Cedarea Basarabiei – o rană deschisă (I)

0
32

pactului-ribbentrop-molotov La 26 iunie 1940, ministrul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, este primit de ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, care îi remite nota ultimativă prin care U.R.S.S. cerea Basarabia şi nordul Bucovinei. La nota sovietică era anexată şi o hartă la scara 1: 800.000, pe care Molotov fixase, cu un creion roşu neascuţit, traseul noii frontiere. Grosimea vârfului creionului acoperea, în teren, ţinutul Herţa.

Molotov a stabilit un termen de 24 de ore pentru răspunsul guvernului român. Pentru a pune şi mai multă presiune pe factorii de decizie de la Bucureşti, sovieticii au întrerupt constant comunicarea lui Davidescu către ministerul de Externe. În consecinţă, textul complet al comunicatului a parvenit abia la 6 dimineaţa, pe 27 iunie.

Vestea a căzut ca un trăsnet. Carol al II-lea notează în jurnal: „Această ştire m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil, încât nicio minte românească nu poate să-l conceapă”.

Este convocat Consiliul de Coroană pentru ora 12. De reţinut că acesta avea doar un rol consultativ. Sunt convocaţi consilierii regali, majoritatea oameni politici cu notorietate, care deţinuseră frâiele statului român în ultimele două decenii.

Primul ia cuvântul Nicolae Iorga, care solicită rezistenţa până la ultimul om. Majoritatea însă se raliază opiniei lui Constantin Argetoianu, care se pronunţase pentru primirea ultimatumului.

După-amiaza sunt primiţi la Palatul Regal reprezentanţii Germaniei şi Italiei. După două decenii de ostilitate, în care România tratase Germania cu o uluitoare lipsă de înţelegere asupra derulării evenimentelor, Berlinul nu avea niciun motiv să sprijine România, în condiţiile în care îşi dăduse oricum acceptul pentru cedare. Germania avea nevoie de petrolul românesc şi de timp pentru a pregăti ea lovitura împotriva sovietelor. Italia, cum era de aşteptat, sprijină punctul de vedere german. România e singură în faţa inamicului secular, Rusia.

La cererea de negocieri a României Molotov răspunde cu un nou ultimatum. Are loc un nou Consiliu de Coroană, la orele 21 în seara zilei de 27 iunie. Iorga perorează împotriva stării armatei (să ne amintim că el însuşi fusese şef de guvern?), dar se menţine pe poziţia rezistenţei. Dar votul e copleşitor pentru acceptarea condiţiilor sovietice: 19 pentru, 6 împotrivă şi unul expectativ.

Carol al II-lea, după ce şubrezise scena politică şi dinamitase democraţia, prin intrigi şi sciziuni de partide, după ce introdusese terorismul de stat în practica politică a vremii, îşi asumase prin actul de la 10 februarie 1938 întreaga autoritate şi responsabilitate pentru viitorul ţării. Cu toate astea, scrie plin de ipocrizie în jurnal: „Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat […] Numele celor care au votat pentru rezistenţă merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti”. Curios cum nu s-a gândit să ordone rezistenţa, de vreme ce votul Consiliului era consultativ.

Ca într-o piesă de Caragiale, specifică acestei ţări „triste, pline de umor”, acelaşi monarh scrie în notiţele personale: „O zi a ruşinii naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic.” Aşa s-a cedat Basarabia. Începutul sfârşitului pentru România Mare. Croită prin sânge şi suferinţă pe câmpul de luptă, pierdută de o clasă politică nevolnică…

Mâine, despre consecinţele dramatice ale retragerii Armatei din Basarabia şi nordul Bucovinei.

Sursa: Adevărul.ro, Manuel Stănescu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ