Românism

Dupa 45 de ani de uitare quasi-totala, in lexicul limbii romane toponimul Transnistria a recapatat o larga utilizare. O data, insa, cu aceasta reanimare lexicala a reinviat si contextul utilizarii sale – starea de conflict si disputele privind romanitatea sau slavitatea tinutului. Notiune mai mult naturgeografica decit istorico-geografica, Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice – extremul vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem de actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Acest spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca. 11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale Republicii Moldova, dar exista o importanta diaspora moldoveneasca si in principalul oras al Transnistriei – Odesa – si mai ales in raionul Balta al regiunii Odesa.

Evident, pe parcursul perioadei de dupa 1792, cind Rusia a anexat asa zisa Novorusie Occidentala, populatia moldoveneasca a fost in continua diminuare, partial din cauza imigratiei ruse si ucrainene, partial din cauza slavizarii masive a etnicilor romani din regiune. De mentionat ca in 1792 moldovenii transnistreni reprezentau majoritatea populatiei sedentare, peisajul etnic al regiunii fiind unul tataro-romanesc.
Citește în continuare →

Românii uitaţi: moldovenii din stânga Nistrului.

© TVR 2000

Regie: Marian Voicu
Imagine: Radu Vizitiu
Asistent imagine: Dãnuţ Olariu
Editor imagine: Viorel Creangã, Dragoş Brehnescu
Ilustraţie muzicalã Silviu Iuraşcu

Vă propun spre lectură cartea Părintelui Adrian Făgețeanu, “Viața mea. Mărturia mea”, apărută la Editura Areopag.

Fragment: 

“…Eu sunt născut în 1912. În 1914, s‑a declarat războiul mondial. În satul nostru a venit o ceată de chirghizi din Rusia, foarte sălbatici. Nu numai că prădau tot ce era – şi cai, şi vaci, şi viţei, şi gâşte, şi găini, şi tot ce avea omul, dar erau brutali. Dacă nu înţelegeai ce vorbeau ei – şi cine să înţeleagă ce vorbeau chirghizii, nu? –, dădeau cu patul armei în spate, au tras şi cu puşca în oameni. Erau foarte violenţi, foarte sălbatici. / …Mama era cu mine şi cu sora mea, mai mică cu doi ani ca mine, deci abia avea câteva luni, abia se născuse. Şi ce‑a făcut mama? A ascuns caii în şură, la uşa de la şură a pus snopi peste snopi, că astupau uşa, iar cailor le‑a dat şi ovăz şi fân, ca ei să ronţăiască, să nu necheze, să nu ştie chirghizii că acolo sunt cai. Şi ei au trecut pe acolo, s‑au uitat şi la şură, şi în grajd, şi în toate părţile şi nu au luat caii. Când ei au trecut în alt sat, mama a pus caii la haraba – harabaua e mai mare decât o căruţă obişnuită –, a pus porumb, grâu, făină, toate hainele, covoarele. Mama mâna caii, pe sora mea o ţinea în braţe şi mâna şi caii, iar pe mine m‑a dat în seama unei fetiţe din vecini. Vecinii ne-au rugat: „Dacă vă refugiaţi, luaţi‑o şi pe fata mea, să nu vie chirghizii să‑i facă vreun rău”. Şi ne‑am refugiat cu sute, sute, sute de căruţe… Nu numai din satul nostru, ci din toată regiunea Bucovinei.”

Volumul este disponibil şi în varianta electronică aici.

Sursa: http://ciprianvoicila.blogspot.com

Citește în continuare →

Aveti informatii despre aceasta constructie monumentala?

Colectie de carti postale vechi, disponibila online: http://www.basarabiaveche.com/

Prin părţile Orheiului, pe unul din malurile bătrânului Răut, se află o străveche localitate Vadul lui Leca, cu o istorie uimitoare şi cu locuri pitoreşti.

Din anale aflăm că denumirea satului provine de la numele boierului Leca care deţinea şi un vad pe râul Răut. Fiind aşezat pe malul drept al râului Răut, la poalele unui deal împădurit, în formă de potcoavă, în satul natal s-au format diverse locuri pitoreşti. Neîntrecute la frumuseţe sunt peisajele satului nostru, ascuns de ochii lumii. Fântânile cu cumpănă, dealurile înalte, răstignirile din piatră şi lemn, izvoarele străvechi alcătuiesc o panoramă inedită la Vadul lui Leca.

Prin multe greutăţi a trecut satul şi ţăranii iubitori de linişte. Războiul a răpit multe vieţi omeneşti, lăsând în urmă multă jale. O mângâiere a ţăranilor în acele grele timpuri era biserica. Însă o dată cu venirea sovieticilor ea a fost închisă fiind transformată în depozit pentru cereale. Ţăranii au depăşit acest obstacol plecând să se roage în lăcaşele sfinte din satele megieşe. Colindând dealurile şi câmpiile pline de miresme îmbătătoare, plecând la râu sau la pădure, ajutând părinţilor la muncă, aici au copilărit mari personalităţi ai neamului nostru: Pavel Bechet, Boris Bechet, Alexei Procopan, Iacob Cazacu, precum şi mulţi alţii. Citește în continuare →

Ursoaia este un sat pitoresc de la sudul Moldovei. El face parte din comuna Lebedenco, Cahul si este amplasat pe niste pante de dealuri, cu casele semanate pana in adancul vaii, intretaiat de multe rape. Satul se confrunta cu mari greutati, in special legate de alunecarile de terenuri ce au loc nu numai in perimetrul localitatii, dar si pe terenurile din imprejurimi, unde procesele de eroziune a solului continua sa inregistreze una din cele mai inalte cote de pe suprafetele agricole basarabene. Nu intamplator terenurile de aici au fost selectate pentru experimente de implementare a masurilor antierozionale pe care le aplica oamenii de stiinta de la Institutul de Pedologie si Agrochimie „N. Dimo” din Chisinau.

Venisem in aceasta localitate alaturi de membrii unei delegatii de la Chisinau, la care s-a alaturat si un grup de specialisti din raionul Cahul in frunte cu presedintele acestuia, dl Stefan Bratu. Am fost invitati pentru a lua cunostinta de realizarile ce se obtin aici la implementarea tehnologiilor si procedeelor de combatere a eroziunii si de sporire a fertilitatii solului. La brigada de tractoare, situata la vreo doi kilometri de la sat, unde este dislocata si statiunea Institutului cu ajutorul careia se aplica procedeele si metodele respective prin participarea nemijlocita a savantilor, in frunte cu acad. Serafim Andries, a avut loc mai intai un schimb scurt de informatii, dupa care ne-am deplasat pe campurile experimentale propriu-zise. Citește în continuare →

Oraşul Şoldăneşti, aşezat în valea râului Ciorna, este situat în partea de nord a R. Moldova, pe partea vestică a Podişului râului Nistru, fiind brăzdat de o serie de dealuri cu direcţie N-V-S-E preponderent după cursul râuleţului Ciorna, care adună o sumă de pâraie ce seacă de cele mai multe ori în cursul verii. Oraşul se învecinează cu satele Şestaci, Şipca, Mihuleni, Parcani, Piscăreşti şi Olişcani.

Se spune că localitatea îşi trage denumirea de la un tânăr boier cu numele Şoldan, care în mai multe lupte cu duşmanii ţării s-ar fi manifestat în chip deosebit, de vreme ce a meritat o răsplată domnească – moşiile mai multor sate, unul dintre care se va numi apoi Şoldăneşti. Cea mai veche amintire a unui sat Şoldăneşti de dincolo de Prut o găsim într-un document din 22 septembrie 1411, prin care Alexandru Voievod dăruieşte lui Petru Şoldan şi fratelui său Miclăuş sălaşele tătăreşti de la Tamârtaşăuţi pe Şomuz, după care numele de odinioară al satului se schimbă după numele proprietarului: Şoldăneşti. Mai târziu, când pe moşia Şoldăneşti se va înfiinţa târgul cu acelaşi nume, el va fi numit Fălticeni.
În alt document din 30 martie 1500 se spune că Ştefan Vodă întăreşte mănăstirii Probata 5 sălaşe de tătari de la Tamârtaşăuţi pe Şomuz, “…ce-au fost luat bunicul nostru Alexandru acele odăi cu voia lui Şoldan Petru…” Citește în continuare →

Trebujeni… Straveche localitate basarabeana cu asezare pitoreasca si natura încântatoare, a ademenit si continua sa ademeneasca si astazi zeci de mii de turisti de pe întreg mapamondul. Spun acestea, fiindca istoria localitatii date cu un trecut zbuciumat si plin de glorie istorica are ce le povesti celor sositi aici.

Între satele Trebujeni si Butuceni este amplasat complexul muzeistic Orheiul Vechi, care reprezinta un sistem de monumente istorice si landsafturi naturale. Din cadrul complexului ”Orheiului Vechi” fac parte doua promontorii gigantice (Pestere si Butuceni), la care se alatura alte trei promontorii (Potârca, Selitra si Scoc). Pe câteva hectare de pamânt sunt amplasate ramasitele vechilor orase {ehr si Gedid, care existasera pe vremurile Hoardei de Aur, o serie de manastiri medievale unice, edificate în stânca, inclusiv si biserica „Sfânta Maria”. Citește în continuare →

Orice aşezare umană îşi are istoria sa. Nu face excepţie nici satul Ţibirica, situat în centrul Codrilor, într-un loc pitoresc, în sud-estul fostului judeţ Ungheni, pe malul drept al râului Cula. Dacă ţii calea spre Ţibirica, pitorescul te cucereşte, când şoseaua începe a face cotituri de parcă doreşte să-ţi prezinte atât panorama localităţii, cât şi podgoriile ce se întind pe ambele părţi ale traseului. Pe la mijlocul dealului, în partea dreaptă, este înălţată biserica, iar în partea stângă – cimitirul. La talpa dealului, pe şes, drumul coteşte în dreapta, pe o uliţă ce poartă numele cunoscutului cântăreţ Nicolae Nagacevschi, originar din Ţibirica. La cotitură se înalţă casa de cultură. Pe această stradă, ce merge în direcţia vest-est sunt aşezate primăria, biblioteca publică şi cea pentru copii. Pe o pantă, tot pe latura dreaptă, este amenajat stadionul care în timpul competiţiilor se iluminează de instalaţii identice cu cele de la stadionul republican din Chişinău. Citește în continuare →

Sat in raionul Ungheni, situat in nordul raionului, pe malul stang al Prutului, la 24 km de centrul raional si la 7 km de statia de c.f. Buciumeni. Mentionat documentar in 1432. Din 1812 Sculeni este targ de frontiera, cu vama si carantina. Potrivit recensamantului din 1817 la Sculeni au fost inregistrati: 1 preot, 1 dascal, 1 paraclisier si un ruptas. In sat erau 94 de gospodarii taranesti. Proprietar al pamantului din sat era boierul Nicolae Roseti. Satul mai avea 2 helestee de pescuit, 2 vii, 3 livezi si 2 mori de apa pe Prut. Avea o biserica de nuiele construita in 1790 cu hramul “Sf. Nicolae”. Conform inventarului asezarilor populate din Basarabia intocmit de A. Egunov, in 1875 la Sculeni au fost inregistrate 552 case cu o populatie de 2.436 locuitori, care detineau 86 cai, 280 vite mari cornute si 245 oi. Citește în continuare →