Românism

La Tartaul de Salcie, localitate din zona Cahulului, notiunile de turism rural, ecologic, agroturism nu sunt o noutate nici pentru administratia publica locala, nici pentru gospodari. Acum jumatate de an, la sigur, s-ar fi putut de spus despre aceasta situatie: lucru mai rar intalnit. Ne bucura ca in prezent si APL s-a mai “inviorat”, facand primii pasi in turism. Dar, spre regret, precum s-a mai scris in revista “Natura”, in unele zone cu adevarat valoroase din punct de vedere al patrimoniului natural si antropic, la nivel de comunitate si APL, inca prea putin s-au constientizat avantajele dezvoltarii turismului.

Alta e starea de lucruri la Tartaul de Salcie, un mic, dar pitoresc sat din sudul R. Moldova (1000 de locuitori), unde mai fiecare, indemnat de primarul Ilie Matcas, este gata sa investeasca in turism. “Pentru ca lucrarile in agricultura au un caracter sezonier, iar veniturile sunt mici, am hotarat sa transformam localitatea intr-o zona de turism ecologic si rural”, spune primarul de Tartaul de Salcie. Actualmente, localitatea este o zona de agrement, cu implicarea comunitatii fiind amenajate izvoarele, parcurile, lacurile. In cele doua padurici care imprejmuiesc satul, pe un teritoriu de circa 50 de ha de padure, se gasesc diverse specii de plante medicinale si plante rare (circa 70 specii), printre care: coada calului, trifoiul rosu, fragii de padure, piperul de balta etc. Citește în continuare →

Raul Ciuhur isi are izvoarele in apropierea oraselului Ocnita si isi poarta apele pe teritoriul judetelor Edinet si Balti, varsandu-se in Prut la nord de localitatea Costesti. Lungimea Ciuhurului este de 90 de km, iar bazinul sau hidrografic ocupa 724 km2. Ciudatenia acestui rau este ca el izvoraste la cativa kilometri de Nistru, dar isi duce apele in Prut, traversand de la est spre sud-vest nordul R. Moldova.
Actul de identitate, datand cu ziua de 17 aprilie 1429, il gasim la curtea domneasca a voievodului Alexandru cel Bun, in varianta Ciuhru. Moldovenii, care de-a lungul secolelor au pus temeliile satelor pe un mal si altul al raului, ii mai spun cu drag Cihor sau Sihor. Mai multe raulete isi varsa apele in Ciuhur: Poiana, Armanca, Vasilina, Ciritei, Ciuhuret sunt afluenti de stanga, iar Chetrosu, Adanca, Ciuhurita – de dreapta. Savantii Anatol Eremia si Ion Dron considera ca hidronimul de provenienta turanica ciugur/ciucur are in limba romana semnificatia de “groapa (cu apa), rapa, valcea, adancitura”, dar acest hidronim turanic a fost adaptat si suprapus pe un nume mult mai vechi, de origine dacica sau latina, care nu s-a pastrat in memoria istorica si in actele scrise. Citește în continuare →

Sat in comuna Taxobeni, Falesti, atestat in 1613 la 12 aprilie. La vest si sud de Vranesti curge raul Prut, la nord se ridica dealurile satelor Unteni si Mirceni, iar la est se intinde platoul, care apoi trece in mic deal cu numele “Vranesti”.

Potrivit recensamantului din 1817, la Vranesti au fost inregistrati 1 preot, 1 dascal si 1 paracliser. Aici erau 74 de gospodarii care apartineau paturilor de jos si in care locuiau 140 barbati si 100 femei. O jumatate de mosie a satului apartinea banului Teodor Carp din Iasi, cealalta jumatate era a razesilor. Satul mai avea 2 vii boieresti, 10 vii si 8 livezi ale taranilor, moara de apa pe Prut si un helesteu de pescuit. Satul avea o biserica de nuiele construita in 1785 cu hramul “Sf. Nicolai”.

In 1875, la Vranesti existau 68 case in care locuiau 367 suflete, care dispuneau de 35 cai, 1.580 vite mari cornute si 2.392 oi. In 1904 in sat existau deja 79 case cu o populatie de 811 locuitori. Razesii dispuneau de 135 desetine. Taranii posedau pamant de improprietarire 152 desetine. Proprietarul Frangopolo stapanea aici 730 desetine de pamant. Citește în continuare →

Fiind în drum spre Pelinia meditam asupra semnificaţiei denumirii lui încercând să găsesc o explicaţie rezonabilă şi să aflu care e totuşi legătura între localitatea fondată la 1758 în stepa Bălţilor şi planta medicinală Artemisia atât de răspândită pe aceste meleaguri şi cunoscută în popor sub denumirea de pelin. Senzaţia amară care volens nolens apare o dată cu orice gând despre această plantă mi-a dispărut pe dată ce după cotitura şoselei Bălţi-Cernăuţi, pe versantul de sud al albiei râului Răut, apăru o falnică localitate cu case arătoase de o albeaţă sclipitoare. Satul, ca participant la concursul republican “Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate”, s-a învrednicit de Premiul I în categoria localităţilor rurale. Citește în continuare →

Prispele de lut în secolul XXI

Cu desaga încărcată cu daruri vom merge şi anul acesta prin satele basarabene, pentru a ne cunoaşte cititorii, a afla bucuriile şi îngrijorările lor. Primele noastre gazde în 2007 au fost cei de la Pripiceni-Răzeşi, sat cu tradiţii şi oameni gospodari. Dar şi mai mult, cu copilaşi frumoşi la chip şi la suflet, pe care i-am descoperit la întâlnirea organizată la Şcoala medie.

Prispa strămoşilor

În drum spre Pripiceni-Răzeşi, nu poţi să nu faci popas la Trifeşti, pentru a sorbi din apa cristalină a vechilor izvoare, amenajate de curând într-un frumos complex, apoi să te închini pios la icoanele mănăstirii Pripiceni-Curchi. La Trifeşti am găsit lume bună, în frunte cu directorul şcolii, Mihai Sparionoapte. Dar despre acestea şi multe altele, vom reveni într-unul din numerele viitoare.
Pripiceni-Răzeşi, scăldat de apele Cogâlnicului, este pomenit în hrisoavele domneşti cu anul 1630, iar istoria şi-o scriu tot alături de Trifeşti şi Pripiceni-Curchi. Legenda spune că numele satului se trage de la prispele de lemn, specifice caselor de aici. Citește în continuare →

La Popeşti, Drochia, unde am ajuns de data aceasta, pentru o întâlnire de suflet cu cititorii fideli, hramul a trecut deja, lăsând loc pregătirilor pentru nunţi şi cumetrii. La asemenea ocazii, toate gospodinele din mahalaua miresei sau a mirelui, depinde la cine se joacă nunta, se adună la „găteală”, cum se spune prin părţile locului. În duminica în care eram aici, la Căminul cultural din sat, s-a jucat o nuntă mare, la care aş fi rămas, desigur, dacă nu m-aş fi grăbit să scriu articolul.

Licărul speranţei

De la traseu, până la intrarea în sat, cale de vreun km, mai mult m-am întristat decât bucurat. Ruinele fostului complex zootehnic, care întâmpină pe oricine intră în Popeşti, nu au cum să creeze o bună dispoziţie. La fel şi clădirile abandonate ale fostului parcauto. Vara, bănuiesc, nu e prea evident peisajul dezolant. Nu vom căuta vinovaţii, doar să nu se înţeleagă că vina o poartă copacii, care, toamnă fiind, şi-au lăsat straiele, dezgolind un trist tablou.
Nu m-am lăsat furată de aceste sentimente, căci cei doi tineri, elevi la Liceul teoretic „Ion Creangă” din localitate, care mi-au ieşit în întâmpinare, aveau licăr de bucurie în ochi. Citiseră ei despre vizitele noastre în diferite sate şi nu ar fi crezut că revista „Natura” va veni în ospeţie şi în localitatea lor. Citește în continuare →

Calatorul strain, care se apropie pentru prima oara de drumul de la Leuntea, urcand ultimul deal inainte de a cobori in satul Talmaz, se opreste frapat de peisajul luncii maretului Nistru. Privirea-i luneca spre orizontul indepartat, unde pe imensa vale a Nistrului poate descoperi noi si noi colturi fermecatoare cu un lant lung de meandre ale Nistrului Vechi (Nistrul Chior, cum il numesc localnicii) si a Nistrului curgator, care brazdeaza balta, serpuind pe langa satele Chitcani, Copanca, Leuntea, Talmaz, Cioburciu, ducandusi apele pana-n vale la liman.

Numai in preajma satelor Copanca, Leuntea si Talmaz lunca Nistrului e de peste 7300 ha, din care padurile de balta ocupa peste 1500 ha cu un bazin de apa dulce de peste una mie ha.

In trecut aceasta zona geografica a fost admirata si elogiata de multi oaspeti al acestor meleaguri.

O latura nu mai putin incantatoare a luncii Nistrului de Jos este descrisa inca la sfarsitul secolului XIX de ofiterul Cartierului General al Armatei Ruse A. Zasciuk: “De la Talmaz pana la Liman, scrie el, malul mlastinos al Nistrului e acoperit de asa numitele in aceste locuri “balti”, in care creste din abundenta stuful. Aceste stufarii sunt folosite de oamenii din partea locului ca sursa de incalzire a caselor in timpul rece si ca material de constructie, tot ele fiind locuri potrivite unde se adapostesc stoluri de pasari de apa: pelicani, lebede, gaste, rate salbatice si o multime de nagati”. Citește în continuare →

Raul Draghiste izvoraste in apropierea satului Romancauti, regiunea Cernauti si intra in Republica Moldova prin satele Bulboaca si Trebisauti, unde formeaza o salba de lacuri pline de papuris, salcii si stufaris. Lungimea raului este de 66 de km, iar suprafata bazinului ocupa 2879 km2 . Pe malurile Draghistei isi au vatra seculara sate vechi, cu hrisoave de mosie de la Alexandru cel Bun la Stefan cel Mare si Petru Rares: (de la izvoare spre varsare) Bulboaca, Trebisauti, Colicauti, Trestieni, Constantinovca, Trinca, Fetesti, Burlanesti.
Denumirea raului, in viziunea savantului Ion Dron, este foarte arhaica, de origine daco-getica ori veche romaneasca si trecuta prin filiera slava (draga, in bulgara, sarba, slovena), draha (in ceha), droga (in poloneza) – toate avand semnificatia de “stramtura, defileu, lasatura (in relief); loc de scurgere a apei; vale si chiar drum; cale”. Legendele locale leaga numele raului de o poveste de iubire si dragoste a bastinasilor fata de frumusetea acestui rau. Cert este ca pe intregul spatiu al limbii romane numai aceasta apa s-a invrednicit de un nume atat de dulce si scump – Drag – Draghiste. Citește în continuare →

Satul Pereni face parte din comuna Paşcani, Hânceşti, având 1266 de locuitori. El este aşezat la poalele codrului, pe nişte versanţi în formă de amfiteatru. Acum, în plină vară, casele lui se pierd în verdeaţă. Trecând pe unele drumuri ale satului, ai impresia că mergi prin pădure, aşa deşi cresc copacii aici. De fapt, cum spun localnicii, pe rădăcinile copacilor se ţine vatra Perenilor, altfel alunecările de teren le-ar duce de râpă casele…
În ziua când am vizitat această localitate, satul sărbătorea. Deşi, conform unor surse de arhivă, satul Pereni a fost atestat documentar la 14 iunie 1521, altele însă vorbesc de faptul că el a existat şi pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Întrucât Sărbătoarea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (12 iulie) este cea mai apropiată de data constituirii satului lor, perenenii o consideră anume pe aceasta potrivită pentru a-şi consemna ziua satului. De aceea, unii dintre ei au început să sărbătorească ziua satului, mergând mai întâi la biserică, la slujba de dimineaţă.
După ce luă sfârşit slujba, părintele Mihail îngădui să mai stăm de vorbă cu cei prezenţi în biserică, profitând că este de faţă şi primarul comunei, dl Constantin Curnic, cu care venisem la Pereni. Ne-am referit în special la PCPA, proiectul care se implementează şi la ei în comună, după care părintele Mihail a ţinut să-i amintească primarului de promisiunea sa de a ajuta lăcaşul sfânt ca să aibă încălzire în perioada rece a anului, subliniind faptul că este foarte important să avem şi apă curată, şi hrană pentru trup şi pentru suflet, dar ce ne vom face când ne va lua frigul din spate, la iarnă?… Citește în continuare →

Luptele desfăşurate în prima jumătate a lunii iulie 1941 în capul de pod de la ŢIGANCA (localitate din judeţul Cahul – Republica Moldova, situată la 3 km est de Prut, vizavi de Fălciu) sunt comparabile cu marile bătălii purtate de armata română în zonele Corneşti, Odessa, Cotul Donului, Kuban, Caucaz, Stalingrad sau Crimeea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din cauza pierderilor mari înregistrate pentru atingerea aliniamentului CANIA-STOIENEŞTI-ŢIGANCA (peste 2.300 de morţi, din totalul celor 4.271 înregistraţi în luptele dintre Prut şi Nistru), în zonă au fost amenajate peste 25 de cimitire de campanie, precum cele de la Cania, cu 938 de morţi sau Dealul Epureni – Ţiganca, cu 1.020 de morţi, în memoria cărora, în toamna lui 1941, a fost instalată o troiţă.

Când, în vara anului 1944, acţiunile militare s-au mutat la vest de Prut, a început demolarea tuturor cimitirelor şi însemnelor comemorative de război amenajate în întregul spaţiu în care armata română a luptat în timpul Campaniei din Est.

Din cauza intervenţiilor făcute asupra locului, inclusiv cu buldozerele, oasele celor căzuţi pentru ţară au fost purtate de şuvoaie şi împrăştiate în toată valea. Citește în continuare →

Comuna Palanca, Stefan-Voda, este situata de dreapta Nistrului, pe un promontoriu nu prea inalt ce inainteaza spre rasarit in lunca fluviului, la varsarea acestuia in Limanul Nistrului. Inaltimea terenului, pe vatra satului, variaza intre 20 si 30 m deasupra nivelului marii. Cotele inaltimilor din imprejurime ating cifrele 80-100 m si 120-130 m. La vest si la sud-vest mosia localitatii e strabatuta de vaile rauletelor Rapsiuza, Balcazia si Casla. In delta Nistrului s-au format din timpuri stravechi mai multe garle, balti, lacuri si helesteie, pe care localnicii le numesc Nistrul Chior (Chiorul), Cruhlea, Baibolu, Sofranu, Habdiu. Numele locurilor de camp redau particularitatile fizico-geografice si naturale ale terenului: Movila, Tarna, Fantana de la Linie, Rania, La Cruce, Valea Caslei. O anumita circulatie in partea locului au si numele de locuri din afara hotarului satului: Daudu, Hluboca, Harmanu, Belaia (lacuri), Turunciuc, Starita (garle).
Localitatea a luat fiinta pe langa o straveche fortificatie, durata de romanii moldoveni la un vad al Nistrului, in scopul apararii impotriva navalirii tatarilor si cazacilor. Pe cursul inferior al Nistrului existau doua treceri principale peste acest fluviu, la Cetatea Alba si la Palanca. Era necesar ca ambele vaduri, prin care isi faceau drum spre apus hoardele tataresti, sa fie bine aparate si pazite. Vadul de jos, de la varsarea Nistrului in Marea Neagra, facea parte din sistemul defensiv al Cetatii Albe. Paza vadului de langa Palanca era efectuata de catre detasamente de osteni aparte, acestea aflandu-se sub conducerea unuia dintre cei doi parcalabi ai Cetatii Albe. Pe la mijlocul secolului al XV-lea functia de supraveghetor al micii cetati nistrene ii revenea parcalabului Iurgheci (1443-1447). Numele acestuia l-ar fi purtat un timp fortareata – Cetatea lui Iurgheci, Cetatea Iurgheci. Citește în continuare →

Racovatul este un rau intern al R. Moldova, fiind un afluent de stanga al Prutului. Isi are izvoarele situate in imprejurimile nordice ale satului moldovenesc Clocusna si in cele sudice ale localitatii Serbiceni, regiunea Cernauti. Lungimea – 67 km, suprafata bazinului – 795 km2.

Valea raului intretaie mai multe recife toltrice, formand numeroase defilee adanci si inguste, care au fost declarate monumente ale naturii. Malurile raului cu grote si pesteri, acoperite pe alocuri cu paduri, formeaza landsafturi naturale deosebit de pitoresti. In valea acestui rau sunt situate localitatile (de la nord-est la sud-vest) Clocusna, Hadarauti, Corestauti, Stalinesti, Marcauti, Balcauti, Halahora de Sus, Halahora de Jos, Tarnova, Gordinesti, Buzdujeni, Branzeni, Corpaci – toate in judetul Edinet. Raul isi varsa apele in Prut la extremitatea de nord a imprejurimilor satului Corpaci. Citește în continuare →