Căuşeni, un monument ignorat

0
6

Biserica din Căuşeni ne-a amintit de bisericuţa veche din Strei, în Ţara Haţegului. Una, cea haţegană, părăsită la marginea satului, pe o colină pe care urci printre copaci, cruci de piatră şi iederă vie ce ţi se agaţă de catarama sandalei. A doua, cea basarabeană, adâncită în pământ şi singuratică în inima unui oraş (şi a unui raion) pentru care, oficial, istoria „a început” o dată cu anexarea Basarabiei la URSS. Cel puţin asta aflăm, stupefiaţi, accesând site-ul www.causeni.org.md. Totuşi, Căuşenii nu s-au ivit „de niciunde” şi, mai ales, „de nicicând”…

Cele câteva ore pe care le-am petrecut, în pelerinajul nostru basarabean, la biserica veche cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” aveau să ne confirme că la Căuşeni cei reci, cei orbi, cei tăcuţi nu sunt sfinţii zugrăviţi pe pereţi, ci oamenii care ar fi putut să schimbe destinul unuia dintre simbolurile pe care ortodoxia se cuvenea să le aibă în Basarabia.

CHEIA. Din stradă, aproape că nu o vezi. O apără de priviri ne-poftite gardul de piatră şi arcul semicircular al porţii (datând din secolul al XIX-lea). Poarta grea, ţintuită, se deschide însă uşor şi te lasă să te strecori în ograda bisericii. O zăreşti mai jos, spre picioarele tale. Înălţată – după legendă, pe locul alteia mai vechi (probabil din veacul al XV-lea), biserica are ca ultimi ctitori cunoscuţi pe domnitorul Grigore Calimachi (1763-1765) şi pe mitropolitul Proilaviei, Daniil, aceştia fiind cei care efectuează reconstrucţia şi comandă realizarea frescelor de către zugravii Stanciul şi Voicul (după cum reiese şi din pisania interioară). Aceste minunate lucrări, care au făcut celebră biserica pentru că reprezintă ultima etapă de dezvoltare a picturii murale în Moldova, am fi dorit şi noi să le vedem, însă lucrurile nu au mers de la început aşa de uşor precum speram. După încercări ce păreau zadarnice de a obţine cheia cu care se deschide frumoasa uşă păzită de lei sculptaţi în basorelief plat, ni s-a spus că una era păstrată de primar (de negăsit, altminteri), iar cea de a doua se afla la o bătrână, vecină cu biserica. Am obţinut-o numai după ce am făcut dovada că suntem români, recitând pe nerăsuflate „Scrisoarea a III-a” a lui Mihai Eminescu. Şi purtând cheia aceasta, ca pe un trofeu, ne-am întors la superbul edificiu care ne aştepta.

PROIECTE ROMĂNEŞTI, REFUZURI BASARABENE. Ne-a atras de la bun început atenţia celebrul „roşu de Căuşeni”, despre care specialiştii spun că este comparabil cu „albastrul de Voroneţ”. Ansambluri de picturi murale, în Basarabia, mai există la mănăstirile Căpriana, Rudi şi Hârjăuca, însă cea de la Căuşeni iese în evidenţă prin strălucirea culorii, linia elegantă a desenelor şi tehnica desăvârşită, care au făcut ca frescele să fie demne de a intra în patrimoniul UNESCO, alături de cele ale bisericilor din dreapta Prutului, de la Probota, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Râşca, Suceviţa.

Pentru a avea o opinie avizată asupra valoroasei „zugrăveli” de la Căuşeni, ca şi pentru a înţelege care sunt şansele de restaurare a acestui elegant edificiu, l-am contactat, la Bucureşti, pe acad. Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii în România. „Încă din 1991, când am văzut pentru prima oară biserica din Căuşeni, atunci când am făcut o călătorie şi la Orhei şi Căpriana, am pus problema colegilor mei istorici de artă şi restauratori de a oferi un sprijin colegilor din Moldova. Despre Căuşeni vreau să vă amintesc că este o ctitorie a mitropolitului Proilaviei, care controla zona Dobrogei şi a raialelor otomane. Căuşenii se aflau atunci în raiaua Tighinei. De aici şi condiţia sa de monument creştin care, fiind construit într-o zonă islamică, aparţinătoare cândva de voievodatul Moldovei, trebuia să fie pe jumătate îngropată, pentru a nu rivaliza cu geamiile. Are o pictură cu elemente postbrâncoveneşti de la jumătatea veacului al XVIII-lea, fiind un monument exemplar din toate punctele de vedere.”

Ce demersuri au fost făcute, efectiv, şi care a fost rezultatul lor? Iată ce ne-a declarat interlocutorul nostru: „Unii responsabili de la Chişinău ştiu cu ce valoare inestimabilă au de a face – de exemplu Vlad Ghimpu sau alţi cercetători –, dar vorbesc prea puţin despre acest lucru. În anii ’94-’95, când eram preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice din România, am pus din nou această problemă. În acel moment, un reputat inginer restaurator – azi dispărut dintre noi – s-a deplasat acolo pentru a face proiectul de restaurare a arhitecturii. Pentru a salva pictura excepţională de acolo, un alt coleg a fost la Căuşeni pentru a pune pe picioare un şantier de restaurare. Aceleaşi demersuri le-am făcut şi pentru mănăstirile rupestre de la Orhei, şi pentru Mănăstirea Căpriana. Dialogul Bucureşti-Chişinău era atunci într-un moment fast. Ministrul Culturii din Republica Moldova atunci era dl Ungureanu, care a făcut mult în perioada mandatului său. La începutul următorului deceniu, noii guvernanţi au pus însă piedici acestor colaborări şi proiecte comune. Ca ministru, am avut o singură întâlnire cu omologul meu din Guvernul Tarlev şi întâlnirea nu a dus la nimic constructiv. Toate proiectele noastre anterioare, legate de Căuşeni (şi de celelalte monumente), nu s-au materializat”. Din păcate, capacitatea economiei Republicii Moldova nu este atât de mare încât să facă faţă financiar la un proiect grandios, aşa cum este restaurarea bisericii din Căuşeni. Să ne amintim că în aceeaşi situaţie se află şi statuia Lupoaicei, al cărei soclu din faţa Muzeului Naţional de Istorie din Chişinău este şi acum gol. Statul român şi-a oferit sprijinul logistic şi financiar pentru restaurarea acestui simbol al latinităţii, sprijin refuzat de administraţia de la Chişinău, care a afirmat că are mijloace proprii pentru a finaliza restaurarea. Să sperăm că biserica din Căuşeni va fi restaurată la timp…

Icoanele mutilate

Călătorul cât de cât avizat observă, în ce priveşte vechea bisericuţă de zid a Căuşenilor, câteva amănunte. Mai întâi, faptul că este construită într-o adâncitură făcută în pământ. Este, dacă putem spune aşa, „marca” bisericilor ortodoxe ridicate în perioada raialelor turceşti, care nu trebuiau să depăşească în înălţime „un călăreţ pe cal”. Să ne gândim că acest edificiu a fost reconstruit pe locul unuia mai vechi, pe vremea mitropolitului Proilaviei, Daniil (Proilavia, după denumirea pe care grecii o dădeau Brăilei: „O Proilobov”). Acesta îşi întindea jurisdicţia şi asupra zonelor Chiliei şi Cetăţii Albe, în nordul Dobrogei ori în zona Tighinei (Bender) şi depindea canonic direct de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (cu atât mai mult este de semnalat contribuţia la rectitorirea bisericii a voievodului moldovean Grigore Calimachi).
O dată ce ai intrat în biserică şi te-ai apropiat de frescele din naos, în stânga altarului, nu poţi să nu observi dureroasa imagine a „sfinţilor cu ochii scoşi”. După unele legende locale, găurile din frescă, în dreptul orbitelor sfinţilor, sunt făcute de către tătarii care treceau Nistrul, după alţii au fost făcute de turci sau de cazaci… Păgâni sau nu, pângăritorii nu
s-au gândit, atunci când au atins cu vârful suliţei lumina ochilor sfinţi, că de fapt vor adăuga încă un martiriu acestora. Şi dacă singurătatea bisericii din Căuşeni ne-a amintit de cea de la Strei, frescele de aici ne-au făcut să rememorăm martiriul frescelor Suceviţei – cea cu mucenici, asemenea, orbiţi, de data aceasta de suliţele austriecilor.

Altarul

În altarul cel părăsit al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, nu s-au mai auzit de multă vreme cântările liturgice. În semiîntunericul care acoperă frumoasele fresce, într-o zi toridă de vară, s-a întâmplat ca noi să auzim glasul îngerilor şi al sfinţilor. A fost o minune faptul că, în ziua aceea, ne însoţeau doi preoţi din Mitropolia Basarabiei. A fost o minune faptul că Dumnezeu le-a îndemnat, pe întuneric, paşii spre uşa altarului, unde au intrat smeriţi şi, cu voce joasă mai întâi, puternică apoi, au înălţat cântare de slavă Domnului. Poate anul acesta, pe 28 august (Adormirea Maicii Domnului, pe stil vechi), se va îndura cineva să slujească din nou la Căuşeni.

Sursa: Jurnalul National, Tudor Cires, Simona Lazar

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ