelepciunii, tăriei si perenitătii lor pe pământul românesc – renăscând de fiecare dată mai falnici în mijlocul popoarelor din jur, jinduitoare la plaiurile lor mănoase. Citește în continuare →

1470 (20 august) – Oastea moldoveana învinge la Lipnic, pe Nistru, pe tatari
1479 – Stefan cel Mare ridica pe malul stâng al Dunarii Cetatea Chilia Noua, la care au participat 800 de zidari si 17000 de ajutoare
1497 – Stefan cel Mare îi zdrobeste pe polonezi în lupta de la Codrii Cosminului, în apropiere de Cernauti
1552 – Petru, un fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea, originar din Lapusna, ajunge domn al Moldovei, sub numele de Alexandru Lapusneanu
1616-1620 – Orheenii se rascoala împotriva domnitorilor impusi de Poarta
1715 – Hotinul, ocupat de otomani înca din anul 1713, devine raia ruseasca
1758 – Ultima navalire a tatarilor pe teritoriul românesc, în zona Bugeacului
1775 (7 mai) – Conventie turco-austriaca, prin care Polonia cedeaza Imperiului Habsburgic Bucovina
1777 (1 octombrie) – Pentru ca nu consimtea sa cedeze Bucovina, domnitorul Grigore Ghica al III-lea este executat din ordinul sultanului
1812 (16 mai) – Pacea ruso-turca de la Bucuresti, prin care Imperiul Tarist intra în posesia teritoriului cuprins între Prut si Nistru
1813 – Este înfiintata Eparhia Chisinaului si Hotinului
1818 – Orasul Chisinau devine capitala Moldovei
1826 (25 octombrie) – Semnarea Conventiei ruso-otomane de la Akkerman (Cetatea Alba)
1848 (20 mai) – Adunarea Nationala de la Cernauti formuleaza un program de 12 puncte
1848 (18 septembrie) – La Institutul Teologic si la Liceul Latino-german din Cernauti se introduce limba româna
1856 – În cadrul Congresului de Pace de la Paris, marile puteri hotarasc retrocedarea sudului Basarabiei, catre Moldova
1860 – Bucovina e reunita cu Galitia prin decret imperial
1865 (ianuarie) – din initiativa episcopuluiMelchisedec al Dunarii de Jos, se realizeaza unirea bisericii Basarabiei cu cea a vechii Moldove, noul sediu fiind stabilit la Ismail
1875 – Inaugurarea Universitatii din Cernauti, cu trei facultati: Teologie, Drept si Filosofie
1877 (3 ianuarie) – Rusia si Austro-Ungaria încheie o conventie secreta, prin care prima urma sa reintre în posesia sudului Basarabiei (judetele Cahul, Ismail si Bolgrad)
1878 – Sudul Basarabiei revine Rusiei, conform hotarârii Congresului de la Berlin
1892 (24 februarie) – Se înfiinteaza Partidul National Român din Bucovina
1906 (1 decembrie) – În urma solicitarii clerului basarabean, limba româna este acceptata ca obiect de studiu la Seminarul de Teologie de la Chisinau
1914 (2 septembrie) – Orasul Cernauti este ocupat de trupele rusesti
1917 (8 iulie) – Trupele Puterilor Centrale ocupa orasul Cernauti
1917 (octombrie-noiembrie) – Se desfasoara la ChisinauCongresul Ostasesc, ce proclama autonomia Basarabiei
1917 (noiembrie-decembrie) – Sfatul Tarii proclama Republica Democratica Moldoveneasca
1918 (10 ianuarie) – Trupe ale armatei române trec Prutul, la chemarea oficialitatilor basarabene fiind întâmpinate cu entuziasm de populatie
1918 (24 ianuarie) – Sfatul Tarii proclama independenta RDM
1918 (27 martie) – Sfatul Tarii hotaraste Unirea Basarabiei cu România
1918 (9 aprilie) – Regele Ferdinand semneaza decretul regal cu privire la Unirea Basarabiei cu România
1918 (15 noiembrie) – Congresul General al Bucovinei hotaraste Unirea acestei provincii cu România
1918 (18 decembrie) -Regele Ferdinand semneaza decretul privind Unirea Bucovinei cu România
1920 (28 octombrie) – Prin Tratatul de la Paris se recunoaste pe plan international Unirea Basarabiei cu România, în afara de Ucraina si Rusia
1923 – “Memoriu al românilor din Transnistria”, prezentat la Societatea Natiunilor, prin care se afirma necesitatea crearii Republicii Autonome Socialiste Moldoveneasca pe malul drept al Nistrului
1924 – Se proclama RASSM
1925 (19 aprilie) – La Balta are loc un congres al Comitetului Central Executiv al RASSM. Se introduce conceptul fals de “limba moldoveneasca” ca un artificiu al strategiei sovietice de a izola Basarabia de România
1932 – Comitetul românilor din Transnistria trimit un Protest societatii Natiunilor împotriva macelului românilor din Transnistria. Se mentioneaza aici un numar de 700000 de români în regiunea Kamensk-Podolisk
1939 (23 august) – a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, pactul de neagresiune germano-sovietic, al carui protocol secret prevedea anexarea la URSS a Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (26 iunie) – URSS adreseaza României un ultimatum, cerând retragerea armatei române de pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord
1940 (28 iunie) – Armata Rosie ocupa Basarabia
1940 (2 august) – Lege prin care Basarabia este anexata la URSS
1940-1941 – În jur de 300000 de români din Basarabia si Bucovina de Nord sunt deportati în Siberia si Asia Centrala de catre sovietici
1941 (iunie-iulie) – Armata româna reocupa Basarabia
1941 – Transnistria este organizata de catre administratia româna
1944 – Trupele sovietice reinvadeaza Basarabia si Bucovina iar Moldova orientala devine Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca.

Sursa: Revista “Historia”, an VI, nr.60, decembrie 2006, articolul “Basarabia şi Bucovina: Destinul tragic al unor provincii româneşti”

Nu se poate separa timp de secole istoria Basarabiei de istoria Moldovei pentru că la începuturi vorbim de acelaşi teritoriu, şi mi se pare firesc să încep această istorisire neconvenţională privind soarta teritoriului ce se cheamă azi Republica Moldova şi căruia noi îi spunem încă “Basarabia” , cu începuturile Moldovei ca stat locuit de români.

Dar nu vreau să intru în amănunte şi o să mă străduiesc să nu vă prezint o istorie aridă, cu date şi nume de domnitori ci o istorie vie şi extrem de interesantă cum şi este de fapt. Dinastia Bogdăneştilor va fi cunoscută în istoriografia modernă ca Muşatină după numele unei femei, Margareta-Muşata, iar Domnul de la Suceava se intitula in 1390: “stăpân până la mare” având deja încorporat în Moldova, teritoriul sudic Basarabia, teritoriu cucerit de la munteni şi unguri, de atunci urmând o istorie comună de aproape patru secole. Din istoria statului moldovean o să vă amintesc succint câteva figuri de marcă ce au punctat prin calităţi remarcabile, drumul românilor moldoveni. Primul ar fi Alexandru cel Bun care are o domnie lungă şi sub al cărui sceptru Moldova se întinde până la Cetatea Albă (cetate veche bizantină deţinută apoi de genovezi, şi care acceptă suzeranitatea domnitorului moldovean). Alexandru este vasal al regelui Poloniei şi chiar a participat la o luptă faimoasă între polonezi şi cavalerii teutoni. Citește în continuare →

“Nu cred ca exagerez spunand ca ne aflam in fata unei mari carti de istorie, o carte menita sa marcheze o data importanta in cunoasterea si intelegerea locului si rolului Basarabiei in istoria romaneasca, dar si mai larg europeana. Redactate si publicate intre 1965 si 1982, stranse apoi in volum, in 1985, la München, in Editura Ion Dumitru, cele 16 articole care formeaza capitolele cartii de fata depasesc cu mult, ca informatie si interpretare, problematica relatiilor romano-ruse si romano-sovietice concentrata in destinul Basarabiei si Bucovinei de Nord. Ele ilustreaza, pe de o parte, istoria diplomatica a continentului european de la Napoleon si tarul Alexandru I la Hitler, Stalin si succesorii acestuia din urma, precum si strategia de expansiune a Rusiei tariste si sovietice spre stramtorile Marii Negre si spre marile calde”.

(Matei Cazacu, “Postfata” la vol. BASARABIA, PAMANT ROMANESC, de George CIORANESCU, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2001) Citește în continuare →