RSS Feed

Ce trebuie să învețe cele două Românii din Unirea celor două Corei

1

aprilie 1, 2013 by

Președintele României în Coreea

Președintele României în Coreea

Divizarea celor două Corei este astăzi, la mai bine de 20 de ani de la căderea Blocului sovietic, cea mai vizibilă urmă a Războiului Rece.

Moartea preşedintelui coreean Kim Jong-il repune pe tapet problema unirii Coreei de Sud cu Coreea de Nord, scria Financial Times. Tot în Financial Times, Lee Myung-bak, preşedintele sud-coreean, îi grăbeşte pe oficialii Coreei de Nord să facă reforme economice pentru a netezi calea spre unificare și cerea confraţilor din Nord să urmeze modelul economic al Chinei.

Anul ăsta, liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un a adresat poporului primul său mesaj de Anul Nou, subliniind necesitatea creșterii economice a țării și a unirii celor două state în care este divizat poporul coreean.

Trăian Băsescu, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Sud, a afirmat că își dorește o Coree unită. Șeful statului și-a exprimat speranța că în viitor coreenii vor trăi că frații într-un singur stat, la fel cum toți românii, inclusiv cei de peste Prut, vor ajunge să trăiască împreună, sub cupola Uniunii Europene.

Cu toate acestea, ce ar trebui să învețe românii de la coreeni:

Cu toate că populația Coreei de Nord este de 20 de ori mai săracă ca populația celeilalte părți, în Coreea de Sud există deja un minister al guvernului specializat în problemele reunificării și problema reunificării este pusă serios în joc. Mai jos aveți câteva detalii referitoare la unele lucruri, pe care ar trebui să le împrumutăm și să le implementăm și la noi cât mai rapid posibil.

Ce presupune Consiliul Național Consultativ al Unificării:

Consiliul Național Consultativ al Unificării

Articolul 2: (Funcționare) Consiliul Național Consultativ al Unificării (CNCU) va oferi președintelui recomandări și sfaturi referitoare la stabilirea și implementarea politicilor de unificare pașnică a Coreei, având următoarele funcții:

  1. Consultarea opiniei publice interne și externe referitoare la unificarea Coreei
  2. Acord național asupra unificării Coreei
  3. Captarea binevoinței și sprijinului internațional în direcția unificării Coreei
  4. Alte chestiuni necesare consilierii și recomandărilor înaintate președintelui referitoare la politica de unificare.

Stabilirea CNCU urmărește următoarele trei obiective principale:

–      Realizarea spiritului constituției de a se urmări unificarea pașnică a Coreei

–      Instituționalizarea și captarea voinței și capacităților naționale în direcția unificării pașnice

–      Stabilirea fundației pentru unitate națională și consolidarea acesteia

CNCU este o instituție constituțională fondată în concordanță cu Articolul 92 din Constituție și este singurul forum prezidențial de consiliere în vederea stabilirii și implementării politicilor referitoare la unificarea pașnică și democratică a Coreei din perspectiva tuturor părților. Organizarea și funcționarea CNCU este stabilită prin lege și decretul său de aplicare.

Republica Coreea va urmări unificarea și va formula și desfășura o politică de unire pașnică, bazată pe principiile libertății și democrației.

 Și, la fel, ceva ce privește  CONSTITUȚIA:

Puterea Executivă

Președintele

Articolul 66
(1)Președintele va fi șeful Statului și va reprezenta Statul vis-a-vis de statele străine.
(3)Președintele va avea datoria de a urmări în mod sincer unificarea pașnică a țării.

Articolul 69
Președintele, la investire, va depune următorul jurământ: „Jur solemn în fața poporului că voi executa cu credință îndatoririle de președinte urmărind Constituția, apărând Statul, urmărind unificarea pașnică a țării, promovând libertatea și bunăstarea poporului și lucrând să dezvolt cultura națională”.

Articolul 72
Președintele poate supune politici importante, ce țin de diplomație, apărare națională, unificare și alte probleme ce au legătură cu destinul național la un referendum, dacă va considera necesar.

Articolul 92
Un Consiliu pe Probleme de Democrație și Unificare Pașnică poate și înființat pentru a sfătui Președintele asupra formulării unei politici de unificare pașnică.

Organizarea, funcționarea și alte probleme ce țin de Consiliul pe Probleme de Unificare Pașnică vor fi determinate de act.


1 comment »

  1. claudiu spune:

    CORÉE, s. f. Boală de nervi, frecventă mai ales la tineri, caracterizată prin mișcări musculare involuntare continue și dezordonate ale diverselor segmente corporale – Din fr. chorée.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+