RSS Feed

Cimitirele româneşti din R. Moldova, în atenţia autorităţilor de la Bucureşti

0

aprilie 28, 2010 by Românism

Săptămâna trecută, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a inspectat mai multe cimitire de onoare româneşti de pe teritoriul R. Moldova, care au fost deja renovate sau urmează să fie reconstruite cu susţinerea Oficiului. În viitor, cimitire româneşti vor fi redeschise în mai multe localităţi din republică, prima pe listă fiind Vărzăreşti, Nisporeni, unde lucrările de reconstrucţie a cimitirului sunt în fază avansată.

Delegaţia Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor din Bucureşti (ONCE) s-a aflat în RM între 18-22 aprilie, în baza unei aprobări date de Ministerul Apărării Naţionale. Membrii delegaţiei s-au deplasat la Micleuşeni, Feşteliţa şi Neculăieuca pentru a constata starea cimitirelor de onoare româneşti din aceste localităţi, a căror restaurare a fost finanţată de către Oficiu şi care au fost inaugurate până în 2008. „Am venit să vedem care e starea de întreţinere a cimitirelor, cum s-au comportat elementele constructive în perioada de garanţie. Am încheiat cu autorităţile locale procese-verbale de recepţie finală”, ne-a declarat Laura Tiron, şefa delegaţiei ONCE.

De asemenea, reprezentanţii Oficiului au mers în mai multe localităţi pentru a vedea care e viabilitatea altor proiecte solicitate de RM şi care prevăd restaurarea cimitirelor şi parcelelor de onoare româneşti. Astfel de proiecte sunt planificate la Crocmaz, Slobozia-Horodişte, Călăraşi, Hănăseni şi Chişinău. În toate aceste localităţi au fost depistate urme ale cimitirelor. La Crocmaz, de exemplu, chiar dacă nu mai există cruci, locul este individualizat şi respectat de către cetăţenii comunei. La Slobozia-Horodişte există o parcelă de onoare chiar lângă biserica din localitate. Laura Tiron susţine că aici este foarte important ca să fie executate lucrări de restaurare, întrucât componentele ansamblului au ajuns într-o situaţie precară din cauza timpului. De asemenea, e în derulare un proiect comun dintre Călăraşiul din RM şi cel din România.

„La Chşinău, am discutat cu administraţia capitalei despre regimul juridic al terenului pe care e amplasat cimitirul internaţional de onoare din cartierul Botanica. Am căutat mai multe modalităţi de deblocare a problemei. Am constatat mici probleme, care urmează să fie rezolvate. Dar, în general, am fost mulţumiţi de tot ce am văzut”, susţine şefa delegaţiei. Deocamdată, doar satul Morozeni nu va beneficia de finanţare din partea Oficiului pentru reamenajarea cimitirului, deşi aici se găsesc parcele de onoare româneşti bine individualizate. Totuşi, localitatea încă nu întruneşte condiţiile de intervenţie pentru că administraţia publică locală nu a elaborat proiecte de colaborare. Acum urmează ca toate proiectele să fie studiate, promovate şi ca Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor să găsească soluţii pentru fiecare caz în parte.

Un articol de: Natalia Hadârcă
sursa: timpul.md


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+