RSS Feed

Cetatenii din stinga Nistrului se simt tradati de autoritatile de la Chsinau.

0

martie 14, 2007 by Românism

Cetăţenii moldoveni din stânga Nistrului se simt trădaţi de conducerea de la Chişinău, a declarat marţi, 13 martie, Mihai Dâru, cetăţean al R. Moldova, care locuieşte în zona de est. Dâru a făcut această declaraţie în cadrul conferinţei la care au participat mai mulţi locuitori ai zonei de est. Aceştia au vorbit despre abuzurile administraţiei de la Tiraspol şi de inexistenţa, la modul practic, a vreunui sprijin din partea Chişinăului.

În particular, locuitorii zonei din stânga Nistrului au reclamat interdicţia aplicată de autorităţile transnistrene de a dispune de automobile înmatriculate şi înregistrate la organele legale ale statului.

Dâru a menţionat că s-a confruntat repetat cu asemenea cazuri, iar autorităţile legale ale RM practic nu au intervenit pentru soluţionarea situaţiei. Conducerea R. Moldova se preocupă foarte puţin de apărarea drepturilor cetăţenilor din Transnistria, a conchis el.

Ion Manole, preşedintele Organizaţiei „Promo-Lex” care pledează drepturile cetăţenilor RM din Transnistria, a declarat că R. Moldova ar trebui să-şi apere cetăţeni şi să le protejeze drepturile chiar dacă nu deţine controlul total în stânga Nistrului. Faptul că deja de 14 zile, la aşa-zisa vamă de Dubăsari, este reţinut automobilul unui cetăţean al RM, iar autorităţile nu întreprind nimic şi nu pot garanta respectarea drepturilor proprietarului, este o dovadă în plus că mecanismul existent de monitorizare a situaţiei în regiune este ineficient.

Automobilele înmatriculate în R. Moldova pot staţiona doar 60 de zile pe teritoriul controlat de autorităţile separatiste din zona de est a R. Moldova.

Sursa: Info-Prim Neo


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+